Război în Ucraina | O țară care nu se predă
Helga Tarasova își îmbrățișează fiica într-un adăpost subteran din Kiev în dimineața din 26 februarie. Mii de locuitori din Kiev și Harkov se ascund în fiecare zi în subsoluri sau în stațiile de metrou, unele dintre puținele locuri sigure când apar bombardamente.
Cea mai emblematică imagine a zilei de 26 februarie este acest bloc din Kiev, lovit în atacul rusesc.
În fiecare dimineață, forțele de urgență evaluează daunele făcute de atacurile rușilor. Blocurile precum acesta din Kiev au fost lovite de rachete. Pompierii, medicii, conductorii de metrou și angajații de la companiile electrice și de apă au rămas la posturi pentru a le asigura ucrainenilor suportul necesar.
În timp ce războiul pătrunde în orașele și satele Ucrainei, din ce în ce mai mulți oameni încearcă să părăsească țara. La granița cu Polonia au apărut multe adăposturi precum acesta, într-o sală de sport. Conform estimărilor ONU, cel puțin 150 de mii de oameni au părăsit Ucraina de la începutul conflictului.
Peroanele gării din Lvov, în vestul Ucrainei, s-a umplut cu mii de oameni care încearcă să urce într-un tren spre Polonia. În semn de susținere, firma de căi ferate a statului polonez a declarat că niciun ucrainean care fuge de conflict nu va trebui să plătească bilet, atâta timp cât dețin un pașaport.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a vizitat vama Beregsurany în cursul zilei de sâmbătă. Acesta a condamnat atacul Rusiei și a declarat că țara sa este de acord cu toate măsurile europene luate împotriva regimului lui Vladimir Putin.
Ungaria a primit ucrainenii care i-au trecut granițele, deși în trecut a refuzat să primească refugiați din Orientul mijlociu și nordul Africii.
Operațiunea militară s-a desfășurat în continuare. Ofensiva rusă nu a decurs însă conform planului, existând probleme cu combustibilul și muniția. Rezistența ucraineană a fost mai puternică decât se aștepta Vladimir Putin.
Paramedicii din Kiev se ascund de bombele rusești la Kiev, 26 februarie.
Un tată își îmbrățișează fiica după ce aceasta, împreună cu mama și bunica sa, au reușit să treacă cu succes granița în Polonia și să se reunească cu el.
În noaptea dintre 26 și 27 februarie, terminalul ucrainean de petrol de la Vasylkiv a fost lovit, ceea ce a cauzat un incendiu care încă arde în dimineața de duminică.
Soldații ucraineni la baza militară din Vasylkiv, 26 februarie.
Deși zeci de mii de persoane au părăsit deja Ucraina, mulți sunt încă blocați în țară. Persoanele strămutate intern se duc la rude, prieteni sau în centre precum acesta din Dnipro.
Sirenele din Kiev avertizează locuitorii de atacurile iminente ale armatei rusești. Cei ce nu reușesc să se pună la adăpost trebuie să se descurce. Capitala a impus restricții asupra mișcării libere între orele 17 și 8 dimineața.
Daunele bombardamentelor Rusiei în Kiev.