Vladimir Putin a făcut ieri o declarație că dorește o mai mare integrare a Rusiei cu Bielorusia, în urma violențelor declanșate în Minsk după ce s-a anunțat că Alexandr Lukașenka ar fi câștigat al șaselea mandat prezidențial. Asta nu face decât să relanseze spectrul vechiului plan atribuit lui Putin de reunire a Rusiei și Bielorusiei într-o entitate slavă ce ar aminti vechea URSS și a cărei existență i-ar permite lui Putin să rămână la putere sub o altă formă, prezidând-o fără a mai avea nevoie să recurgă la mecanismele interne ale Rusiei, puse recent la încercare prin reforma Constituției.
Putin a tăcut până acum și nu s-a exprimat deloc personal despre evenimentele din Bielorusia, însă el caută să profite la maximum de desfășurarea evenimentelor din Minsk și să rămână o figură centrală în evoluția situației. Este ceea ce scrie Rossiiskaia Gazeta (RG), cotidianul care reproduce cel mai adesea punctul de vedere al Kremlinului. Astfel, RG pune titlul: Trump anunță iarăși că l-ar invita pe Putin la summitul G7. Se precizează în articol că Trump s-a adresat presei, la Casa Albă: „L-aș invita pe loc [pe Putin], e o figură importantă.”
„Strada rezistă – Lukașenka reprimă”
„Strada rezistă – Lukașenka reprimă”, rezumă în Franța Libération. La Moscova, presa independentă scrie mult mai pe large despre represiunea din Minsk decât cea oficială, precum Rossiiskaia Gazeta. Astfel, Kommersant anunță moartea unui manifestant. Versiunea oficială este că acesta ar fi vrut să arunce cu un dispozitiv exploziv în forțele de ordine, dar că dispozitivul i-a explodat în mână. În Rusia, în schimb, cotidianul de opoziție Moskovski Komsomoleț citează Telegraf din Bielorusia care scrie că protestatarii din Minsk nu folosesc cocktailuri Molotov și că manifestantul mort ar fi victima unei grenade trase în mulțime de forțele speciale OMON.
Asociațiile de presă din Rusia s-au adresat de altfel puterii de la Minsk cerând eliberarea jurnaliștilor ruși reținuți în timpul manifestațiilor de către forțele speciale OMON ale Bielorusiei. Izvestia descrie operațiunile acestor forțe OMON împotriva protestatarilor.
Unde este Svetlana Țihanovskaia?
Previzibila victorie a lui Lukașenka va avea consecințe imprevizibile, analizează Novaia Gazeta. Moskovski Komsomoleț scrie însă că Svetlana Țihanovskaia ar fi dat de înțeles că e gata să părăsească Bielorusia, considerând că nu ar fi în siguranță în țară.
Ministrul lituanian de externe Linas Linkevičius afirmă de altfel, pe Twitter, că a încercat să intre în contact cu ea ore în șir, dar că nu a reușit. Potrivit ultimelor știri, ea s-ar afla, cel mai probabil, în Lituania.
În tot acest timp, manifestanții din extremul orient al Rusiei, la Habarovsk, în marginea de est a Siberiei, se solidarizează cu cei din Minsk, scandând: „Bielorusia, suntem cu tine”!
Reacțiile europene au fost cele așteptate, formale, de pildă ministrul german de externe, Heiko Maas, a cerut, pe Twitter, sancțiuni impuse Bielorusiei, și a anunțat că va călători astăzi la Moscova pentru a discuta o poziție comună. În Olanda, de asemenea, principalele partide politice au cerut ministerului de externe să nu recunoască alegerile.
Pentru moment, doar un embargo pe comerțul cu armament spre Bielorusia este în curs. Nu poate fi vorba, deocamdată, de noi sancțiuni impuse Bielorusiei, câtă vreme Ungaria a făcut cunoscut că se va opune prin veto.
Liban, un sistem confesional unic pus la grea încercare
Premierul libanez, Hassan Diab, a anunțat ieri demisia guvernului său, pe fundalul manifestațiilor violente care scutură țara în urma exploziei catastrofale din Beirut din 4 august.
Inițial, Hassan Diab declarase că e gata să rămână în fruntea guvernului ca interimar, încă două luni, până se organizează noi alegeri, dar demisiile membrilor guvernului au început în cascadă.
Demisionând, el a recunoscut, că drama care s-a produs în port și care a răvășit o parte din capitală, lăsând în stradă 300.000 oameni cu locuințele distruse, a fost rezultatul « corupției endemice ».
Președintele Michel Aoun a anunțat însă că guvernul va rămâne totuși în funcție, interimar, până ce se va forma un altul, ceea ce, dată fiind natura complicată a sistemului politic libanez, ar putea lua multe luni, așa încât știrea nu a făcut să înceteze furia protestatarilor, dintre care unii, conduși de foști militari, au stabilit un «cartier general al revoluției». Anunțul demisiei a fost primit cu focuri de artificii luni după-amiază, scrie în Spania El Pais.
