România a înregistrat pentru a treia zi consecutiv 7.000 de cazuri noi de infectare, iar județele Ilfov, Satu Mare, Timiș și Municipiul București au rate de infectare de peste 3,5/1.000 de locuitori. În ultimele 24 de ore au murit 113 persoane, în vreme ce la ATI, numărul pacienților internați a crescut cu 30, la 1.067.
Unul dintre orașele cu cea mai mare rată de infectare din România este Horezu din județul Vâlcea, unde joi rata de infectare a fost de 6,2. Primarul localității spune că totul a fost bine până ce un grup mare de persoane a plecat în pelerinaj în Moldova și multe persoane s-au întors acasă infectate.
„Au fost mulți oameni, un grup foarte mare de localnici, care a plecat în pelerinaj la mănăstirile din Moldova. Iar când au venit acasă au venit bolnavi și și-au infectat și familiile. Majoritatea sunt vaccinați. Dar o să scăpăm în curând pentru că ieri n-a fost niciun infectat, azi niciun infectat. Și la final de săptămână mai ies nouă inși din izolare”, spune Nicolae Sărdărescu, primarul orașului Horezu.
Îți mai recomandăm Țară în service | Secretul milioanelor din containere. Ce s-a ales de spitalele modulare ridicate în pandemieEdilul susține că un singur caz de infectare a fost mai grav, dar nu atât de grav încât să ajungă la ATI.
„Noi avem o rată de vaccinare destul de mare, undeva la peste 45%”, a spus primarul.
Cu o rată de infectare de peste 6/1.000 în prezent, orașul Horezu e practic închis. „Am închis toate localurile, terasele, cluburile și așa mai departe, așa cum prevede legea la incidența peste 6/1.000. Nu se mai organizează niciun eveniment. Să vedem ce se întâmplă până luni, marți miercuri și apoi mai vedem ce măsuri mai luăm”, a mai spus Nicolae Sărdărescu.
În județul Cluj: focare de tip familial în localități cu puțini oameni
În județul Cluj, multe localități au rate de infectare care trec de 6 la mie, precum Cătina - 12.08 sau Ploscoș - 9.66. Explicația pentru ratele mari de infectare vine de la prefectul județului Cluj, István-Szilárd Tasnádi, care susține că aceste rate sunt în localitățile cu număr mic de locuitori.
„De pildă, la Ploscoș sunt 600 și ceva de locuitori, iar focarele sunt de tip familial care se pot ține sub control prin verificări continue de către poliție și jandarmerie. În momentul de față, DSP-ul nu ne-a recomandat carantina zonală, care se impune prin ordinul șefului DSU”, a spus prefectul Tasnádi.
Îți mai recomandăm Costurile căldurii la iarnă, între „explozia” prețului la gaze și subvenția de la primăriiOficialul susține că nu crede că din cauză de nevaccinare sunt rate mari de infectare în multe localități din județul Cluj.
„Noi am avut campanii în absolut toate localitățile, campanii de conștientizare și de acțiune pentru vaccinare. Cei care au dorit, s-au vaccinat. Nu știu să vă spun cât e procentul de vaccinare în localitățile cu rată mare de infectare, dar pot să vă spun că am mers cu echipe mobile în toate localitățile”, a spus István-Szilárd Tasnádi.
Din cauza focarelor, școlile din localitățile Ploșcoș și Cătina învață online în prezent.
Rudele venite în vacanță au infectat mai multe localități din Satu Mare
Vama, Târșolt, Târna Mică, Târna Mare, Viile Satu Mare sunt localități din județul Satu Mare unde rata de infectare este peste 6/1.000 de locuitori. În alte localități, precum Apa, rata de infectare este puțin sub 6.
„La Târșolt am avut incidența și 14, în prezent e de sub 7. Dar fiind localitate mică, cu număr mic de locuitori, erau 40 de cazuri de infectați. În toate localitățile, toate cele șapte din zona carantinată, avem rezultate bune chiar, a scăzut numărul infectaților”, explică Cristian Marița, purtătorul de cuvânt de la Prefectura Satu Mare.
Reprezentantul prefecturii spune că din toate analizele a reieșit că în localitățile cu rată mare de infectare a existat un flux mare de oameni care au tranzitat localitatea pe timpul verii.
„Cauza pentru care am ajuns în această situație este afluxul mare de persoane venit în luna august, traditional se întâmplă asta la noi. Toți vin acasă în vacanță în august, fac petreceri, se plimbă și așa s-a ajuns la această situație. Știam că așa se va întâmpla, iar în august aveam rată de zero și ceva, dar nu aveam legal cum să intervenim”, a mai spus Cristian Marița.
Deocamdată localitățile cu rată mare de infectare vor respecta restricțiile. „Mai analizăm și vineri și vedem dacă mai continuăm încă 7 zile”, a mai spus Cristian Marița.
