Pence și Iohannis s-au întâlnit în marginea Conferinței de Securitate de la München. Președintele român a reiterat angajamentul consecvent al României pentru consolidarea Parteneriatului strategic cu Statele Unite și pentru întărirea relației transatlantice, se mai spune în comunicat. În calitate de țară care deține președinția rotativă a Uniunii Europene, România a mediat convorbirile pentru adoptarea unei poziții comune a UE în privința evenimentelor din Venezuela, dar aceasta nu a fost posibilă din cauza opoziției Italiei.
Statele Unite au fost primele care l-au recunoscu președinte interimar pe Guaido, luna trecută, după ani de criză economică și politică acută în Venezuela, îndemnând și alte țări să procedeze la fel, dar s-au ciocnit în Consiliul de Securitate ONU de opoziția Rusiei, care îl sprijină pe președintele controversat