Libanezii ar face bine să iasă cât mai repede din sistemul lor politic confesional, putred până la măduvă, sugera luni un comentariu în cotidianul belgian Le Soir. Într-adevăr, cum am explicat-o ieri, Libanul are un sistem politic confesional unic în lume, care, devenit rigid și disfuncțional, cere ca președintele țării să fie un creștin maronit, premierul un musulman sunnit, șeful parlamentului un musulman șiit, iar alte funcții secunde sunt acordate automat unor creștini ortodocși.
Deocamdată, mulțimea cere și demisia în bloc a parlamentului, dar mai ales a președintelui parlamentului, Nabih Berry, cum o scrie cotidianul din Beirut L’Orient-Le Jour. Acest Nabih Berry se află în fruntea parlamentului de 27 de ani, un record mondial absolut. Acesta, dar și ceilalți deputați, sunt furioși și panichează acum pentru că premierul Hassan Diab a decis, fără să-i consulte, să anunțe o reformă fundamentală: suprimarea secretului bancar.
Schulz și Scholz contra lui Merkel
Germania urmărește foiletonul morocănos al numirii candidatului partidului socialist, SPD, partener în Groko, die grosse Koalizion a Angelei Merkel, pentru a-i succeda acesteia.
Laminat de îndoieli și lupte interne și de îndărătnicia lui Merkel, aflată acum la apogeul carierei sale politice, SPD a suferit o adevărată hemoragie produsă de îndoielile și luptele interne, și de căutarea unei doctrine și poziționări față de creștin-democrații CDU/CSU care domină coaliția guvernamentală.
Candidatul partidului socialist în alegerile generale de anul viitor va fi așadar ministrul de finanțe Olaf Scholz, cel despre care Süddeutsche Zeitung scrie că este un om calculat care „știe să aștepte”. Scholz este un ordoliberal, un adept al celei mai riguroase reforme bugetare, un „demn urmaș al ordoliberalului Wolfgang Schäuble”, cum îl definește în Franța Libération (Schäuble, „călăul Greciei”, fiind un creștin-democrat de o rigoare inflexibilă în chestiunile monetare), dar care se bucură în același timp de sprijinul fostului cancelar și șef SPD Gerhard Schröder.
Candidatura lui Scholz la cea mai importantă funcție din stat nu pare însă să stârnească entuziasmul votanților. Programul satiric Heute Show de pe ZDF l-a comparat pe Scholz cu (Martin) Schulz, nefericitul candidat socialist din 2017 împotriva lui Merkel. Acolo, Schulz îi spune lui Scholz (sau invers): „Mi-au rămas o grămadă de chestii din campania electorală, ți le dau ție, trebuie doar să schimbi o literă.”
Satul numit «Străveacul»
Presa spaniolă e plină de anunțul actorului Antonio Banderas că a căpătat Covid-19, anunț făcut ieri, în ziua în care el a împlinit 60 de ani.
El Mundo scrie că Banderas și-a sărbătorit ziua în carantină, în Málaga, unde s-a născut, cum precizează La Vanguardia. Agenția Reuters preciza ieri seară că el se simte „relativ bine”.
Tot în Spania, El Pais i-a cerut scriitoarei poloneze, laureată anul trecut a premiului Nobel, Olga Tokarczuk, să definească actuala pandemie. Dincolo de banalități derutante, precum aceea că „trăim o epocă interesantă”, ea remarcă totuși că ne lipsește o mitologie a vieții și un loc, real sau imaginar, care să-i servească drept cadru. García Márquez a creat Macondo, Cervantes scria despre un sat în La Mancha, iar Lewis Carroll ne trimitea în țara minunilor. În cazul scriitoarei poloneze, ar fi locul numit: «Odinioară» («Prawiek» sau, în spaniolă, «Antaño», satul din cel de-al treilea roman al ei, Prawiek i inne czasy, 1996, sat polonez despre care aflăm din prima frază a cărții că „se află în centrul universului” ).
Ca mai tot ce scrie Olga Tokarczuk, însă, și romanul acela e superficial, plicticos și un ponosit exercițiu de realism magic à la Márquez. Am menționat-o doar pentru că El Pais nu reușește să smulgă ceva convingător despre pandemie din întâlnirea cu lumea ei literară și pentru că romanul respectiv e un alt exemplu de titlu tradus greoi, literal, în română.
Satul Prawiek, din titlul cărții, redat foarte colocvial și fluid prin Antaño în spaniolă (Antan în varianta franceză), devine un ucigător de solemn sat numit Străveacul în română.