Viktor Orban: „Pentru Ungaria, apartenența la NATO și UE nu exclude colaborarea cu Rusia”

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, este întâmpinat la Budapesta de premierul ungar Viktor Orban, care afirmă o colaborare apropiată cu Rusia în anumite domenii

Premierul ungar Viktor Orban a pledat miercuri la Budapesta, în faţa preşedintelui rus, Vladimir Putin, pentru o îmbunătăţire a relaţiilor între NATO şi Rusia, subliniind că pentru Ungaria apartenenţa la UE şi NATO nu exclude cooperarea cu Rusia pe anumite teme.

Ungaria este interesată ca relaţiile dintre Rusia şi NATO să se îmbunătăţească. Experienţa istorică şi politică a Ungariei arată că atunci când relaţiile sunt proaste şi există tensiuni, Ungaria pierde'', a spus premierul Orban la o conferinţă de presă comună cu preşedintele Putin.

Şeful guvernul ungar a justificat cooperarea cu Rusia prin faptul că Budapesta se află între trei poli de atracţie, reprezentaţi de Berlin, Moscova şi Istanbul.

El a subliniat că „Ungaria este parte a NATO şi UE şi va continua să fie, dar aceasta nu exclude ca pe anumite teme politice să coopereze cu Rusia''.

Orban a mai precizat că a discutat cu Putin diferite teme, precum extinderea centralei nucleare de la Paks şi achiziţia de petrol şi gaze din Rusia.

La rândul său, preşedintele Vladimir Putin a declarat că Rusia consideră Ungaria ca fiind un partener important pentru furnizarea gazelor ruseşti către Europa. Cele două ţări doresc acum să-şi diversifice relaţiile, a mai spus liderul de la Kremlin, citat de Agerpres, adăugând însă că sectorul energetic rămâne principala prioritate.

Putin a menţionat de asemenea că a discutat cu Orban despre situaţia comunităţilor creştine din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Preşedintele rus a calificat persecuţiile religioase drept „nacceptabile'' şi a transmis că Rusia este gata să coopereze în sprijinirea creştinilor din acea regiune. Protejarea comunităţilor creştine persecutate şi problema migraţiei au fost evocate şi de Viktor Orban printre capitolele principale de cooperare cu Rusia.

În ultimii nouă ani, Viktor Orban şi Vladimir Putin s-au întâlnit cel puţin o dată pe an, premierul ungar fiind liderul european care păstrează cele mai bune relaţii cu Moscova.

Ei au căzut de acord în 2014 asupra unui proiect de construire a două noi reactoare la centrala nucleară de la Paks cu ajutorul unui împrumut rusesc de 12,5 miliarde de euro. Însă unii observatori se tem că acest contract va mări şi mai mult dependenţa energetică a Ungariei faţă de Rusia