UPDATE: Nicolae Moga, noul ministru de interne, a anunțat vineri seara, din fața casei unde se cercetează uciderea adolescentei răpite în urmă cu două zile, că i-a demis pe șefu Poliției Române, Ioan Buda, pe prefectul județului Olt, Petre Silviu Neacșu, și pe șeful Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Cristian Voiculescu.Premierul Viorica Dăncilă ceruse demiterea celor trei.
Klaus Iohannis a anunțat că „sunt obligatorii” demisiile tuturor celor care au gestionat greșit cazul de la Caracal.„Pentru garantarea siguranței românilor și pentru a preîntâmpina situații similare, demisiile nu sunt nici pe departe suficiente”, a arătat șeful statului, la o oră distanță față de demiterea prefectului de Olt și a celor doi șefi ai Poliției.
Ministrul a precizat că nu poate oferi informații din anchetă și a spus că nu pleacă din Caracal până nu se stabilesc faptele ororii care a stârnit un val de emoție în România.
Ioan Buda a declarat, în prezența ministrului, că polițiștii au avut mandat de la judecător în jurul orei 4.00, însă intervenția în locuința suspectului s-a petrecut abia la ora 6.00, „pentru că procurorul de caz nu a fost de acord”. El a mai precizat că, în timpul ultimului apel al Alexandrei la 112, copila a spus că suspectul „vine, vine!”. Una dintre ipotezele anchetei ar fi, după cum a spus Buda, că la scurt timp după aceea ar fi fost ucisă.
Anca Anuța, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a declarat, la Digi 24, că Popescu Cristian, de la Parchetul din Caracal, este procurorul de caz care nu a autorizat percheziția Poliției la domiciliul presupusului asasin, Gheorghe Dincă. Șefa Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a mai spus că Dincă nu a recunoscut fapta de care este bănuit, răpirea și uciderea adolescentei de 15 ani, Alexandra, adăugând că refuză să colaboreze cu anchetatorii. Anuța a mai arătat că părinții fetei au recunoscut, între obiectele găsite în casa și garajul lui Dincă, cerceii pe care fiica lor îi purta. Procuroarea a mai spus că urmează ca în urma unor expertize genetice să se afle dacă suspectul este autorul și al altor crime.
Tot vineri seara a avut loc și o declarație de presă de la sediul STS, unde au fost reluate informațiile de pe parcursul zilei, potrivit cărora serviciul, care administrează apelurile de urgență a indicat cu o marjă de câteva zeci de metri două locuri de unde au provenit apelurile Alexandrei, ambele, pe raza unde se afla casa lui Dincă. Un al treilea apel, care a fost localizat eronat de STS, ar fi avut la origine schimbarea celulei care ar fi transmis semnalul de pe telefonul victimei. Poliția afirma, în cursul dimineții, că STS ar fi transmis trei amplasamente greșite și astfel s-ar fi pierdut timpul.
Polițiștii și procurorii au plecat de la locuința din Caracal unde este posibil să se fi petrecut uciderea Alexandrei după ora 23.00, în huiduielile a câtorva zeci de localnici, furioși că intervenția Poliției a fost tardivă, la 19 ore distanță de la apelul fetei care fusese dată dispărută cu o zi în urmă.„Lucrurile astea se petreceau de multă vreme aici și nimeni nu a luat nicio măsută”, striga un locuitor din Caracal în momentul în care jandarmii echipați de intervenție specială i-au îndepărtat pe oameni din fața mașinilor Poliției.
UPDATE: Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a revenit cu precizări, publicând hărțile de localizare ale celor trei apeluri la 112, făcute de fata ucisă.
Din fotografii, reiese că aria de localizare era destul de restrânsă, la nivelul orașului Caracal, contrazicând informațiile furnizate inițial de Poliție, care a dat vina pe STS.
La al doilea apel al victimei la 112, STS a obținut alte coordonate.
STS mai menționează că „singura posibilitate legală și fezabilă pentru o localizare mai precisă a unui apel 112 este utilizarea aplicației dezvoltată și lansată de Serviciul de Telecomunicații Speciale, în data de 15 februarie 2019, denumită „Apel 112”. Aplicația „Apel 112” permite transmiterea coordonatelor geografice ale terminalului telefonic mobil, tocmai pentru îmbunătățirea poziției de localizare a apelantului la 112”.
Până acum, prin această aplicație s-au înregistrat doar 409 apeluri la 112.
„A fost un apel de la fata dispărută pe 24, ieri, cei de la STS ne-au transmis o arie în Munții Apuseni și trei locații greșite. Au mers cei de la IPJ Olt acolo și nu au găsit nimic. Cei de la Dolj care se aflau în zonă s-au implicat cu ce aveau. Așa au ajuns în zona locației respective și au văzut o mașină care fusese de câteva ori pe imagini. La șase dimineața au făcut perchezițiile și au găsit într-un butoi mai multe rămășițe umane cu niște inele, bijuterii. Rămășițele vor fi expertizate", a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române.