Consultă aici Lista cu incidența care depășește 3 /1.000 de locuitori din fiecare județ
Cu toate că peste 300 de localități au incidență de peste 3/1.000 de locuitori, iar vechile restricții introduceau certificatul verde, autoritățile au anunțat joi noi relaxări prin adoptarea de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a hotărârii nr. 73. Magazinele nu se vor închide la 18 decât la o incidență mai mare de 6/1.000 de locuitori, și nu de 4/1.000 de locuitori cum era stabilit până acum.
Ce măsuri a adoptat CNSU:
- Introducerea unei noi excepţii de la interdicţia deplasării în afara locuinţei la nivelul localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte pragul de 6/1000 de locuitori, pentru persoanele vaccinate care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital ale Uniunii Europene privind COVID-19.
- Creşterea vârstei până la care copiii sunt exceptaţi de la obligaţia prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activităţi unde accesul este permis sub această condiţie, de la 6 ani la 12 ani.
- Creşterea pragului incidenţei cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura interzicerii circulaţiei persoanelor în afara locuinţei, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.
- Creşterea pragului incidenţei cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura de limitare a programului de lucru cu publicul la intervalul orar 5:00-18:00, pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.
- Delimitarea, la nivelul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, a zonelor de servire a preparatelor alimentare sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, astfel încât să poată fi realizat accesul controlat doar pentru persoane testate, vaccinate şi trecute prin boală”
Joi, la nivelul fiecărui județ, distribuția cazurilor de infectare cu covid este următoarea:
Nr. crt. |
Județ |
Număr de cazuri confirmate(total) |
Număr de cazuri nou confirmate |
Incidența înregistrată la 14 zile |
1. |
Alba |
22326 |
74 |
1,54 |
2. |
Arad |
25423 |
153 |
1,94 |
3. |
Argeș |
28746 |
109 |
1,11 |
4. |
Bacău |
28397 |
109 |
1,59 |
5. |
Bihor |
30765 |
166 |
1,26 |
6. |
Bistrița-Năsăud |
13826 |
100 |
2,93 |
7. |
Botoșani |
15747 |
106 |
2,09 |
8. |
Brașov |
45583 |
172 |
1,48 |
9. |
Brăila |
13972 |
75 |
1,01 |
10. |
Buzău |
13446 |
98 |
0,97 |
11. |
Caraș-Severin |
12541 |
89 |
1,68 |
12. |
Călărași |
11239 |
65 |
1,84 |
13. |
Cluj |
62028 |
329 |
2,91 |
14. |
Constanța |
46451 |
226 |
2,28 |
15. |
Covasna |
8854 |
52 |
0,68 |
16. |
Dâmbovița |
23677 |
83 |
1,08 |
17. |
Dolj |
29459 |
292 |
2,41 |
18. |
Galați |
29475 |
97 |
1,55 |
19. |
Giurgiu |
12048 |
78 |
2,03 |
20. |
Gorj |
9957 |
61 |
1,20 |
21. |
Harghita |
8729 |
41 |
0,73 |
22. |
Hunedoara |
24170 |
128 |
1,38 |
23. |
Ialomița |
11613 |
70 |
1,51 |
24. |
Iași |
45864 |
292 |
1,72 |
25. |
Ilfov |
48911 |
327 |
3,98 |
26. |
Maramureș |
22999 |
158 |
2,89 |
27. |
Mehedinți |
9188 |
75 |
1,69 |
28. |
Mureș |
25056 |
82 |
0,98 |
29. |
Neamț |
20676 |
149 |
1,42 |
30. |
Olt |
16091 |
194 |
1,97 |
31. |
Prahova |
38229 |
249 |
1,86 |
32. |
Satu Mare |
15411 |
122 |
3,51 |
33. |
Sălaj |
11755 |
76 |
1,89 |
34. |
Sibiu |
28026 |
118 |
1,76 |
35. |
Suceava |
27389 |
178 |
2,10 |
36. |
Teleorman |
15311 |
105 |
2,36 |
37. |
Timiș |
59707 |
492 |
3,61 |
38. |
Tulcea |
8880 |
33 |
0,89 |
39. |
Vaslui |
17653 |
130 |
1,78 |
40. |
Vâlcea |
17345 |
60 |
1,35 |
41. |
Vrancea |
11612 |
80 |
1,31 |
42. |
Mun. București |
197345 |
961 |
3,65 |
43. |
Din străinătate** |
1440 |
23 |
|
44. |
Cazuri noi nealocate pe județe |
5621* |
418 |
|
TOTAL |
1.172.981 |
7.095 |
|
Îți mai recomandăm România în fața valului IV: fără paturi libere la ATI & decesele au crescut cu 102%