Începând de ieri seară, presa din întreaga Europă a tot preluat și prelucrat informația care arată că acum este limpede chiar și la nivel de state și guverne cum s-a petrecut otrăvirea lui Aleksei Navalnîi, actualmente îngrijit la clinica universitară Charité din Berlin (comunicatul oficial al spitalului e aici). Deși purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel, Steffen Seibert, a spus politicos și diplomatic că este „destul de probabil” sau „foarte probabil” (“mit einer gewissen Wahrscheinlichkeit”) că Navalnîi a fost otrăvit, Süddeutsche Zeitung scrie pe șleau:
— „Făcând ca Navalnîi să fie păzit în spital de oameni ai serviciilor speciale, ca pe un oaspete aflat în mare pericol, Merkel îi arată lui Putin că îl crede în stare de orice“.
Presa germană a preluat asta ca pe o confirmare, pe un ton foarte diplomatic, a ipotezei că Navalnîi ar fi supraviețuit unei tentative de asasinare. Este instructiv de urmărit cum a evoluat formula „foarte probabil” (“mit einer gewissen Wahrscheinlichkeit”) în presa din toate limbile.
Astfel, din El Pais, la Madrid, aflăm că analizele efectuate în clinica berlineză „indică o otrăvire” (apuntan al envenenamiento). La fel, El Mundo traduce exact expresia germană, scriind: "con bastante probabilidad". În Italia, la Roma, La Repubblica nu se încurcă însă în citate despre posibilități și probabilități și verbe la condițional, ci pune direct în titlu: «Navalnyj è stato avvelenato», «Navalnîi a fost otrăvit». La Stampa, în Torino, în schimb, cu mai multă rigoare jurnalistică autoimpusă, pune totul la condițional și scrie despre “prove di avvelenamento”. La fel: «Tracce di avvelenamento» la Milano, în Corriere della Sera, apoi titlu practic identic în Le Monde, la Paris, « Des traces d’empoisonnement », dar și în De Morgen, în flamandă, la Bruxelles: «Tekenen van vergiftiging», semne de otrăvire.
Libération confirmă otrăvirea, pe un ton neutru, și îl citează pe jurnalistul și expertul Mark Galeotti, autorul uneia dintre cele mai bine documentate cărți recente despre relațiile, în Rusia, dintre mafie și putere (The Vory: Russia’s Super Mafia, Yale University Press, 2018, carte despre care am scris aici). Galeotti spune, pentru Libération: «A fost un calcul prost. Pronosticurile arată că Navalnîi va avea nevoie de mult timp ca să-și revină, ceea ce lasă terenul liber altor răzvrătiți incomozi, mai puțin pregătiți ca el, dar care vor crea și mai multe probleme puterii. Regimul are toate motivele să fie nervos, după ce Navalnîi păruse de fapt mai primejdios decât e. Forța regimului se sprijinea pe aceea că dădea impresia că ar controla situația fără efort. De îndată ce efortul devine vizibil, regimul se arată neîndemânatic și slab.»
La fel, „foarte probabilul” otrăvit Navalnîi a devenit direct otrăvit (отравлен), cu certitudine, în presa de opoziție rusă, precum Kommersant, care analizează și efectul dezastruos asupra imaginii Rusiei produs de întreaga afacere («În țările civilizate așa ceva pur și simplu nu se poate întâmpla»).
Un vechi genocid german în Africa
Dar țările civilizate au putut la rândul lor comite orori. În Germania, pe lângă subiectul Navalnîi, continuă dezbaterea și examenul de conștiință național în privința abordării durerosului episod al tentativei de exterminare a populațiilor Herero și Nama din Africa de către germani.
Episod mai puțin cunoscut, în scurta perioadă în care a posedat colonii africane, Germania imperială a aplicat o politică rasială extremă, în special în „Deutsch-Südwestafrika“ sau pe scurt „Deutsch-Südwest“, altfel zis: Namibia de azi. Puțin cunoscut și abordat cu prudență până recent în istoriografia domestică a Germaniei, episodul tentativei de exterminare a populațiilor Herero și Nama, între anii 1904-1907, e considerat de unii istorici ca fiind primul genocid al epocii moderne, înaintea celui comis de Turcia împotriva armenilor.
De mai mulți ani, Germania se află în discuții, tratative și negocieri cu Namibia pentru a găsi o formă de recunoaștere a nedreptăților trecute și prezentare a unor regrete și scuze. Negocierile se arată însă dificile, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), iar pentru moment Germania nu vrea să audă de „Reparationen“, nu dorește să plătească despăgubiri.
FAZ mai scrie că partea germană ar fi gata să plătească zece milioane de euro, dar că președintele Namibiei, Hage Geingob, ar fi răspuns că asta e mult prea puțin.
