Tătaru despre redeschiderea restaurantelor: cât mai repede dar regulile trebuie și respectate

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

Săptămâna aceasta încep discuțiile pentru stabilirea setului de reguli pentru redeschiderea restaurantelor, a anunțat ministrul Nelu Tătaru luni, la finalul ședinței de guvern.

El a atras atenția, însă, că nu e suficientă stabilirea regulilor dacă acestea nu sunt și respectate.

El a dat asigurări că, în ceea ce îl privește, își dorește ca acestea să fie redeschise „cât mai repede”, dar a amintit că totul depinde de respectarea regulilor sanitare.

Orice măsură se ia în context epidemiologic. Aveam în calcul de la 1 iulie redeschiderea restaurantelor, dar contextul ne-a făcut să amânăm decizia. De joi discutăm într-un grup de lucru pentru a cădea de acord asupra unor reguli. O parte din parteneri respectă mai puțin regulile. Odată cu stabilirea regulilor mai este și respectarea regulilor. Dacă vom avea o concluzie a grupului tehnic de lucru, vom aborda și momentul redeschiderii restaurantelor. Noi vrem să fie cât mai repede”, a declarat Nelu Tătaru, după ședința de guvern.

Îți mai recomandăm Sute de amenzi acordate după verificările din weekend la terase, baruri, plaje și cluburi

Vineri, poliția a controlat mai multe terase, cluburi și piețe din București și a dat amenzi de 174.000 de lei.