Zelenski, despre posibilitatea retragerii din Bahmut: „Cel mai important e să nu ne pierdem militarii”

Președintele Ucrainei, VolodimirZelenski, a vorbit în timpul unei conferințe de presă comune cu președintele Poloniei despre o eventuală retragere din Bahmut. Este prima oară când Zelenski menționează această posibilitate. (Varșovia, 5 aprilie)

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a menționat miercuri, 5 aprilie, în timpul vizitei în Polonia, pentru prima dată, posibilitatea unei retrageri militare din oraşul Bahmut din estul ţării, aflat de luni de zile sub asediul forţelor ruse, relatează The Guardian.

„Pentru mine, cel mai important lucru este să nu ne pierdem militarii. Şi, cu siguranţă, dacă există la un moment dat evenimente şi mai intense şi pericolul ca noi să pierdem personal din cauza încercuirii, vor exista decizii corecte, adecvate, luate de generalii de la faţa locului. Sunt sigur de asta”, a declarat Zelenski.

Cu cât Kievul primește mai multă muniție de la partenerii occidentali, cu atât mai repede va putea riposta în Bakhmut și în alte părți, a adăugat el.

Zelenski a recunoscut că situaţia de la Bahmut este cea mai dificilă din ţară.

„Cel mai mare număr de arme şi artilerie este folosit acolo. Situaţia de acolo este foarte, foarte dificilă. Şi există lipsuri zilnice. Avem artilerie, avem suficiente obuze de partea noastră, apoi avem mai puţine. Acest lucru se întâmplă în fiecare zi. Avem succese în unele zone din Bahmut, avansăm - sau nu, şi ne retragem din nou pe poziţiile noastre”, a descris preşedintele ce se întâmplă pe front.

„Cu toate acestea, noi suntem în Bahmut şi inamicul nu controlează Bahmutul. Aceasta este situaţia de astăzi”, a dat asigurări Zelenski.

Forţele ruseşti au făcut ”progrese foarte lente” în Bahmut în ultimele şase luni, în ciuda angajării unui număr mare de soldaţi şi a unor pierderi uriaşe, au declarat miercuri, în cadrul unei şedinţe de informare, oficiali occidentali citaţi de CNN.

În ultimele câteva săptămâni, înaintarea ruşilor ar putea fi „măsurată în metri”, au spus oficialii, calificând, de asemenea, afirmaţia din weekend a fondatorului Wagner, Evgheni Prigojin, potrivit căruia Bahmutul a fost capturat, drept o încercare, „destul de disperată”, destinată mai mult pentru „consumul intern al Rusiei”.

„În prezent, credem că încă nu deţin controlul deplin asupra Bahmut, astfel încât ucrainenii sunt încă capabili să reziste forţelor ruseşti şi Wagner”, au spus oficialii.

În prezent, există o acalmie în lupte, parţial din cauza vremii nefavorabile, dar şi din cauza epuizării ambelor părţi şi în aşteptarea unei contraofensive ucrainene, au explicat oficialii, adăugând că încă nu este clar dacă Bahmutul va face parte din această etapă următoare, având în vedere statutul său actual, de oraş complet distrus şi impropriu pentru o viaţă normală.

Oficialii occidentali consideră, de asemenea, că între timp Ucraina a efectuat lovituri în profunzimea teritoriului inamic şi că a stocat muniţii înaintea aşteptatei contraofensive.