Ionuț Moșteanu, vicepreședinte USR și purtător de cuvânt al Alianței USR-PLUS, a numit, joi, organizarea alegerilor locale pe 27 septembrie o „iresponsabilitate” și a cerut președintelui Iohannis să organizeze consultări cu partidele.
„Președintele Klaus Iohannis are un rol esențial acum - trebuie să cheme la consultări urgent toate partidele parlamentare, medici și epidemiologi și să decidă amânarea alegerilor”, a scris liderul USR pe Facebook.
El a subliniat că gradul ridicat de infectare din prezent și analizele care arată că la mijlocul lunii august numărul de infectări pe zi ar putea trece și de 1.600 arată clar că alegerile nu pot fi organizate pe 27 septembrie.
„Aflăm acum că datele oficiale pe care guvernul și-a fundamentat prelungirea stării de alertă arată 1600 cazuri noi pe zi în august și o creștere exponențială a cazurilor noi de coronavirus în perioada următoare.
În acest scenariu asumat oficial de Guvern mi se pare o IRESPONSABILITATE să se organizeze alegeri locale în 27 septembrie.
Oricât de mult am vrea să scăpăm de PSD-iști din primării, la Pitești și în multe alte locuri, SĂNĂTATEA oamenilor trebuie să fie pe primul loc. O lună și jumătate de precampanie și una de campanie în 3000 de localități, ziua votului cu 200.000 de oameni în aceeași camera pentru 16 ore pe zi în comisiile din cele 19.000 de secții de votare ar duce la o catastrofă", a mai scris Moșteanu pe Facebook.
Îți mai recomandăm Ce aduc nou alegerile locale din toamnă. Partidele mai au o lună ca să bată palmaPreşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora. Prin acest act normativ se prevede organizarea alegerilor locale pe 27 septembrie.
Joi, România a atins un nou record al numărului de infectări zilnice după ce s-au confirmat 777 de noi îmbolnăviri în urma prelucrării a 19.097 de teste.