VIDEO Cum a devenit un nevăzător IT-st

Încă de mic îi plăcea să „meșterească” sau să repare diverse lucruri: „înainte să intru în clasa întâi, știam tabla înmulțirii și îmi plăcea să desfac device-uri, să le pun la loc, să le repar sau să fac tot felul de experimente, cum ar fi să iau o baterie și un beculeț și cu un fir să văd dacă se aprinde”.

Apoi a descoperit și computerul, pe care nici el, nici fratele său mai mare, nevăzător și el, nu știau să îl folosească.

„Aveam nu știu 10 - 11 ani și toți prietenii mei începeau să aibă calculatoare, părinții mei voiau să ne cumpere calculator, dar nu nu știau cum am fi putut să îl folosim noi. La un moment dat, o informație am primit-o de la un băiat dintr-un magazin de calculatoare din Târgoviște. Intrasem să întrebăm să vedem dacă e cineva care știe cum ar putea să folosească nevăzătorii. El a reușit să ne dea o informație, găsise pe internet un device care se poate atașa calculatorului, dar de fapt nici ăla nu mai era folosit de prin anii ’96-’97, aproximativ. Atunci am avut primul calculator și am învățat practic singuri să îl folosim, fără să știm mai nimic”, povestește Alex Cucu (26 de ani).

De programat, a învățat să programeze pe laptopul fratelui său, la sfârșitul clasei a VIII-a. Învățase să scrie mai repede la tastatură, fiindcă folosea o aplicație de messenger și a descoperit câteva cursuri de HTML.

„După ce am descoperit acel limbaj simplu, mi-am dorit să mă duc mai departe”, mai spune el.

Până în clasa a VIII-a a urmat școala normală, însă a continuat cu liceul special, astfel încât astăzi stăpânește și alfabetul Braille, cât și scrisul și cititul în „alb-negru”. Cu toate că majoritatea absolvenților Liceului Special pentru Deficienți de vedere devin maseuri – meserie pe care o are și fratele lui mai mare, Ovidiu – Alex Cucu și-a dorit o altă meserie.

Așa că a dat examen la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității București. Părinții l-au încurajat să își urmeze visul, așa cum au făcut-o de fiecare dată încă de când era mic. Îi era foarte limpede că unui nevăzător îi va fi foarte greu să treacă de examenul de admitere și, mai ales, să termine această facultate. De aceea, pentru el cea mai frumoasă amintire din facultate este chiar admiterea – pentru că nu avea nicio speranță că va reuși, în ciuda faptului că își dorea foarte mult.

„Știam că o să trag de mine cât de mult pot și acela a fost un moment foarte puternic. Al doilea moment important a fost la început anului doi de facultate când am conștientizat că, în sfârșit, am același nivel de informație cu colegii mei”, povestește Alex Cucu, cel care a fost, în timpul facultății, singurul student nevăzător.

Din câte știe el, în România mai sunt doar alți patru programatori nevăzători, iar acest lucru l-a impulsionat să îi ajute pe ceilalți nevăzători să se „împrietenească” cu tehnologia pentru a deveni cât mai independenți. Astfel, pe lângă jobul part-time, împreună cu alți trei programatori nevăzători, Alex Cucu lucrează pentru a dezvolta o nouă generație de tineri programatori nevăzători.

„Cumva comunitatea asta a pornit din momentul în care veneau mai multe solicitări către mine să-i ajut pe oameni cu diverse și nu mai aveam timp. Eu din liceu mi-am asumat că ajut voluntar persoanele cu deficiențe de vedere să folosească calculatorul”, ne-a măsrturisit el.

Așa a devenit membru al AMAis - Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială – în cadrul căreia se ocupă de proiecte de tehnologie, unde nevăzători și persoane tipice, așa cum sunt denumite persoanele fără deficiențe, pot interacționa. Crede că tehnologia are puterea de a schimba, intenționat sau nu, și viețile celor cu deficiențe de vedere, fiindcă îi ajută să rămână conectați la tot ceea ce se întâmplă în jurul lor.

„Cred că este important pentru tipici să fie expuși, în primul rând, la contexte în care să se întâlnească cu persoane cu care nu sunt familiarizate. Nu neapărat nevăzători, ci orice fel de persoane cu dizabilități. Pentru că tindem să judecăm lucruri pe care nu le cunoaștem și în felul acesta, dacă ajungem să le cunoaștem, ne dăm seama de lucruri din altă perspectivă”, spune și colega lui de asociație, Antoaneta Barbu, coodonatoarea atelierelor de viață independentă din cadrul Clubului de Mobilitate Urbană, un proiect al AMAis.

Nici pandemia de coronavirus nu pare să îl fi speriat foarte tare pe tânărul Alex Cucu. Mărturisește că, din punctul lui de vedere, pandemia nu a schimbat „radical” lucrurile, mai ales că majoritatea atelierelor pe care AMAis le organiza au fost mutate online, iar unele, care necesitau prezența fizică, au fost amânate. Printre atelierele care au fost puse în așteptare se numără cele în care se puteau viziona filme accesibilizate (filmele sunt însoțite de o descriere audio ce facilitează accesul persoanelor nevăzătoare la diverse informații nonverbale din timpul acțiunii, pe care spectatorul le aude în căști) sau pe cele de tehnologie în care nevăzători, începători absoluți într-ale computerului, învățau ABC-ul utilizării acestuia.

În plan personal, glumește și spune că pandemia i-a adus mai mult timp petrecut cu părinții decât i-au adus ultimii cinci ani la un loc.

Ceea ce îl deranjează cel mai tare este să i se spună că „nu poate” să facă ceva și, mai ales, să fie ignorat în momentul în care este ignorat din discuțiile care îl privesc, chiar dacă el este de față: „Am fost, la un moment dat, la Medicina muncii și o doamnă o întreba pe mama: „Dar are alergii?” OK, asta mi se părea normal. Dar, „poate să ... cum poate el să lucreze”, „cum poate să nu stiu ce”... Și eu îi răspundeam, dar ea continua să o întrebe pe mama. I-am zis: „Puteți să mă întrebați pe mine, eu sunt adult, eu o să lucrez, nu mama o să lucreze. Deci, pe mine puteți să mă întrebați”.

Rămâne însă un optimist din fire și crede că, punând pasiune în toate lucrurile pe care le face, „poți să treci și peste celelalte”.

Puterea binelui este o serie de videoreportaje prin care Europa Liberă își propune să prezinte oameni care luptă pentru a schimba România. Acest videoreportaj a fost realizat în luna februarie înainte de instalarea stării de urgență.