Sevak Arevshatian nu a călătorit niciodată în afara Armeniei, dar, fiind pasionat de istorie, știe pe de rost fiecare provincie a patriei sale.
De la pădurile luxuriante din Lori, regiune aflată în zona nordică, până la Syunikul stâncos și sterp din sud, tânărul de 33 de ani a făcut drumeții prin toate regiunile Armeniei pentru a găsi și documenta mii de hacikaruri aflate în zone mai puțin accesibile.
Sevak Arevshatian stă sprijinit în bățul de drumeție învelit în culorile drapelului armean.
Crucile de piatră, cunoscute și sub numele de hacikaruri, sunt monumente din piatră sculptată profund legate de identitatea națională a Armeniei. Hacikarurile sculptate într-un mod foarte elaborat au început să apară la sfârșitul anilor 800, când dominația arabă asupra pământurilor armene a început să slăbească.
Crucile de piatră au avut ca însemnătate inițială marcarea pământurilor creștine pentru călătorii care tranzitau ținuturile. Armenia a fost prima țară din lume care a adoptat oficial creștinismul, în anul 301.
Hacikar cu o cruce înaripată, aflat pe un platou îndepărtat din provincia Vayots Dzor. Hacikarul a fost sculptat acum aproximativ 800 de ani.
În 2015, Arevshatian a lansat o pagină de Facebook numită „World Of Khachkars”, devenită una dintre cele mai mari depozite online de fotografii cu hacikaruri. Multe dintre imagini au fost făcute de Arevshatian cu telefonul său mobil, în timpul plimbărilor sale pentru descoperirea crucilor de piatră. Alte fotografii au fost încărcate pe pagină de miile de pasionați de hacikaruri din întreaga lume.
Hacikaruri de mici dimensiuni acoperite cu mușchi, fixate în pereții unei biserici abandonate de lângă Dilijan. Un morman de zăpadă s-a format sub o gaură din acoperișul bisericii.
Multe hacikaruri se află în mănăstiri și în zidurile bisericilor. Altele sunt în zone mai puțin umblate, cunoscute doar de câțiva ciobani rătăcitori și de pasionații de hacikaruri, cum este Arevshatian. Se estimează că există zeci de mii de cruci de piatră străvechi răspândite pe teritoriul Armeniei și fiecare este unică.
Cruce de piatră aflată pe malul lacului Sevan.
Arevshatian a devenit interesat de crucile de piatră încă din copilărie, când îl urmărea pe tatăl său, sculptor de hacikaruri, cum sculpta detalii complicate în plăcile de piatră roșie. Dar abia mai târziu, când s-a întors din armată, s-a îndrăgostit de această tradiție.
„De-a lungul timpului, mi-am dat seama că impactul psihologic al hacikarurilor este enorm... Calmează, alungă anxietatea și atenuează durerea”, spune acesta.
Un hacikar din secolul al XIII-lea, care măsoară aproximativ 3 metri înălțime, este situat pe un versant din provincia Vayots Dzor. Fotografia arată partea din față a monumentui prezentat mai sus în articol.
Hacikarurile au fost văzute timp îndelungat ca fiind cele mai „democratice” locuri de rugăciune creștine. Departe de fastul și ritualurile din biserici, sătenii armeni puteau pur și simplu să meargă la un hacikar aflat într-o zonă rurală, pentru a-și împărtăși speranțele sau durerea cu tăcuții mediatori din piatră.
Hacikaruri în Cimitirul Noratus, lângă Lacul Sevan.
Rolul crucilor de piatră, văzute ca legătură cu Dumnezeu, este reprezentat în sculptura specifică hacikarului (văzută în piatra din Noratus, fotografiată mai sus), printr-un disc în partea de jos, despre care se crede că reprezintă lumea, și diverse reprezentări ale raiului sau infinitul în partea de sus a crucii de piatră. În centru, o cruce servește drept legătură între cele două tărâmuri.
Sevak Arevshatian fotografiază un hacikar din provincia Vayots Dzor.
Arevshatian spune că partea cea mai interesantă în găsirea hacikarurilor mai puțin cunoscute, este etapa în care sunt identificați sculptorii lor, unii dintre ei faimoși.
„În timpul căutărilor mele, mi-am dat seama că unul dintre cioplitori, Kiram, a creat peste 80 de hacikaruri și pietre funerare, ceea ce reprezintă un record absolut în rândul producătorilor de cruci de piatră”, spune el.
Detaliu al părții superioare a unui hacikar, sculptat în Julfa în anii 1600. Crucea de piatră este astăzi expusă la Echmiadzin, lângă Erevan.
Unele hacikaruri sunt marcate cu numele artistului. Istoricii cred că astfel de „semnături” indică un gest de mândrie al celor care au comandat monumentul, prin care arată că și-au putut permite să-i angajeze pe cei mai mari maeștri ai artei în piatră, cu rădăcini în antichitate.
O cruce simplă de piatră aflată lângă o capelă de lângă Lacul Sevan.
Motivele amplasamentelor acestor cruci de piatră sunt variate. Multe hacikaruri marchează morminte, altele au fost amplasate în semn de onoare pe terenuri unde au fost câștigate bătălii sau ca indicator al locului unde se pretindea că a avut loc o viziune sfântă. Unele marchează locul unde a fost fondat un sat.
Un hacikar în interiorul Mănăstirii Geghard de lângă Erevan.
În urma războiului recent purtat cu Azerbaidjan, mii de hacikaruri din regiunea Nagorno-Karabakh sunt din nou sub controlul azerilor, ceea ce duce la îngrijorări cu privire la conservarea lor.
O fotografie din 1915, arată o parte din miile de hacikaruri din cimitirul Julfa. Astăzi, zona se află în enclava azeră Nahicevan, iar cimitirul a fost complet distrus.
Până la începutul anilor 2000, aproximativ 10.000 de hacikaruri din vechiul cimitir armean din Julfa au fost distruse sistematic, probabil de către soldații azeri.
O cruce de piatră în provincia Vayots Dzor. În mod tradițional, hacikarurile sunt orientate spre vest, ceea ce înseamnă că sunt scăldate în lumină la apus.
Arevshatian se asigură că discuțiile politice acerbe, care afectează o mare parte din rețelele sociale armene, sunt ținute în afara site-ului pe care îl administrează. Acesta este doar o oază pentru fanii monumentelor antice din piatră.
O notă aflată în partea de sus a paginii de Facebook a lui Arevshatian spune: „Vă rugăm să nu postați nimic în afară de fotografii cu hacikaruri. Nu o voi aproba.”
Nota editorului: Mai multe fotografii din acest articol au fost făcute folosind o cameră FKD de format mare, realizată în R.S.S. Ukraineană, în 1972. Camera oferă imaginilor o mai mare profunzime și, în unele cazuri, imperfecțiuni vizuale.