Viorica Dăncilă susține că PSD nu are nicio vină pentru că Raportul MCV e prost: Nu am interferat în justiție

Viorica Dancilă află vestea căderii guvernului în urma moțiunii de cenzură

''Raportul MCV arată discriminare pentru România şi Bulgaria faţă de celelalte state membre și ar trebui desființat sau înlocuit”, a fost comentariul premierului demis despre raportul extrem de critic la adresa României al Comisiei Europene.

Dăncilă opinează că președintele Iohannis ar trebui să ceară un ”tratament egal” pentru toate statele membre, ceea ce înseamnă că ar trebui implementat un mecanism de monitorizare tuturor statelor.

"MCV este aplicat doar României şi Bulgariei, iar celelalte state membre nu au acest mecanism. Ori se ia o decizie prin care se implementează acest mecanism la nivelul tuturor statelor membre, şi speram ca preşedintele României să ceară un tratament egal pentru toate statele membre, ori, dacă nu, se desfiinţează şi la nivelul Bulgariei şi României şi se aplică un altfel de monitorizare", a susținut Dăncilă.

Viorica Dăncilă nu-și asumă nicio vinovăție în legătură cu criticile din MCV, acesta fiind al treilea raport dur la adresa României, și spune că guvernul nu a intervenit în justiție.

"Nu am dat nicio ordonanţă de urgenţă pe justiţie şi aţi văzut că chiar am sancţionat atunci când cineva a intervenit în justiţie. (...) Eu cred că în următorul MCV preşedintele Iohannis va fi cel care va fi sancţionat, având în vedere că a solicitat demisia şefului DIICOT, desfiinţarea Secţiei speciale. Eu nu spun că aceste lucruri sunt bune sau nu sunt bune, dar eu cred că aceste lucruri trebuie realizate de cei care activează în justiţie, de magistraţi şi nu trebuie nici preşedintele României, nici premierul, nici altcineva să intervină în justiţie'', a spus premierul demis.

Îți mai recomandăm Raportul MCV critică dur România pentru regresele din justiție

Raportul privind progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) este unul dintre cele mai critice din ultimii zece ani, arată HotNews.ro, citând surse de la Bruxelles.

Cele mai apăsate critici din Raport se referă la încetinirea semnificativă a luptei anticorupție, la disfuncționalitățile care grevează CSM, la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) și la lipsa unei proceduri fără implicarea factorului politic în numirile la parchete, funcțiile de conducere ale acestora fiind ocupate în prezent de interimari.

În ce privește controversata Secție Specială, Raportul MCV atrage atenția că aceasta a fost înființată fără a se ține cont de recomandările Comisiei de la Veneția și fără consultarea actorilor din sistem.

Îți mai recomandăm Timmermans amenință România cu Articolul 7 din Tratatul UE, opțiunea nucleară