Uniunea Europeană și Statele Unite au ratat șansa de a bloca epidemia Coronavirus în faza inițială. Din motive diferite dar cu efect similar, aceste două structuri politice și admnistrative enorme au reacționat tîrziu. Am]ndouă s-au încărcat de virus Corona dar și de o patologie politică pe care o vor deconta mai tîrziu.
Atît cît se poate presupune în acest moment, evoluția epidemiei va avea un rol considerabil, poate decisiv, în alegerile prezidențiale americane din noembrie. Al doilea mandat al lui Donald Trump e în joc și Președintele nu mai are toate cărțile în mînă. Foarte probabil, Uniunea Eurpeană va trebui să facă față unei situații politice încă mai complicate, deși natura difuză a instituției comportă mai puține riscuri decît figura individuală-țintă a Președintelui Trump.
Cazul de referință pentru problemele așa zis Coronariene ale lumii occidentale e Italia - țara cea mai lovită de epidemie. Răspunsul statului italian e, pînă la un punct, foarte național și asta include o doză masivă de comedie și birocrație locală. La sfîrșitul lui februarie, cînd au apărut primele semne ale epidemiei, Guvernul primului Ministru Conte a adulmecat ocazia demonstrației de eficiență și promisiunea succesului de care avea nevoie.
Contestat politic de o opoziție excelent plasată în sondaje și aflat sub suspiciunea de baricadă construită de UE în calea valului populist, Guvernul Conte a abordat criza cu încredere și neglijență. După un program de testare în masă care a relevat un număr mare de infestări, Guvernul italian a dispus, cu un prim decret, plasarea în carantină a unei zone provinciale, în aproipiere de Milano.
Măsura a fost urmată de o campanie de presă și imagine stridentă pe care, cu siguranță, Guvernul preferă să nu și-o mai amnitească. Mulțumit de el însuși și considerîndu-se învingător timpuriu asupra epidemiei, Guvernul a orchestrat un val de mesaje patriotice și auto-admirative, preluat de mediile de informare publice, prin tradiție foarte apropiate de dorințele birocrației de stat. Dar virusul instalat în Italia a continuat să lucreze cu furie. În cîteva zile, rata infestărilor și numărul deceselor au expoldat.
Brusc, Guvernul a pus capăt felicitărilor adresate lui însuși și a trecut la măsuri radicale. Un al doilea decret al Primului Ministru Conte a plasat în carantină toată Lombardia și alte cîteva provincii din Nordul țării. La un loc, zona economică cea mai dezvoltată și principalul furnizor de venituri al Italiei. După doar cîteva ore, a devenit clar că această măsură severă are tiparul dar nu eficiența decizia cu care China a izolat provincia Hubei - focarul originar al epidemiei. Decretul a fost divulgat înainte de a fi anunțat. Sute de persoane au năpădit gara Milano și au fugit cu trenuri de ultimă oră spre Sud, în afara zonei închise. Fugarii duceau cu ei stricul necesar, plus virusul pe care măsurile guvernului încercau să îl stăvilească.
Cifra infestărilor și a deceseleor au crescut, încă o dată, exploziv. După două zile, Primul Ministru Conte a revenit cu un al treilea decret care a plasat întreaga Italie în caranntină. Regimul de izolare al Lombradiei a fost extins pe tot teritoriul național. La fel și incapacitatea Guvernului de a aplica propriile măsuri. Din afară, presa internațională a comentat carantina națională italiană cu un fior de admirație. Înăuntru, carantina n-a existat nici un moment.
Alte 20000 de persoane au fugit spre Sud și au împrăștiat virusul, trecînd prin filtrele și barajele inexistente care ar fi trebuit să asigure izolarea. După cîteva zile, primele cazuri de infestare au apărut, inevitabil, și în Sud. Aflat la al trewilea decret aproape imaginar, Guvernul incapabil să susțină practic măsurile adoptate de el îbnnsuși a transformat epidemia din Nord într-o epidemie națională.
Capacitatea guvernamentală de administrare și control s-a dovedit aproape nulă și a declanșat un spectacol ridicol. Călătoriile au fost interzise dar oricine are dreptul de a se ”auto-certifica” - ceva ce înseamnă completarea unui formular care atestă o nevoie urgentă și dă dreptul la deplasare. Asta în gări. Pe șosele traficul e liber. Uneori un echipaj de carabinieri oprește pentru control cîte o mașină, în timp ce zeci de alte mașini trec fără probleme pe lingă. În tot acest timp, numărul pacienților crește.
Medicii sînt copleșiți și extenuați de o muncă practic neîntreruptă. Intervenția concretă a Guvernului a eșuat din prima clipă. Eforturile și competența miniștrilor se exercită cu succes aproape exclusiv în operații de imagine. Mesajele publice și intervențiile neîntrerupte ale vedetelor de film și muzică au invadat televiziunile. Celebrități de tot felul fac, fără ezitare, coadă la amvon. Spectacolul are o doză tristă de insolență. Un numeros grup de milionari setoși de notorietare stau, acum, pe locul din care vorbeau, odinioară, oamenii bisericii sau liderii recunoscuți ai comunităților și dau lecții.
Mesajul lor cere celor ce atîrnă de un salariu moderst să stea acasă. Medical, recomandarea e corectă. Economic e inaplicabilă iar uman e dezonorantă. Forma goală și persoana ghidată de imagine au surcalsat capacitatea de sistem. Criza crește și asta nu înseamnă doar un număr tot mai mmare de decese ci și pericolul prăbușirii sistemului de sănătate. Medicii au început să vorbească de momentul în care vor trebui să selecteze între pacienții care au o șansă și pacienții care vor fi abandonați.
Criza e, deja, un dezastru uman și economic uriaș pentru societatea și statul italian. Însă imapsul nu se oprește aici. Însuși modelul democratic occidental e supus unui test grav din care ar putea ieși serios avariat.
Articolele publicate în rubrica Agora reprezintă opinii ale autorilor.