Saber Guardian 2019, un exercițiu militar NATO sub comanda Armatei române și a Armatei SUA în Europa și care s-a întins parcursul a trei săptămâni, s-a încheiat sâmbătă, printr-un exercițiu poreclit „Scorpions Fury” (furia scorpionilor), lângă Fetești, la Bordușani. Scenariul de luptă a fost cel mai complicat din întreg Saber Guardian, implicând toate forțele armate – terestre, aeriene și navale, într-o zonă considerată „vulnerabilă” și de importanță critică pentru România și spațiul NATO: malurile Dunării.
Your browser doesn’t support HTML5
„Situația geostrategică neprietenoasă la momentul acesta ne-a condus către un scenariu fictiv, dar cu o concepție a operației care să ne permită verificarea tuturor capabilităților. (…) Să putem să ne confruntăm cu ceea ce înseamnă lucruri neprevăzute ale naturii și să putem să ne antrenăm aproape de realitate, ca și acțiune, nu și ca scenariu, în locurile în care noi credem că sunt cele mai vulnerabile și cele mai importante de menținut ca și spațiu al misiunilor și al teritoriului nostru”, a explicat generalul Dorin Ioniță, comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite.
Scenariul a implicat că inamicul a capturat un mal al Dunării, iar forțele aliate – România (cu forțele NATO pe care le coordonează în Brigada Multinațională Sud-Est de la Craiova, cu brigada 10 de Geniu, cu grupul de luptă fluvial și forțele speciale navale), SUA (cu forțe terestre și aeriene), Bulgaria și Germania au recapturat malul și au construit un pod mobil peste Dunăre, pe care să poată trece mașinile grele de luptă. Sâmbătă, la Bordușani, au participat peste 1.800 de militari și 600 de mijloace tehnice (aparate și mașini de luptă).
„O operațiune fantastică, care a inclus mai mult de 12 națiuni aliate, care au lucrat împreună. Pentru că împreună avem putere mai mare. Individual, fiecare avem capabilități, dar atunci când cooperăm, aducem cu adevărat puterea Alianței în față, iar aceasta a fost o ocazie foarte bună să o facem”, a declarat generalul american Christopher Cavoli, comandantul Armatei SUA în Europa, care a explicat că la Saber Guardian au fost antrenate toate structurile armate, de la eșalonul de comandă, până la soldați.
Îți mai recomandăm Cum stă România în fața Rusiei care „își arată mușchii”Tensiunile cu Rusia, din regiunea Mării Negre, sunt principalul motiv pentru care NATO desfășoară exerciții în această regiune.
„Sunt tensiuni în spațiul Mării Negre. România și-a asumat rolul de vector în această conjunctură regională. Fără doar și poate sprijinul partenerilor noștri americani este consistent și am probat încă o dată și astăzi că suntem în măsură să răspundem oricărei provocări”, a spus generalul Dorin Ioniță.
Nici din partea militară americană, Rusia nu este arătată cu degetul, deși este evident pentru toată lumea despre cine e vorba când e vorba de amenințări și tensiuni.
„Meseria mea este să fiu pregătit pentru orice. Meseria mea este să lucrez cu aliații mei, ca să fie pregătiți pentru orice. Meseria mea nu este să lucrez cu tensiunile, propriu-zis, ci să fiu pregătit pentru orice. Și asta am făcut cu România, suntem mult mai puternici în această zonă, decât eram chiar și acum un an sau doi”, a spus zâmbind generalul american Christopher Cavoli.
De altfel, Rusia a inspectat locațiile și scenariile misiunilor de la Saber Guardian 2019, în cadrul unei misiuni OSCE, a explicat generalul Dorin Ioniță: „Am avut o echipă completă, au venit, au inspectat toate locațiile de instruire”.
Saber Guardian 2019 a implicat, pe parcursul întregii luni iunie, forțele armate ale 14 țări NATO și parteneri precum Bosnia, Moldova și Ucraina – aproximativ 13.500 de militari în total. Exercițiul se desfășoară la fiecare doi ani, din 2017, până atunci fiind anual și găzduit prin rotație de România, Bulgaria și Ucraina.
Pe timpul exercițiului, incidentul care a făcut cea mai mare vâlvă a fost faptul că blindatele americane s-au rătăcit pe câmpurile oamenilor de lângă Fetești și le-au distrus o parte din culturi. Generalul Dorin Ioniță a declarat sâmbătă, la Bordușani, că a fost o eroare pentru care Armata își cere scuze și că deja au fost încheiate toate documentele prin care proprietarii terenurilor vor fi despăgubiți.
Îți mai recomandăm VIDEO Cel mai mare joc de război din Marea Neagră se încheie sub ochii Rusiei