Actualizare 20:00 - Ministrul Agriculturii Florin Barbu a spus că „aşteaptă ca toţi fermierii să meargă acasă”, iar procesul verbal pe care l-a încheiat cu reprezentanţii fermierilor va fi asumat şi respectat de el.
Ministrul Agriculturii Florin Barbu a spus că „aşteaptă ca toţi fermierii să meargă acasă”. El a explicat că, până la 30 mai, va fi acordat un sprijin de 100 de euro pe hectar pentru toate culturile plantate în toamna anului 2022 și a amintit că Agriculturii i-au fost alocate 2% din PIB.
„Sunt foarte multe forme de sprijin pe care asociaţiile le ştiau. Majoritatea fermierilor din ţară au fost informaţi de sumele pe care le avem prevăzute în buget. Vorbim aici de sume foarte importante pentru că, anul acesta, până pe 30 mai vom acorda un sprijin de 100 euro pe hectar pentru toate culturile din toamna anului 2022”, a explicat Barbu.
Luni seară, după o întâlnire cu ministrul Agriculturii, Florin Barbu, reprezentantul Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC), Marius Micu, a anunțat că multe dintre solicitările fermierilor au fost agreate de ministru.
„O să avem o întâlnire în care o să ne consultăm, pentru că o mare parte dintre solicitările noastre au fost agreate de ministru. Probabil că vom decide să suspendăm orice iniţiativă de a efectua proteste până la ajungerea unui termen (...). Am agreat împreună cu domnul ministru să constituim grupuri de lucru, ca împreună, în cadrul acestor grupuri de lucru, să urmărim termenele pe care vi le-am prezentat pentru soluţionarea celor 13 propuneri menţionate”, a explicat Micu, într-o conferinţă de presă la sediul Ministerului Agriculturii.
Solicitările fermierilor:
- acordarea în regim de urgenţă a plăţilor APIA,
- compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectaţi de importurile din Ucraina,
- acordarea de credite cu dobândă subvenţionată,
- plata unui sprijin de 100 de euro per ha pentru culturile înfiinţate în toamna anului 2022 pe cadrul Ucraina,
- actualizarea valorii ajutorului de stat privind rambursarea accizei la motorina achiziţionată şi utilizată în agricultură,
- permisul de conducere categoria B este echivalat şi va fi recunoscut pentru categoria tractor (TR).
- Este introdus şi Creditul Fermierului, un credit cu capital de lucru cu 1,95% dobândă, ROBOR suportat de către Ministerul Agriculturii şi Guvern, având termen până la finalul lunii februarie.
Marius Micu a confirmat că a fost încheiat un proces verbal cu ministrul Agriculturii cu privire la aceste solicitări.
El a vorbit şi despre sprijin în domeniul zootehniei și despre două proiecte importante care vin în sprijinul fermierilor, în speță despre „creditul fermierilor care se dă pe cadrul Ucraina, unde vor beneficia de capital de lucru cu 1,95% dobândă, ROBOR suportat de către Ministerul Agriculturii şi Guvernul României” şi „un al doilea credit, creditul agricol cu 2% plus ROBOR care este pentru capital de lucru”.
„Vom da un sprijin în zootehnie. 100 de euro/ UVM vaca de carne, 100 de euro porc, 100 de euro în sectorul UVM avicol. Vom subvenţiona integral în anul 2024 şi actul este emis până în anul 2026 toată acciza care este utilizată în agricultură. Sunt forme de sprijin pe care Ministerul Agriculturii şi Guvernul României le au în bugetul pe anul 2024 pentru a încerca în această perioadă destul de grea pentru fermierii români să scoatem toate societăţile fermierilor din dificultate. Pentru acest lucru am venit în sprijinul fermierilor români cu două proiecte foarte importante. Pe de o parte creditul fermierilor care se dă pe cadrul Ucraina, unde vor beneficia de capital de lucru cu 1,95% dobândă, ROBOR suportat de către Ministerul Agriculturii şi Guvernul României. Doi, un al doilea credit, creditul agricol cu 2% plus ROBOR care este pentru capital de lucru”, a mai precizat ministrul Agriculturii.
Actualizare 14:20: Preşedintele Federaţiei Operatorilor Români din Transporturi (FORT), Augustin Hagiu, a spus pentru Europa Liberă că nu-i mai reprezintă pe protestatari la negocierile cu Guvernul.
