Vizită surpriză a președintelui Vladimir Putin în Cecenia, pe fondul incursiunii ucrainene în Kursk

Președintele Vladimir Putin dă mâna cu liderul Republicii Cecene, Ramzan Kadyrov, la plecarea de pe aeroportul din Groznîi. 21 august 2024.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut o vizită surprinzătoare de două zile în Cecenia. Vladimir Putin s-a întâlnit cu șeful republicii, Ramzan Kadîrov, a fost făcut cetățean de onoare și a vizitat o școală militară. Vizita are loc în momentul în care Ucraina a deschis un nou front în Kursk.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și liderul cecen Ramzan Kadîrov au inspectat marți (20 august) trupele și voluntarii ceceni care se pregăteau să lupte împotriva Ucrainei, a anunțat Kremlinul, în prima călătorie a lui Putin în 13 ani în republica din Caucazul de Nord.

Călătoria, neanunțată anterior, a venit în timp ce forțele Moscovei luptă cu succes limitat pentru a respinge forțele ucrainene din regiunea Kursk, la două săptămâni după ce acestea au început o incursiune pe teritoriul rusesc.

„Atâta timp cât avem oameni ca voi, suntem absolut, absolut invincibili", le-a spus Putin trupelor de la Universitatea Forțelor Speciale Ruse, o școală din orașul Gudermes (centrul Ceceniei), potrivit unei transcrieri de pe site-ul Kremlinului.

„Una este să tragi la un poligon de tragere aici și alta este să-ți pui viața și sănătatea în pericol. Dar aveți o nevoie interioară de a apăra patria și curajul de a lua o astfel de decizie”, a adăugat președintele rus.

Liderul cecen, Ramzan Kadîrov, i-a spus lui Vladimir Putin într-o întâlnire separată că Cecenia a trimis peste 47.000 de soldați de la începutul războiului pentru a lupta împotriva Ucrainei, inclusiv 19.000 de voluntari.

Ramzan Kadîrov a fost sancționat de Statele Unite în 2020 și în 2022 pentru presupuse încălcări ale drepturilor omului și mobilizarea trupelor cecene pentru a lupta împotriva Ucrainei.

Președintele Vladimir Putin s-a întâlnit în mai multe momente ale vizitei sale cu liderul cecen Ramzan Kadîrov.

În timpul vizitei, Vladimir Putin s-a închinat la mormântul primului lider al Ceceniei ruse și al tatălui actualului șef al regiunii, Ahmat Kadîrov, în satul strămoșesc al familiei sale.

Ultima întâlnire dintre președintele rus și șeful Ceceniei a avut loc pe 23 februarie, la Kremlin.

De asemenea, Vladimir Putin a devenit cetățean de onoare al Ceceniei, după ce a acceptat insigna și certificatul de la șeful Ceceniei, Ramzan Kadîrov, și de la Salah Mejiev, muftiul Ceceniei, președintele Administrației Spirituale a Musulmanilor Ceceni.

Vizita lui Putin survine după ce Ucraina a deschis un al doilea front în războiul declanşat împotriva ei de Rusia. Unităţile cecene fac parte din forţele ruse desfăşurate în conflictul cu Ucraina.

Printre primii soldați capturați de armata ucraineană în Kursk au fost cei din unitățile cecene care aveau misiunea de a proteja regiunea rusă.

Îți mai recomandăm Consilierul lui Zelenski: Ucraina „nu are nicio intenție” să ocupe teritoriul Rusiei

Înainte de a se îndrepta spre Cecenia, președintele rus Vladimir Putin a fost, marți, la Beslan, la 20 de ani de la asediul școlii din oraș. Aici, pe 1 septembrie 2004, a avut loc cel mai grav atac terorist din istoria Rusiei moderne, în care au fost uciși peste 300 de oameni, printre care 136 de copii. Vladimir Putin s-a întâlnit cu mamele unora dintre ei.

„Această tragedie va rămâne o rană nevindecată în memoria istorică a întregii Rusii”, a spus Putin, potrivit transcrierii publicate pe site-ul Kremlinului.

Putin a adăugat că Rusia continuă să se confrunte cu dușmani care încearcă să destabilizeze țara.

„Și așa cum am luptat împotriva teroriștilor, astăzi trebuie să luptăm împotriva celor care comit crime în regiunea Kursk, în Donbas”, a spus Putin, referindu-se la incursiunea surpriză a Ucrainei pe teritoriul rusesc și în regiunea Donbas din sud-estul Ucrainei.

Îți mai recomandăm Putin omagiază FSB pentru prestația de la Beslan, când au fost ucise 334 de persoane, majoritatea copii

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.