Puzzle cu durere de cap la București, migrenă la Bruxelles, anunță în această dimineață cotidianul Belgian Le Soir, întotdeauna foarte preocupat de afacerile europene. Ideea este simplă: de instalarea și de soliditatea guvernului lui Ludovic Orban la București depinde viitorul Comisiei Europene, România fiind în continuare singura țară care încă nu a numit un candidat comisar.
Altminteri, constată Le Soir, cu o săptămână înainte de alegerile prezidențiale, scrutinul de duminica următoare nu pare să-i pasioneze într-adevăr pe români. La Bruxelles, Ursula von der Leyen este exasperată, revelează Le Soir.
Der Spiegel a publicat în weekend unul din acele interviuri candide cu Jean-Claude Juncker, rezumat aici în engleză. Juncker este încă președinte al Comisiei Europene, câtă vreme Ursula von der Leyen nu își va fi completat echipa, România fiind ultima țară care tot nu a propus un candidat nici până acum.
După ce recunoaște că l-a îmbrățișat și sărutat pe Putin, Juncker, care e cunoscut ca fiind foarte pupăcios, peste protocol, spune: – 'Și ce?... sigur asta nu a rănit Europa'.
Dar Juncker vorbește în interviu și despre Trump, pe care l-a impresionat spunându-i că el este Europa. Juncker oferă imaginea unui psiholog manipulator cu foarte mult umor. Spune că lui Trump, în discuții, i-a prezentat numai statistici din SUA și că, de câte ori Trump contesta anumite cifre, Juncker îi arăta statisticile oficiale americane: “Astea sunt cifrele voastre.” La fel, spune Juncker, atunci când Trump s-a lăudat cu toți europenii importanți care l-au vizitat în biroul oval de la Casa Albă, precum Angela Merkel și atâția alții, Juncker zice că el s-a arătat blazat și i-a spus lui Trump: -- Ai vorbit cu cine nu trebuia. De fapt, eu sunt Uniunea Europeană. “C’est moi, l’UE.”
Trump, zice Juncker, s-a arătat foarte impresionat.
De unde a învățat Juncker atâta psihologie? Ei bine, acolo unde Juncker spune că el a învățat limba germană (dialectul lui matern, lëtzebuergesch, fiind practic o altă limbă), și anume din romanele de aventuri ale lui... Karl May, înțelegem și ce model de funcționare al psihologiei americanului văzut ca un cowboy are el în cap. Cititorii din fostul bloc de est care au trăit în comunism își amintesc foarte bine cine era Karl May: scriitorul din sec. XIX al unor romane de aventuri în Vestul Sălbatic al SUA (unde el nu fusese niciodată) citite în special de adolescenți, o marcă înregistrată preluată de Germania comunistă, DDR, dar Karl May a fost scriitorul preferat, în tinerețe, al unor personalități precum Kaiserul Wilhelm II, Einstein, Albert Schweitzer, Kafka și Fritz Lang. Karl May a fost însă și scriitorul preferat al lui Hitler, asta spus pentru cine mai este preocupat de raportul între literatură și morală.
Preocupări morale în presa Elveției calviniste?
Poate părea surprinzător că unul din principalele ziare elvețiene pune problema moralei, dar Neue Zürcher Zeitung are tocmai o asemenea analiză în numărul de weekend, cu titlul mare în prima pagină: În mlaștina moralei. Este oare moral ca o întreprindere oarecare să aibă ca scop doar profitul? Și este oare permis și bine să obținem un profit din afaceri cu statul? Este acceptabil să facem beneficii lucrând cu regimuri autoritare? Dar să ducem o politică socială acasă cu bani de la asemenea regimuri?
Tot atâtea interogații cărora am fi crezut că morala calvinistă le găsise de la început răspunsul, mai ales fiind formulate de unul din acele ultime austere ziare calviniste cu titlu în severe litere gotice și prima pagină sobră, scrisă mic și fără fotografii.
Tot în paginile aceluiași număr de weekend al cotidianului din Zürich găsim și o discuție despre morala Nobelului. Pe un ton de interogație perplexă, cotidianul din capitala muntoasă a finanțelor salută, în realitate, decizia academiei suedeze de a acorda cele două premii literare anul acesta, amestecând politica și estetica Logosului în două direcții diferite, celor doi autori, Peter Handke și Olga Tokarczuk. Ba chiar, articolul vede aici o tendință deliberată în a încețoșa reperele și a amesteca indiciile cărărilor prin pădurea literară, ca într-un soi de încercare de a recrea un soi de Renaștere a literelor, în sensul istoric al termenului, în această eră a noastră în care nu mai există limită între reală și virtual, între adevăr și fake. E ca și cum am realiza abia acum că în epoca post-truth “autenticitatea” în literatură capătă dimensiuni noi.
