Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, aprobă peste 30 de noi numiri de ambasadori

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat aprobarea a peste 30 de numiri la ambasadori ucraineni în străinătate în timpul discursului său de seară din 20 decembrie.

Numirile urmează unei remanieri semnificative făcute în sistemul diplomatic și guvernamental al Ucrainei încă de la începutul acestui an.

„Am aprobat peste 30 de decizii, inclusiv pe Nariman Jhelial în Turcia, Aliona Getmanciuk ca reprezentant al Ucrainei la NATO și Andrii Melnik, ca reprezentant al Ucrainei la ONU”, a spus Zelenski.

El a adăugat că decretele formale vor urma în curând, aderând la procedurile diplomatice.

Cele mai importante numiri

Nariman Jhelial este vicepreședinte al Mejlisului Poporului Tătar din Crimeea și un fost prizonier politic recent eliberat din captivitatea Rusiei în iunie 2024. Mejlisul tătarilor din Crimeea este organul executiv al Congresului Naţional Parlamentar al tătarilor din Crimeea.

Aliona Getmanciuk este analist de politică externă ucraineană, director al Centrului Noua Europă și membru asociat senior la Consiliul Atlantic.

Andrii Melnik este fost ambasador al Ucrainei în Germania, în prezent, ambasador al Ucrainei în Brazilia.

Parlamentul Ucrainei l-a confirmat pe 5 septembrie pe Andrii Sîbiga ca noul ministru de externe după demisia lui Dmitro Kuleb , marcând o schimbare în echipa diplomatică a Kievului, pe fondul provocărilor permanente puse de război, explică Kiev Independent.

știre în curs de actualizare

Îți mai recomandăm Atac cu drone asupra Ucrainei, după ce Putin a promis că va răzbuna atacul ucrainean din Kazan
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI