Vecinii, paznicii izolaților la domiciliu

Termometru coronavirus temperatura

Numărul celor izolați la domiciliu se ridică la circa 19.000 de persoane, iar a celor aflați în carantină la peste 3000, majoritatea români veniți din țările cu peste 500 de infectați cu COVID-19, dar și străini. Verificarea respectării izolării cade oficial în sarcina Direcțiilor de Sănătate și a Poliției/Jandarmeriei. Cine nu respectă izolarea și este prins, se alege cu dosar penal. Cu toate acestea ”izolații” nu respectă restricțiile și scapă de vigilența autorităților, dar, mai ales de cea a vecinilor, deveniți paznicii lor.

Până acum au fost deschise 40 de dosare penale pentru infracțiunea privind ”zădărnicirea combaterii bolilor”, faptă pedepsită conform art. 352 al 1 din Codul Penal, care prevede amendă penală de 20.000 lei sau doi ani închisoare.

Vecinii, de veghe la ”izolați”

Există însă suficiente forțe la Direcțiile de sănătate publică (DSP) pentru verificarea celor izolați la domiciliu și, eventual, depistarea celor care nu respectă restricțiile? Șefa DSP București, unde se află în izolare 1089 de persoane, Laura Acatrinei recunoaște că nu și că se bazează în principal pe sesizările făcute de vecini. Care sunt, normal, foarte vigilenți. Cu toate acestea și DSP face propriile controale, mai ales atunci când trebuie testați suspecții de coronavirus.

”Colaborăm cu Poliția Capitalei și acolo unde sunt probleme sunt trimise echipe mixte, inspectori sanitari și polițiști. Informațiile le luăm de la vecini, din toate sursele disponibile, că nu mai avem timp de hârtii, folosim tot pentru că trebuie să fim superoperativi. Mai facem și verificări aleatorii, la cei izolați recoltăm probe și ne autosesizăm dacă nu ne răspund la telefon sau nu-i găsim acasă. Nu avem forțe suficiente, așa că folosim toate informațiile de pe toate canalele”.

Informațiile de pe toate canalele înseamnă telefoanele primite de la vecinii celor izolați la domiciliu sau mesajele de pe rețelele de socializare.

Așa au fost ”prinse” marți cele 12 persoane care nu au respectat izolarea și se plimbau prin sectorul 4 din București. Parchetul Judecătoriei sectorului 4 a deschis deja o anchetă.

Dar românii, ca și italienii de altfel, sunt inventivi în a păcăli autoritățile, chiar dacă sunt conștienți că riscă un dosar penal și că pot pune în pericol sănătatea altora. O persoană care deține apartamente în București pe care le închiriază prin sistemul Airbnb și Booking.com. spune pentru Europa Liberă că are cazați într-unul din apartamente niște italieni care ar trebui să fie în izolare, aflați în obiectivul DSP, dar care, cu toată supravegherea vecinilor, ies noaptea și se duc la mall-uri la cumpărături. ”Ziua nu-i vezi pe afară, dar noaptea ies pe furiș și se duc la cumpărături. Altfel sunt cuminți. A venit DSP-ul și Poliția la ei acum vreo săptămână, chemați de vecini, dar de supravegheat nu-i poate supraveghea nimeni permanent, se merge pe încredere”, ne spune sursa menționată.

Îți mai recomandăm Coronavirus, 217 în România. Dosar penal pe numele românului infectat venit de la Madrid

Viceprimarul Bucureștiului, Iulian Bădulescu ne-a declarat și el că baza este în vecini, care devin adevărații supraveghetori ai celor aflați în izolare. ”Vecinii sunt anunțați că sunt persoane în autorizolare, iar în felul acesta vecinii devin vigilenți și îi supravegheză”.

Nici în țară lucrurile nu sunt mai simple. În județul Hunedoara, de exemplu, unde sunt 21 de cazuri confirmate, 591 de persoane izolate și 31 în carantină, după episodul cu tânăra din Valea Jiului care a nu a respectat izolarea după ce s-a întors din Italia, mințind că nu a fost acolo, infectând astfel alte trei persoane, Jandarmeria și DSP au devenit mult mai vigilente. DSP-ul de județ ne spune că se face periodic controlare inopinate ca să verifice respectarea izolării, dar că și ei se bazează pe vecini și pe localnici. În plus, jandarmii patrulează pe străzile orașelor.​

Carantina la hotel

Cât privește carantina, aici lucrurile sunt mai simple, pentru că oamenii sunt cazați în hoteluri cu multe camere, care sunt păzite de poliție și jandarmerie. După declararea stării de urgență, s-a rezolvat și problema cu locurile de cazare pentru cei carantinați în București, 444 până pe 17 martie. Până acum în București nu s-a făcut nicio rechiziție, spune Iulian Bădulescu, viceprimarul Capitalei.

După declararea stării de urgență, lucrurile s-au shimbat, nu mai suntem în aceeași poveste. Deja suntem la a șasea locație în București, iar Ilfovul are două locații de câte 200 de camere. Sunt unități hoteliere cărora li s-a schimbat destinația în centre de carantină. Pînă în acest moment nu s-a procedat la nicio rechiziție la nivelul municipiului București”.

Nici în țară lucrurile nu sunt mai simple. În județul Hunedoara, de exemplu, unde sunt 21 de cazuri confirmate, 591 de persoane izolate și 31 în carantină, după episodul cu tânăra din Valea Jiului, care a nu a respectat izolarea după ce s-a întors din Italia, mințind că a fost acolo, infectând alte trei persoane, jandarmeria și DSP au devenit mult mai vigilente. DSP-ul de județ ne spune că se face periodic controale inopinate ca să verifice respectarea izolării, dar că și ei se bazează pe vecini și pe localnici. În plus, jandarmii patrulează pe străzile orașelor.

Indiferent însă de ce măsuri ar lua autoritățile, cu lipsa de responsabilitate e greu să te pui. Ultimul caz, cel al românului venit din Spania cu avionul și care avea certificat că este infectat cu COVID-19, este emblematic. A călătorit împreună cu alți 60 de pasageri, care toți sunt acum în pericol de infectare. Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, spune că pasagerii care au stat în avion în imediata apropiere a românului vor merge în carantină. Ceilalți vor fi puși în izolare la domiciliu, dar vor fi și ei testați și supravegheați. Poliția de Frontieră i-a deschis dosar penal bărbatului de 44 de ani venit de la Madrid.

Îți mai recomandăm Un român confirmat cu COVID-19 în Spania a venit marți, cu avionul, în România. La bord erau 60 de persoane

Brățările de monitorizare sunt în stadiul de pilot


Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunțat în 10 martie că există un proiect-pilot prin care celor aflați în carantină sau în izolare li se vor pune holdtere, brățări de tipul celor purtate de cei arestați la domiciliu, prin care li se va monitoriza nu doar temperatura, saturația cu oxigen, EKG-ul și alți parametri, ci și locația. Pentru început vor fi monitorizați cei aflați în caranțină, apoi cei în izolare. ”Holterele transmit 6 parametri medicali, printre care și EKG-ul. Brățările se poartă la mână și, în afară de localizare, indică temperatura și pulsul. Până acum, pacienții ne comunicau datele prin telefon, acum va fi altceva. Plus că se vor limita cazurile celor care pleacă de acasă, deși sunt în izolare”, spunea Nelu Tătaru.

Cel care urma să monitorizeze datele obținute de la holtere este Centrul de telemedicină de la Sectorul 1, dar deocamdată planul a rămas în stadiul de pilot, ca dovadă că vecinii rămân de bază, dar eficiența lor nu e 100%, ca dovadă ultimul caz.