Brexit reloaded
În Anglia, în inepuizabilul fenomen ce nu se mai încheie al Brexitului, Nigel Farage pune acum o presiune suplimentară asupra lui Boris Johnson, anunțând că partidul său, partidul Brexit, nu-i va sprijini pe Tories dacă aceștia în cele din urmă nu sunt gata să iasă din Europa fără un acord.
La Londra, Financial Times scrie că analiștii politici și experții se așteaptă la o scindare între partizanii Brexitului, pe măsură ce Farage se pregătește să prezinte candidați în toate circumscripțiile. Le Monde scrie, de asemenea, în Franța că în ce-l privește pe Farage, acesta nu se va prezenta în alegeri, ci că el preferă să parcurgă Marea Britanie racolând cât mai mulți partizani ai rupturii totale de Europa.
La Londra, săptămânalul The Observer (cel mai vechi săptămânal din lume) a scris duminică despre o nouă întorsătură neplăcută pentru Boris Johnson : există acum dovezile că el știa de depășirea pragului legal al cheltuielilor conservatorilor în referendumul din 2016, dar a tăcut. Revelațiile vin din partea parlamentarului laburist Ian Lucas, care susține că a văzut personal documentele care dovedesc acest lucru.
Tot The Observer publică o tribună, preluată din publicația-soră, cotidianul The Guardian, care spune că Boris Johnson subminează politica britanică, ba chiar întregul sistem democratic al țării. Și din nou Financial Times analizează uriașa neliniște în Irlanda de Nord, unde recenta răpire violentă a unui om de afaceri local face să revină spaimele unei reizbucniri masive a violențelor intra-comunitare și a amoralului banditism paramilitar.
Rusia și morala crimei
Presa rusă are la rândul ei preocupări cu criminalitatea. Ziarul Kremlinului Rossiiskaia Gazeta scrie despre asasinarea, duminică, în plină stradă, a fraților inguși Eldjarkiev, dintre care cel mare, Ibrahim, era șeful unității din Ingușetia a Centrului pentru Combaterea Extremismului, așa-numitul Центр «Э». Ibrahim Eldjarkiev mai scăpase dintr-o tentativă de asasinare în ianuarie, la un punct de trecere între Ingușetia și Cecenia. El fusese numit șeful Centrului pentru Combaterea Extremismului după ce predecesorul său a fost condamnat la șapte ani închisoare pentru că torturase șase deținuți.
Izvestia, cotidian devenit relativ independent, scrie însă că nu este limpede dacă asasinatul a fost o comandă profesională, sau fructul unei răzbunări între clanuri de tip vendetta.
La un alt nivel, tot Rossiiskaia Gazeta anunță că Arhiepiscopia Europei Occidentale aparținând tradiției rusești, Exarhatul Rus ("Русский экзархат") s-a unit duminică cu biserica rusă de la Moscova. Astfel, arhiepiscopia Parisului devine o parte integrantă a Patriarhiei Moscovei, ceea ce a fost întotdeauna visul bisericii ruse în timpul URSS-ului.
Trei decenii de la Revoluția română: Ceaușescu – Dracula
Se apropie împlinirea celor trei decenii de la Revoluția română din decembrie 1989, iar cotidianul flamand De Standaard a publicat în suplimentul cultural al numărului său de weekend un reportaj ilustrat al scriitorului Frank Westerman, care, tânăr scriitor aspirant, a mers în acea lună de decembrie în România lui Ceaușescu și a fost un martor al Revoluției (sau loviturii de stat).
Belgia și Franța au pierdut câte un jurnalist atunci în București, Franța pe Jean-Louis Calderon, pentru La Cinq, iar Belgia pe Danny Huwé, jurnalist al televiziunii flamande VTM. Din Bruxelles pornise deja cea mai largă operațiune lansată vreodată în favoarea societății române: Opération Villages Roumains
Frank Westerman avea doar 25 de ani atunci și își descrie încercarea eșuată de a fi mers atunci, pe la jumătatea lunii decembrie, la Cluj, căutând să o întâlnească pe Doina Cornea.
Păcat că scriitorul nostru călător aventurier nu se poate împiedica să cadă în clișee și așa aflăm că „Ceaușescu era mai rău decât Dracula” (erger dan Dracula). Cum se vede, unii scriitori încă nu au priceput că trăiesc deja în epoca post-truth și că “autenticitatea” în literatură are acum dimensiuni noi.