Oficialii Uniunii Europene (UE) l-au convocat, luni, pe ambasadorul Rusiei la UE, Vladimir Chizhov, pentru a-i transmite protestul față de decizia Moscovei de a interzice accesul în Rusia a opt oficiali europeni.
Săptămâna trecută, Ministerul de Externe de la Moscova a interzis intrarea pe teritoriul Rusiei a opt oficiali europeni, printre care preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, vicepreşedintele Comisiei Europene, Vera Jourova, procurorul Berlinului, Jorg Raupach, directorul Diviziei pentru Apărare şi Securitate din cadrul Centrului pentru incidente Chimice, Biologice, Radioactive şi Nucleare (CBRN) din Suedia, Åsa Scott.
Potrivit Moscovei, sancțiunile vin ca reacție la cele impuse de UE unor cetățeni ruși. Cele mai recente sancțiuni impuse de UE vizează doi cetățeni ruși acuzați că persecută persoane LGBT în Cecenia, dar și patru oficiali ruși apropiați de președintele Putin. Mișcarea ar încuraja, în opinia Moscovei „isteria” anti-Rusia.
Tensiunile dintre cele două părți au fost în creștere constantă în ultimele luni car urmare a situației opozantului Kremlinului, Alexei Navalnîi, aflat în detenție, a conflictului diplomatic dintre Rusia și Republica Cehă, dar și a mișcărilor militare ale Rusiei la granița cu Ucraina.
Îți mai recomandăm
Alexei Navalnîi, de nerecunoscut. Audiat într-un proces de defăimare: „Împăratul vostru este gol”Rezoluție privind Rusia | Parlamentul European cere eliberarea imediată a lui NavalnîiRusia a expulzat, prin reciprocitate, șapte diplomați din Slovacia și țările balticeRăzboiul expulzărilor | Ambasadorii țărilor baltice și Slovaciei, convocați la ministerul rus de externeCSAT | România, extrem de preocupată de mișcările Rusiei și de securitatea la Marea Neagră