Vlad Zografi a debutat cu proză (Genunchiul stâng sau genunchiul drept, 1993; Omul nou, 1994) apoi a publicat teatru (Isabela, dragostea mea, 1996). A scris în ultimii ani două romane (Efectele secundare ale vieții, 2016, și Șapte octombrie, 2018) care modifică paradigma romanului românesc contemporan. Două romane despre identitate, însemnătate, ființare și aneantizare de o arhitectură și o polifonie complexe și polimorfe. La Brno, după lectura din cadrul Festivalului, am stat de vorbă cu Vlad Zografi despre efectele secundare ale vieții de scriitor.
Europa Liberă: Domnule Vlad Zografi, ați făcut fizică la Paris IX Orsay, ați venit în România, ați scris, ați publicat dramaturgie, două romane. S-a produs, cumva, această deosebire dintre dumneavoastră fizicianul și dumneavoastră scriitorul? Ați avut un moment de cumpănă în care ați spus: acum trebuie să devin scriitor?
Vlad Zografi: „Nu. Eu am vrut să scriu de la bun început, de când am deschis ochii mai atent asupra lumii, dar poate că aș fi făcut filologie, poate că aș fi făcut filosofie, dar filosofia era marxistă și soluția de a face fizică a fost o soluție, să spunem, apolitică.
Europa Liberă: Dar ați făcut fizică de performanță pentru că ați dat și un doctorat în Franța, ați publicat în reviste importante.
Vlad Zografi: „Da, a fost ca în filmul și în romanul acela „Podul de peste râul Kwai“. Am construit bine podul și l-am aruncat în aer. Adică totul e să faci bine podul, ca să-l arunci în aer ca lumea (râde).
Europa Liberă: Există o continuitate între fizicianul Zografi și scriitorul Zografi....
Vlad Zografi: „Nu. Înainte de toate am fost scriitor. Am ales să fac fizica cum zice francezul faute de mieux. Nu prea am avut de ales. Dar nu m-am privit pe mine altfel decât ca pe un scriitor.
Europa Liberă: A fost drumul lung către roman.
Vlad Zografi: „Da. A trebuit să mă operez de șold ca să am mai mult timp ca să scriu un roman. Am vrut de mult să scriu, dar nu am avut o operație la îndemână.
Europa Liberă: Și operația v-a folosit cum? V-a dat timpul necesar?
Vlad Zografi: „Păi, am avut concediul medical, sigur ca da. În concediul medical omul poate să și scrie.
Europa Liberă: Spuneți că atunci când ați scris ”Efectele secundare ale vieții“ , unul dintre personaje, Robert, care este autist, atunci când îi scriați, ca să zic așa, monologul interior, aveați o stare de rău. Era o stare de rău care se adăuga celei....
Vlad Zografi: „Da. Mi-a fost greu să scriu asta, dar am scris. A fost un fel de coborâre în infern.
Europa Liberă: Sunt două personajele cu care v-au identificat cumva criticii: cu vocea auctorială, ca să zic așa, a matematicianului, a discursului matematicianului care descrie, cumva, o stare pe care el o consideră similară cu cea a unui autist și cea a autistului. Dumneavoastră. cu care vă identificați?
Vlad Zografi: „Vocea savantului e o voce care spune cam care e stadiul actual al cunoașterii. E o voce oarecum recapitulativă și, în parte, speculativă. Ea nu are o adâncime omenească. Or, nu te poți identifica decât cu o voce care are adâncime omenească.
Europa Liberă: Așadar, cu cea a lui Robert.
Vlad Zografi: „Da. Și a altor personaje și feminine.
Europa Liberă: Spuneați că e ceva din Robert în dumneavoastră.
Vlad Zografi: „Da și nu. Da, cred că în foarte mulți dintre noi.
Europa Liberă: Este vreo identitate pe care o putem face sau măcar o apropiere, o asemănare între poetul mort care își povestește viața, înjunghiat fiind în tramvaiul 16, și vocea aceasta a băiatului care, cumva, este și el izolat de lume? Povestește dincolo de fizică, din metafizică... Amândoi sunt, cumva, într-o lume de dincolo.
Vlad Zografi: „Da, dar nu cred. Personajul meu poetul e într-o oarecare măsură extravertit, e un om care-și articulează viața, nu se lasă articulat de ea. Ba mai mult decât atât, când termin de scris ceva, trag cortina. Într-un anumit sens, tot ce am scris se șterge ca să facă loc gândurilor pe care le port de mai multă vreme în mine. Eu am capul plin de congelatoare. Și nu încap foarte multe congelatoare în capul meu. Congelatoare în care trebuie să-mi pun lucrurile la care mă gândesc. Ca atunci când le scot din congelator să fie proaspete.
Europa Liberă: Ați scris multe articole de critică socială, de critică politică. Sunteți un om activ.
Vlad Zografi: „Nu foarte activ. Dar, când simt că e nevoie să pun ce cred în privința unor lucruri de generalitate maximă pentru societate, nu-mi înfrânez pornirea de a spune ce cred că trebuie spus.
Europa Liberă: Ce vă nemulțumește la România de astăzi? Ce credeți că ar trebui făcut?
Vlad Zografi: „Pfui...Sunt atâtea. Cred că, în primul rând, ar trebui să avem o clasă politică mai puțin neonestă și mai capabilă. La noi, e amestecul acesta exploziv de hoție și imbecilitate, care ne coboară foarte mult. Și ai nevoie de oameni care să fie cât se poate de puțin hoți și cât se poate de inteligenți. Și de pragmatici. Oriunde întorci capul vezi nulități total incapabile nu doar să guverneze o țară, sunt incapabile să fie și președinți de bloc. Și vezi foarte multă hoție. La un nivel toxic tulburător.
Europa Liberă: Vedeți o ieșire din impasul acesta?
Vlad Zografi: „Da, sigur. În măsura în care oamenii cu o educație mai înaltă, cu standarde morale mai înalte ajung în poziții în care pot induce schimbări.
Europa Liberă: Dacă vă uitați în jurul dumneavoastră, în societatea românească credeți că există premisele pentru a ridica astfel de oameni?
Vlad Zografi: „Încerc să cred că da. Încerc. Bine, sigur, nu mă aștept la un miracol. Și miracole nu există în chestia sta. Dar, ceva se poate face. Din nenorocire la noi....la noi, hoția e adâncă. E încă dinaintea comunismului, comunismul a accentuat-o. Dacă ne lipsesc două lucruri esențiale acestea sunt simțul onoarei și perspectiva pe termen lung. Dacă măcar oameni aflați în vârful ierarhiei încep să aibă aceste două calități poate că, în timp, - nu se poate petrece un miracol – dar, în timp, să inducă schimbări în societate.
Europa Liberă: Nu există bombe cu ceas în educația românească, în școala românească, bombe care stau să explodeze pentru că nu s-au făcut lucrurile la timp?
Vlad Zografi: „Da, cred că sunt. Dar nu e de sperat decât un ministru bun al învățământului, inspectori școlari capabili și cinstiți....eu nu aștept să se petreacă un miracol! Eu n-am să apuc....lucid vorbind, eu n-o să apuc să trăiesc ziua în care România va fi o țară comparabilă cu Cehia. N-o să apuc. Dar măcar dacă aș apuca să văd că lucrurile încep să o ia într-o direcție mai bună, aș putea să mor optimist.
Europa Liberă: Mulțumesc foarte mult.
Vlad Zografi: „Și eu vă mulțumesc.