Președintele rus Vladimir Putin a făcut sâmbătă apel la forțele Wagner să înceteze rebeliunea militară anunțată de șeful grupării Wagner, Evgheni Prigojin.
Vladimir Putin a spus că ţara se confruntă cu o trădare şi a spus că „suntem înjunghiaţi în spate", relatează Reuters.
„Facem un apel către cei împinși să provoace o rebeliune militară”, a spus Putin într-un discurs televizat. El a adăugat că în acest moment, „avem nevoie de unitate, consolidare și responsabilitate”.
„Cei care merg în mod deliberat pe calea trădării vor fi pedepsiți”, a mai spus Putin.
„Orice tulburare internă este o amenințare mortală la adresa statului nostru, pentru noi ca națiune; este o lovitură pentru Rusia, pentru poporul nostru și pentru acțiunile noastre de a ne proteja patria. O astfel de amenințare se va confrunta cu un răspuns sever”, a declarat Putin.
Şeful statului rus a spus că oricine ridică arma împotriva armatei ţării este un trădător. El l-a acuzat pe şeful Wagner că a „trădat" Rusia din cauza „ambiţiilor sale nemăsurate”.
Putin a făcut apel la combatanţii Wagner să înceteze participarea la acţiunile criminale ale liderului lor Evgheni Prigojin şi a spus că toţi cei care participă la revoltă vor fi pedepsiţi.
Președintele rus a mai spus că „situația de la Rostov pe Don rămâne dificilă în timpul revoltei armate”.
„La Rostov, activitatea administrației civile și militare este practic blocată”, a spus Putin.
Liderul de la Kremlin a mai afirmat că armata rusă a primit ordinele necesare și a promis că răspunsul armatei va fi dur.
Elicopterele militare ruse au tras în convoiul de mercenari Wagner
După declarația lui Vladimir Putin, elicopterele militare rusești au deschis focul sâmbătă după-amiază asupra unui convoi de mercenari rebeli aflat deja la mai mult de jumătatea drumului către Moscova.
Un jurnalist Reuters a văzut elicoptere ale armatei deschizând foc asupra unei coloane înarmate Wagner care înainta pe lângă orașul Volonej cu transportoare de trupe și cel puțin un tanc pe un camion plat.
Orașul se află la mai mult de jumătatea drumului spre Moscova, de-a lungul autostrăzii de 1.100 km care leagă orașul Rostov de Kremlin.
Coloana înarmată a mercenarilor Wagner ar fi fost atacată după ce a trecut de orașul Voronej, situat la aproape 600 de kilometri nord de Rostov pe Don și la mai mult de jumătatea distanței de capitala Rusiei.
Coloana includea transportoare de trupe și cel puțin un tanc pe un camion, relatează Reuters.
Îți mai recomandăm Rusia declanșează o anchetă penală și ia măsuri de securitate după ce șeful Wagner dă vina pe Moscova pentru atacurile asupra mercenarilorEvgheni Prigojin spune că a ocupat sediul militar rus din Rostov pe Don
În dimineața zilei de 24 iunie, Evgheni Prigojin a anunțat pe Telegram la că forțele sale ocupă sediul militar din Rostov pe Don și controlează sediile militare și aeroportul orașului din sudul Rusiei.
„Suntem în cartierul general (militar). Este ora 7:30 a.m.", a spus Prigojin într-un videoclip.
„Sediile militare din Rostov, inclusiv un aeroport, sunt sub control”.
Prigojin a adăugat că aeronavele care participă la războiul Rusiei împotriva Ucrainei „pleacă normal” și că forțele sale au luat aeroportul „pentru ca aviația de atac să nu ne lovească, ci să lovească ucrainenii”.
Șeful mercenarilor Wagner a mai spus că forțele sale au trecut din Ucraina în Rusia și nu s-au confruntat cu nicio rezistență din partea recruților ruși pe care i-ar fi întâlnit. Prigozhin a spus că Wagner nu „luptă împotriva copiilor”, ci „va distruge pe oricine ne stă în cale”.
Videoclipurile postate pe rețelele de socializare au arătat vehicule militare, inclusiv tancuri, pe străzile din Rosto-on-Don și scene în care mercenarii lui Wagner s-ar fi întâlnit față în față cu oficiali militari ruși în oraș.
Rostov pe Don este o bază logistică principală pentru operațiunile de război ale Rusiei în Ucraina.
Evgheni Prigojin a declarat pe 24 iunie că prezența forțelor sale acolo nu va împiedica efortul de război rusesc în Ucraina, unde forțele ucrainene au lansat recent o contraofensivă majoră pentru a relua teritoriul ucrainean ocupat de Rusia.
Declarațiile șefului grupării Wagner vin după ce, pe 22 iunie, el a sugerat că a trimis un convoi armat într-un „marș al justiției” către Moscova, pentru a răsturna conducerea militară rusă.
Prigojin a spus că este susținut de 25.000 de luptători, inclusiv militari ruși, și că scopul lor a fost să schimbe conducerea Ministerului rus al Apărării, inclusiv pe ministrul Apărării Serghei Șoigu și șeful de stat major al forțelor armate ruse, Valeri Gerasimov.
Îți mai recomandăm Șeful Wagner: Invazia Rusiei în Ucraina este nejustificată. „Ucraina și blocul NATO nu aveau de gând să atace Rusia”