Valea Yaghnob, extrem de pitorească, care se află la nord de Dușanbe, capitala Tadjikistanului, este un loc în care trăiesc, împrăștiați în sate îndepărtate dintr-un peisaj semi-deșertic, cam 500 de oameni.
Cândva cămin pentru aproape 4.000 de oameni, Yahgnob și-a pierdut cei mai mulți dintre locuitori în 1970, când oamenii au fost mutați forțat de către oficialitățile sovietice în Zafarobod, o zonă agricolă, unde urmau să se ocupe de creșterea bumbacului.
În anii 90, mulți s-au întors la Yaghnob, însă pentru scurt timp: aici nu erau joburi, iar viața în locurile izolate, muntoase, era extrem de dificilă.
Pe măsură ce comunitatea lor scade, sătenii se tem că vechea lor limbă maternă, Yaghnobi, limbă est-iraniană, va dispărea cu totul. Mai ales dacă nici guvernul, nici vorbitorii nativi nu fac nimic pentru a o conserva.
Poporul Yaghnobi își dorește ca limba lui să fie în programa școlară a copiilor din zonă.
Numai că în Valea Yaghnob nu sunt școli. Copiii sunt duși la un internat de stat, de la vreo 40 de kilometri distanță, în orașul Anzob. Acolo studiază în limba tadjikă, limba oficială de stat.
Mulți copii aproape că-și uită limba maternă în timpul anului școlar petrecut departe de casă, de satele natale izolate iarna, în timpul ninsorilor puternice care cad zonă.
Ruinele unui sat abandonat din Yaghnob.
„În anii 90, la școala primară [pentru copiii Yaghnobi] începuseră să se facă ore de limba Yaghnobi și s-au scris chiar și manuale”, spune Rustam Ramazoni, lingvist care studiază această limbă. „Predarea limbii era foarte importantă, pentru că numărul vorbitorilor nativi scădea”.
Numai că programul a fost abandonat de către stat la începutul anulor 2000, fapt care i-a privat pe copiii Yaghnobi de educația deja limitată pe care o primeau în limba maternă.
Sătenii, care sunt bilingvi, vorbesc în limba maternă atunci când vine vorba de comunicarea zilnică între ei și în tadjikă atunci când e vorba de școală sau de afaceri. Copiii lor cresc vorbind Yaghnobi până când merg la școală, povestesc pentru localnicii reporterii RFE/RL.
Dilema tinerilor
Oameni din generația mai vârstnică din Yaghnob își amintesc momentul în care s-au întors de la Zafarobod în satele lor părăsite atunci când guvernul a oprit programul de relocare în zonele în care se cultiva bumbac.
Safarali Boqiev, din satul Piskon, avea cam 20 de ani când s-a decis că nu va mai pleca niciodată din zona lui natală.
„În 1988, după ce am făcut armata, m-am întors la Yaghnob. M-am însurat aici. Avem șapte copii”, povestește Boqiev. „Ne descurcăm și nu vreau să plecăm pentru că, dacă plecăm, limba noastră va dispărea”.
În schimb, alții nu vor să mai stea în vale - nu sunt drumuri, spitale sau vreo facilitate pentru petrecerea timpului liber.
Un pod în Yaghnob.
În afară de munca în agricultură - creșterea vitelor sau cultivarea cartofilor - nu sunt alte locuri de muncă în Yaghnob.
Iarna – când valea e izolată chiar și șapte luni din cauza zăpezilor și a gheții – oamenii se bazează pe măgari pentru drumuri de urgență.
Firuza Muharramova, din satul Kyorte, spune că a născut de trei ori acasă. Fără medic sau moașă.
Yaghnob nu e conectat la rețeaua de electricitate. În ultima vreme, localnicii și-au construit propriile centrale mici, folosind resursele de apă ale regiunii.
Există proiecte pentru transformarea văii într-un hub unic de turism – chiar sunt voluntari occidentali care ar putea ajuta la dezvoltarea acestui sector. Sătenii speră că proiecte de acest tip ar putea duce la crearea de locuri de muncă și ar atrage investiții în vale.
Însă planurile nu au oprit oamenii, în special pe cei tineri, să plece înspre orașe.
„Am vrea ca tinerii să stea la Yaghnob, pentru că altfel limba noastră moare. Limba noastră, e clar, va dispărea”, spune Boqiev. „Dar copiii noștri nu vor să rămână aici”.
Satele din Yaghnob oferă un peisaj ciudat: un amestec de case de lut, ruine abandonate și câteva clădiri moderne, ridicate de către cei deciși să rămână.
Cei care au plecat recunosc că le e greu să-și țină limba maternă vie când sunt departe de casă.
O femeie Yaghnobi colectează bălegar uscat transformat în combustibil.
Membrii comunității Yaghnobi din Zafarobod spun că sunt martori la moartea limbii și a întregii lor culturi.
„Când mergi la o nuntă aici, 95-97% dintre cântece sunt tadjice”, spune Mirzo Ramazonov din Zafarobod.
„Ne-am pierdut cele mai multe tradiții de când ne-am mutat la Zafarobod”, crede poetul Yaghnobi Saidmurod Kholov. „Chiar și cei care vorbesc Yaghnobi, o amestecă cu cuvinte și fraze tadjice”.
Sharofat Sharifova locuiește acum în capitala Dușanbe, unde s-a mutat de la Yaghnob, acum câțiva ani, împreună cu familia.
Sharifova spune că membrii micii comunități Yaghnobi de la Dușanbe vorbesc încă limba maternă, dar că aceasta va dispărea odată cu vechea generație.
Îți mai recomandăm De ce sunt atrași bolnavii din Asia Centrală de spitalele din UzbekistanArticol scris de Farangis Najibullah pe baza relatărilor corespondenților Serviciului Tadjic al RFE/RL Mullorajab Yusufi, Farzon Muhammadi și Mirzonabi Kholiqzod.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.