Kievul, ținta unui nou atac rusesc cu rachete soldat cu răniți în rândul civililor
Explozia unei rachete rusești luminează capitala ucraineană, în timpul atacului rusesc din zorii zilei de 21 martie. Autoritățile spun că sunt cel puțin 10 răniți, printre care o fată de 11 ani.
Pompierii în acțiune în apropierea unui crater format de explozia unei rachete rusești, în urma atacului asupra Kievului. Primele informații sugerau că sunt pagube în cel puțin trei sectoare ale Kievului, inclusiv în zone rezidențiale.
Un pompier în mijlocul unei străzi pline de moloz, după atacul cu rachete.
Jurnaliștii AFP au relatat despre aproximativ 10 explozii. Apărarea anti-aeriană a capitalei ucrainene a doborât mai multe rachete inamice „inclusiv rachete balistice, deasupra Kievului și în apropierea orașului”, a declarat administrația militară locală pe Telegram, adăugând că raidul a durat trei ore.
Un camion cu scară al pompierilor, utilizat pentru a stinge flăcările izbucnite într-o clădire din Kiev.
Este primul mare atac rusesc asupra capitalei ucrainene din ultimele săptămâni, orașul fiind atacat cu rachete balistice și de croazieră, susține Serhii Popko, șeful administrației militare a Kievului.
Un bărbat privește mașinile distruse.
„După o pauză de 44 de zile, inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra Kievului”, a spus șeful administrației militare a Kievului. „Toate serviciile de urgență lucrează la fața locului. Eliminarea consecințelor atacului cu rachete este în curs de desfășurare”, a adăugat Serhii Popko.
Autoritățile ucrainene au mai spus că armata rusă a utilizat bombardiere strategice și a lansat rachete de pe propriul teritoriu.
Salvatorii ajută localnicii să-și părăsească locuințele, după atacul cu rachete.
Câteva fragmente ale unei rachete au căzut într-o grădiniță din raionul Sviatoșînskii al capitalei ucrainene, potrivit primarului Vitali Kliciko. În alte zone ale orașului, un apartament și o mașină au fost cuprinse de flăcări.
Localnicii au ieșit afară în frig, în timp ce salvatorii au ajuns la locul atacurilor.
Un localnic se uită la distrugerile provocate unei clădiri de locuit.
O femeie calmează un copil.
O femeie curăță resturile de moloz într-un apartament, în urma atacului.