Președintele Volodimir Zelenski a declarat la Haga, la sediul Curții Penale Internaționale, care a emis în martie un mandat de arestare împotriva lui Vladimir Putin, că speră ca președintele rus să poată fi adus în fața justiției.
Președintele ucrainean se află într-o vizită neanunțată în Olanda.
„Cu toții vrem să vedem un alt Vladimir aici, la Haga”, a spus liderul de la Kiev, făcând referire la mandatul de arestare emis pe numele lui Putin.
„Putin merită să fie condamnat și adus la Haga”, a continuat Zelenski, transmite CNN.
„Desigur că vrem să-l vedem pe Vladimir aici, la Haga”, a spus Zelenski.
„Sunt sigur că vom vedea asta când vom câștiga și vom câștiga nu doar pe câmpul de luptă, nu doar împotriva acestei agresiuni”.
„Priviți cum țările din întreaga lume se unesc pentru a-i ajuta pe ucraineni să se apere. Oricare ar fi inima lor, au această dorință de a ajuta cu sentimentul că este în joc mai mult decât soarta unei singure țări”, a spus Zelenski.
Președintele ucrainean a mai spus că doar un tribunal ar fi capabil să tragă la răspundere aceste „crime de agresiune”. Totodată, Zelenski a precizat că este nedrept să le transmitem problemele noastre generațiilor viitoare.
Curtea Penală Internaţională a emis în luna martie mandate de arestare pentru președintele rus Vladimir Putin și Maria Lvova-Belova, un membru al guvernului lui Putin, pentru o presupusă schemă de deportare forțată a mii de copii ucraineni în Rusia.
Îți mai recomandăm Crime de război. Țările în care Putin riscă să fie arestat și care sunt șansele să fie judecat