„Președintele nostru a declarat de multe ori că vrem să devenim membri BRICS. Procesul este acum în curs de desfășurare”, a declarat Omer Celik, purtător de cuvânt al Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP).
„Președintele nostru a declarat clar că Turcia dorește să participe la toate platformele importante, inclusiv la BRICS”, a mai spus într-o conferință de presă.
Anunțul purtătorului de cuvânt vine după ce președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că „Turcia poate deveni o țară puternică, prosperă și respectată dacă dezvoltă simultan relații cu Estul și Vestul”.
Anterior, în iunie, el a spus că nu vede aderarea la BRICS ca pe o alternativă la apartenența la alte grupuri, iar țara rămâne oficial un candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Dar negocierile de aderare la UE, lansate în 2005, s-au blocat după represiunea grupurilor de opoziție turce în urma loviturii de stat eșuate în 2016.
Turcia a menținut, de asemenea, relații strânse cu Moscova, în ciuda invaziei Rusiei în Ucraina, ceea ce a afectat semnificativ relațiile Ankarei cu alianța nord-atlantică.
Bloomberg scrie, citând surse apropiate administrației de la Ankara, că președintele Recep Tayyip Erdogan crede că centrul de greutate geopolitic se îndepărtează de economiile dezvoltate.
Numit ca acronim după Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, grupul BRICS include și țări ca Arabia Saudită, Argentina, Iran, Emiratele Arabe Unite (EAU), Etiopia și Egipt. Recent, Kazahstan a anunțat, după o vizită a președintelui Putin, că se va alătura grupului.
Blocul se consideră o alternativă pe scena globală la grupul G7 condus de SUA.
Extinderea în continuare a grupului ar putea fi discutată în timpul unui summit la Kazan, Rusia, în perioada 22-24 octombrie.
Malaezia, Thailanda și Azerbaidjanul, aliat apropiat al Turciei, se numără printre alte țări care au anunțat că doresc să se alăture BRICS. În vizita sa din Mongolia, președintele Vladimir Putin l-a invitat pe președintele mongol să participe la summitul de la Kazan.
Îți mai recomandăm Tristețe la Moscova și Beijing: BRICS nu a pus capăt dominației dolarului americanEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.