UPDATE: Parchetul General a demarat verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru „modul în care s-a realizat supravegherea activității de cercetare penală în cauza privind decesul unei tinere din județul Olt”. Măsura vine după ce Poliția a invocat faptul că a intervenit cu întârziere la domiciliul presupusului criminal, pentru că nu aveau mandat de percheziție.
Procurorul General Bogdan Licu a dezvăluit că suspectul de crimă era suspectat deja de procurorii DIICOT, într-un dosar penal, că ar fi vinovat de trafic de persoane, în cazul unei alte fete. Cu toate acestea, persoana respectivă a acționat nestingherită.
UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a reacționat, anunțând că va discuta cazul în ședința de marți, 30 iulie, a CSAT și va cere o anchetă completă despre cum a acționat fiecare instituție.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, este profund îndurerat de tragedia petrecută la Caracal și este revoltat de faptul că, din cauza unor disfuncționalități, autoritățile responsabile nu au reușit să salveze o adolescentă care și-a pierdut viața în condiții dramatice. Circumstanțele în care a acționat criminalul trebuie clarificate de urgență. (...) În situația în care se va dovedi că s-au luat măsuri greșite sau cu întârziere, vinovații vor trebui aspru sancționați”, arată Președinția, într-un comunicat de presă.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) se apără, spunând că Poliția a avut acces la aceleași informații de localizare pe care le-a primit și serviciul. Fata ucisă a sunat de trei ori la 112, începând cu ora 11.05, în dimineața zilei de 24 iulie. Poliția a intervenit 19 ore mai târziu.
„La fiecare din cele trei apeluri, informația de localizare primară a fost disponibilă la nivelul Dispeceratului de Poliție, fiind transmisă de către furnizorul reţelei publice mobile de telefonie la iniţierea apelului, sub forma unui identificator de sector de celulă (cell-id/sector-id), conform art. 27 din Decizia ANCOM nr. 1023/2008. Această informație de localizare primară a fost preluată de sistemele informatice SNUAU și pusă la dispoziţia operatorilor 112 şi dispecerului Poliției, în sistemul informatic GIS, așa cum a fost primită, pe timpul procesării apelului”, arată STS într-un comunicat de presă.
STS arată că fata ucisă a sunat la 112 de trei ori:
- la ora 11:05:07. Operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției la 11:05:41, iar la 11:05:52 fata a întrerupt apelul la 112. Cazul a fost preluat de dispecerul de la Poliție abia la 11:06:55, când fata nu se mai afla conectată la apel.
- ora 11:06:25, fata sună din nou la 112. Se reia procedura, iar dispecerul Poliției intră în legătură directă cu fata. „Pe timpul discuției cu dispecerul de la Poliție, apelanta nu a reușit să furnizeze date privind adresa/locația în care se află, dar a furnizat o adresă de pe o carte de vizită pe care o găsise în locația în care se afla. Apelanta a menționat că nu știe dacă adresa de pe cartea de vizită este cea în care se află la momentul apelului”, arată STS.
- ora 11:12:36, fata sună din nou la 112. Se reia procedura cu dispeceratul poliției, care intră în legătură directă cu fata la 11:12:51.
STS mai arată că operatorul 112 a încercat de nouă ori să reapeleze numărul de pe care sunase fata, pentru a afla informații suplimentare despre locația ei, la toate aceste apeluri intrând mesageria vocală.
„STS nu identifică locul telefonului și nici celula operatorului de telefonie prin care se efectuează apelul. Toate aceste informații sunt furnizate de către furnizorul reţelei publice mobile de telefonie la iniţierea apelului, sub forma unor sectoare de cerc și sunt disponibile la nivelul operatorilor și dispecerilor implicați în gestionarea cazului”, explică STS.
Un bărbat a fost arestat la Caracal, fiind suspectat că a ucis două adolescente, după ce le-ar fi luat cu mașina, la autostop. Una dintre fete a sunat la 112, din curtea în care se afla sechestrată, însă polițiștii au ajuns la fața locului mult prea târziu.
STS a avut deficiențe de localizare foarte mari și în cazul accidentului aviatic din Munții Apuseni. Atunci însă condițiile erau cu totul altele - locul accidentului se afla într-o zonă montană, sporadic locuită, în pădure.
STS nu poate detecta cu exactitate locația din care este inițiat un apel la serviciul de urgență 112, ci poate stabili doar un perimetru, pe baza datelor furnizate automat de operatorul de telefonie mobilă. În funcție de localizarea și densitatea celulelor operatorilor telefonici, prin care se transmite apelul, acest perimetru poate fi mai restrâns sau mai larg.
Îți mai recomandăm Statul român nu are un răspuns pentru costurile și securitatea introducerii tehnologiei 5G prin infrastructura Huawei