În acea tentativă de exterminare a populațiilor din colonii care se răzvrătiseră au murit între 60 şi 70.000 de băștinași, deși estimarea este poate prea prudentă. În 2004, Germania şi-a asumat oficial vinovăția, dar a refuzat să califice asta drept un genocid. Argumentul este că în 1904 noțiunea de genocid nu exista.
Deutsche Welle pune întrebarea dacă negocierile care au loc acum vor putea duce la "Reparationen", la "vindecarea rănilor" ("Heilung der Wunden"). În schimb, cotidianul stângii intelectuale berlineze Tageszeitung numește asta direct: Genozid.
From EU to me
După ce, în Marea Britanie, Dominic Cummings (mult dușmănitul consilier al lui Boris Johnson) a încălcat în două rânduri regulile carantinei, iată că acum Comisarul European însărcinat cu comerțul, irlandezul Phil Hogan, se află prins în centrul unei polemici în care e forțat din mai multe părți să demisioneze, după ce, aflat în Irlanda sa natală, el a luat parte la o petrecere (a golf dinner) la care n-au fost respectate deloc regulile distanțării sociale și ale carantinei.
Cum o scrie Irish Times, poliția anchetează asupra petrecerii selecte, la care au participat peste 80 de oameni, în vreme ce numărul legal pentru o adunare în interior pe timp de pandemie este de 6. Premierul Irlandei, Micheál Martin și vicepremierul Leo Varadkar i-au cerut lui Phil Hogan să demisioneze. Comisarul irlandez, pentru moment, doar s-a scuzat pe Twitter, însă este o a doua lovitură pentru el, după eșecul tentativei sale de a fi ales director al Organizației Mondiale a Comerțului (WTO).
Nu Dublin și politicienii de acasă vor decide, însă, soarta lui Hogan, ci șefa lui și a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care pentru moment nu are nici un interes și nici dorința să-l înlocuiască pe Hogan la Comerț, deoarece el e un negociator talentat și dur, care știe să discute cu britanicii în chestiunea Brexitului. Este de altfel una din micile plăceri vinovate ale europenilor de a opune britanicilor, în tot ce privește comerțul, un negociator irlandez, mai ales că, așa cum o scrie la Bruxelles cotidianul Le Soir, Londra și UE se acuză una pe alta de rea voință în negocieri, în vreme ce, cum analizează Courrier International, a mai rămas extrem de puțin timp până la sfârșitul anului pentru a finaliza condițiile Brexitului.
Pe deasupra, presupunând că von der Leyen ar accepta un nou candidat comisar din partea Irlandei, acesta ar trebui să treacă prin epuizantul proces al audierilor în Parlament și al confirmării exact în momentul în care trebuie duse târguielile complicate cu Londra lui Boris Johnson. Deocamdată, cum o scrie, fără să forțeze ironia, Politico, von der Leyen i-a cerut lui Hogan „informații complementare” despre cele petrecute în Irlanda.
Pâinea noastră cea de toate prețurile
Corriere della Sera, în Italia, prezintă ultimul raport al Biroului de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat), un studiu comparativ al prețului pâinii, din care rezultă că cea mai ieftină pâine în UE se face, se cumpără și se mănâncă în România.
În România, constată Eurostat, pâinea costă jumătate din media UE. Altfel zis, dacă pornim de la o medie europeană de 100%, prețul pâinii în România este cu 53%, de trei ori mai puțin, față de 151% în Danemarca, unde se vinde cea mai scumpă pâine din UE. Pâinea în România este mai ieftină și decât în țările care vin imediat înaintea ei, Bulgaria și Polonia.
Surprinzător, media europeană o reprezintă Germania, unde pâinea e mai ieftină decât în țări ale Europei de est, cum sunt Slovenia, Croația și Grecia.
«Télétravail», revoluția muncii de la distanță
În sfârșit, pe fundalul epidemiei, iată că „tele-munca”, munca de acasă, «le télétravail» s-a instalat brutal peste tot, constată Le Monde, iar acum se pune o nouă problemă: cea a utilității muncii în sine. Asta pentru că mare parte din patroni au descoperit între timp avantajele delocalizării la domiciliu, iar unul din acestea este și că multe slujbe ce păreau foarte utile câtă vreme se mergea obligatoriu la birou se dovedesc acum redundante.
Le Monde scrie că în Germania și Marea Britanie circa 40% din întreprinderi ar dori să facă acum munca de acasă permanentă. Asta va avea însă foarte multe efecte nedorite, continuă Le Monde. În primul rând, chiar și pentru cei care își vor păstra slujbele: dispariția socializării, a acelor momente pe care anglo-saxonii le numesc «afterwork», băutul și fraternizarea în drum spre casă, sub pretextul ocolului pentru a cumpăra pâine.