Volodimir Zelenski: Preşedintele Putin nu doreşte să negocieze o pace, ci să iasă din izolare

Volodimir Zelenski a declarat că negocierile cu Moscova sunt posibile „atât timp cât Ucraina nu este singură cu Rusia şi este puternică".

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a afirmat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu doreşte pacea în cazul în care s-ar aşeza la masa negocierilor, ci să pună capăt izolării sale, subliniind totodată că negocierile cu Rusia sunt posibile doar în condiţii de putere din partea Ucrainei. Declarația a fost făcută după ce președintele ucrainean a vorbit la telefon cu cancelarul Olaf Scholz.

„Cred că Putin nu vrea pace. Dar asta nu înseamnă că nu vrea să stea la masa negocierilor cu niciunul dintre lideri. Pentru el este vorba de întreruperea izolării politice. Pentru el este avantajos. Să se aşeze, să vorbească şi să nu negocieze", a declarat preşedintele Zelenski într-un interviu cu ocazia marcării centenarului Radioului Ucrainean.

Pentru şeful Kremlinului „este favorabil să negociem cu un fel de condiţii de capitulare din partea noastră", a mai declarat şeful statului ucrainean, adăugând că „nimeni nu i le va da".

Pe de altă parte, el a declarat că negocierile cu Moscova sunt posibile „atât timp cât Ucraina nu este singură cu Rusia şi este puternică".

„Ce fel de negocieri pot exista cu un criminal? Dacă vorbim doar cu Putin, doar cu criminalul şi ne aflăm în condiţiile în care suntem acum, nu întăriţi de nişte elemente importante, este din start un statut de învins pentru Ucraina. Într-o poziţie slabă, nu este nimic de făcut în aceste negocieri", a estimat preşedintele Zelenski.

Îți mai recomandăm Discuții de pace în desfășurare, Rusia și Ucraina se luptă pentru avantaj. Pe câmpul de luptă și în afara lui


Cu toate acestea, Zelenski a spus că Ucraina trebuie să pună capăt conflictului cât mai curând posibil și a recunoscut că situația de pe câmpul de luptă din est a fost dificilă pentru armata ucraineană.

„Din partea noastră, trebuie să facem totul pentru ca acest război să se încheie anul viitor, să se încheie prin mijloace diplomatice”, a spus Zelenski.

El a adăugat că dorește să discute cu președintele ales al SUA, Donald Trump, direct, nu prin intermediari, dar a spus că acest lucru nu este permis de legislația americană înainte de învestirea lui Trump.

Zelenski a criticat apelul telefonic al lui Scholz cu Putin din 15 noiembrie, avertizând că acesta a deschis o „cutie a Pandorei” care a subminat eforturile de izolare a lui Putin și de a pune capăt războiului din Ucraina printr-o „pace echitabilă”.
Între timp, Rusia a continuat să lovească orașele și infrastructura Ucrainei.

Îți mai recomandăm Scholz a vorbit la telefon cu Putin după aproape doi ani. Subiectele: retragerea din Ucraina, trupele nord-coreene și energia

Armata rusă a lansat 83 de drone și o rachetă S-300 către ținte din Ucraina, au anunțat forțele aeriene pe Telegram.


Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.