Viorica Dăncilă a declarat, într-un interviu la Realitatea TV, că nu intenționează să demisioneze de la conducerea PSD după eșecul de la alegerile prezidențiale.
„Am luat partidul de la 20%, am avut un președinte arestat (Liviu Dragnea - n.r), am scăzut la 17%, iar acum am câștigat peste 3 milioane de voturi. Am ajuns aici, când nimeni nu credea că mă voi califica în turul al doilea”, a spus Dăncilă. Ea a adăugat că va convoca în cursul săptămânii un Comitet Executiv al PSD - forul lărgit de conducere a PSD -, în care vrea să se discute o analiză „de jos în sus”, mai exact cu rezultatele filialelor.
În același inteviu, candidata PSD la alegerile prezidențiale, care a obținut mai puțin de 40%, cel mai mic scor obținut în 30 de ani de reprezentanții PSD în cursa pentru Cotroceni, a spus că „nu a avut prea mulți colegi alături” și că ar fi fost mai bune „echipe mai mari ale PSD”, Olguța Vasilescu fiind singura pe care a menționat-o „dintre cei care au ajutat-o” în campania electorală.
Îți mai recomandăm Exit-poll IRES. Klaus Iohannis a câștigat detașat al doilea mandat de președinte cu 66,5%. Viorica Dăncilă 33,5%
În paralel cu intervenția sa la Realitatea, pe un alt post de televiziune, A3, Gabriela Firea, o pretendentă la șefia partidului, vorbea despre nevoia de fuziune a stângii și de formarea unei alianțe, în perspectiva anului viitor, când vor fi alegeri locale și parlamentare, între PSD și ProRomânia, formațiunea lui Victor Ponta, care a adunat 30 dintre parlamentarii nemulțumiți ai PSD.
Firea a propus aceeași alianță și după alegerile europarlamentare, la care PSD a obținut 21% din voturi, iar partidul condus de Victor Ponta, 7%.
Îți mai recomandăm Viorica Dăncilă. „Am recâștigat voturile din 2016, care ne-au permis să intrăm la guvernare”