Copiii din România au nivel redus de conștientizare având informații limitate despre toate formele ce definesc violența sexuală și abuzurile sexuale, arată un raport publicat de World Vision.
Aceste rezultate arată o problemă pentru că dacă tinerii nu sunt conștienți de ce înseamnă violența, atunci sunt mai vulnerabili să cadă victime și să nu știe ce li se întâmplă, iar prin urmare să nu raporteze asemenea cazuri.
Întrebați în cadrul unui sondaj despre violența sexuală și abuzuri, 80% dintre copii au spus că au vorbit cu părinții lor despre asemenea chestiuni, dar părinții i-au învățat abia după vârsta de 11 ani.
De asemenea, copii au spus că au primit informații din alte surse: o treime dintre ei de pe internet, inclusiv site-uri care distribuie pornografie, iar un copil din șapte din mass-media.
Întrebați dacă ar fi victima unui abuz:
- doar 3 din 5 copii spun că ar vorbi cu părinții,
- unul din doi ar anunța poliția,
- doar 1 din 5 copii ar suna serviciile sociale care se ocupă de protecția copiilor.
Datele îngrijorătoare au fost raportare și privind frecvența unor astfel de cazuri:
- 1 din 6 copii știe de prieteni sau cunoscuți care au căzut victime
- peste 80% din victime erau fete
- 46% din victime aveau între 14 și 18 ani, cu 35% sub vârsta de 14 ani.
Iar dintre aceste victime, studiul a relevat că:
- 2 din 5 au spus părinților
- doar 3 din 10 copii abuzați au anunțat poliția
- și doar 1 din 5 au spus prietenilor.
Aceste rezultate au arătat că minorii nu cunosc toate formele de abuz, lucru extrem de important pentru ca victimele să poată raporta un caz. De asemenea, copii sunt foarte ezitanți în a informa părinții, poliția sau serviciile sociale.
Printre concluziile trase de raportul World Vision se enumeră:
- Discuțiile despre violența sexuală sunt un tabu în România, iar copii nu raportează abuzurile la care cad victime
- Copiii nu cunosc toate formele de abuz sexual și nici ceea ce este considerat abuz sexual
- Când sunt abuzați, copiii sunt ezitanți în a spune părinților sau să raporteze cazurile către poliție sau servicii sociale
- 1 din 6 copiii cunosc prieteni care au căzut victime abuzurilor.
Sondajul a fost realizat de World Vision pe un eșantion de 1.594 de copii cu vârste între 8 și 18 ani, dar majoritatea respondenților sunt elevi de liceu. La sondaj au participat atât fete (1.083), cât și băieți (511).
Chestionarele au fost completate între decembrie 2019 și ianuarie de copii care provin din 27 din cele 41 de județe ale țării, inclusiv București. Majoritatea proveneau din județele Dolj, Vâlcea, Vaslui, Cluj, Iași, Buzău și Ialomița.
Chestionarul a constant în 14 întrebări menită să colecteze informații despre nivelul de conștientizare privind abuzul sexual în rândul copiilor.
Fundaţia World Vision România este o organizaţie nonguvernamentală care pune în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. World Vision este cea mai mare organizaţie din România care este prezentă în mediul rural.
Fundaţia World Vision România lucrează pentru 22.000 de copii care trăiesc în peste 200 de sate din judeţele Cluj, Dolj, Ialomiţa, Vâlcea şi Vaslui. Rolul ei este de a aduc nevoile celor mai vulnerabili copii pe agenda publică și de a milita pentru respectarea drepturilor lor. Desfăşoară programe sociale de educaţie, protecţia şi participarea copilului, dezvoltare economică, sănătate.