„Am sprijinit cu membri, dar nu vrem sub nicio formă să mai implicăm Federația, pentru că au fost niște atacuri în presă. Eu personal sunt asimilat unui număr de trei partide, nici nu știu în ce partid să mă bage mai repede fiecare”, a spus Hagiu.
Liderul FORT a mai spus că transportatorii care protestează la Afumați au cerut să nu fie implicate asociațiile de profil și că le respectă decizia.
De altfel, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunțat că nu este organizator al manifestaţiilor din aceste zile şi nici nu a participat la întâlnirile cu Guvernul.
Știrea inițială:
Transportatorii și fermierii continuă luni protestele, în cea de-a șasea zi consecutivă. Reprezentanții lor au discutat duminică cu Guvernul, însă negocierile au eșuat. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis luni că va urgenta adoptarea măsurilor cerute de manifestanți.
Protestele transportatorilor și fermierilor continuă luni dimineață, pentru a șasea zi consecutivă, în peste 20 de județe din țară, potrivit Jandarmeriei Române.
Poliția și Jandarmeria mențin filtrele pe drumurile de la marginea Bucureștiului, deoarece o parte dintre protestatari și-ar fi manifestat intenția să intre în oraș cu camioane și tractoare, aceștia neavând autorizație de protest în Capitală.
Your browser doesn’t support HTML5
Pe Drumul Național 2, în localitatea Afumați din județul Ilfov, are loc unul dintre cele mai mari proteste organizate luni.
Circulația este restricționată pe prima bandă pe ambele sensuri, fiind ocupată de autocamioane, transmite Centrul Infotrafic al Poliției Române.
„Se estimează ca aceste proteste să continue și pe parcursul zilei, existând posibilitatea ca traficul să fie îngreunat în anumite zone din țară, în special pe șosele de centură ale marilor orașe sau la intrările în acestea”, menționează sursa citată.
De asemenea, polițiștii au anunțat că au fost deschis 24 de dosare penale, pentru infracțiunea de instigare publică la violențe în mai multe județe din țară.
Îți mai recomandăm O activistă a fost ridicată de Poliție după un mesaj de „instigare la infracțiuni” pe Facebook„Să luăm pe sus mașina Poliției și să mergem la guvern” sau „Hai să punem mâna pe lopeți și pe topoare și să ne facem dreptate” sunt câteva exemple date de polițiști.
Pe de altă parte, reprezentanții sindicatelor Europol și Diamantul au acuzat polițiștii sunt suspuși presiunilor politice pentru a bloca protestatarii și le-au solicitat forțelor de ordine care intervin să refuze ordinele ilegale şi să nu facă compromisuri pentru a salva clasa politică.
În replică, șeful Poliţiei Române, Benone Matei, a declarat luni polițiștii au primit dispoziţii clare de respectare a legii la aceste proteste şi pentru a proteja populaţia.
Marcel Ciolacu: Am cerut urgentarea elaborării actelor normative
Premierul Marcel Ciolacu a discutat luni dimineață cu miniştrii de la Interne, Transporturi, Agricultură și Finanțe.
„Negociem în continuare cu bună-credință cu protestatarii. Avem o totală disponibilitate la dialog, totul până la măsurile privind reducerea evaziunii fiscale. Aceasta este linia roșie peste care nu putem trece. (...) Am cerut urgentarea elaborării actelor normative care să rezolve problemele semnalate de fermieri și transportatori”, a spus prim-ministrul în urma discuțiilor, conform unui comunicat al Guvernului.
Executivul mai spune că miniștrii prezenți prioritizează proiectele legislative „astfel încât în următoarele ședințe de Guvern să fie adoptate primele hotărâri de guvern și ordine de ministru” necesare pentru ca transportatori și fermierii să renunțe la proteste.
Cu privire la intrarea cerealelor ucrainene în România, Guvernul spune că, în urma verificărilor, din octombrie 2023 până în prezent „nu au intrat cereale ucrainene pe piața internă din România, fiind vorba doar despre tranzit către Portul Constanța, de unde mărfurile au plecat la export”.
În plus, făina și zahărul din Ucraina vor putea fi importate de la începutul acestui an în Uniunea Europeană doar pe bază de licență, așa cum se întâmpla până acum cu cerealele.
În cursul zilei de luni urmează ca reprezentanții Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF) a să se întâlnească cu protestatarii, după ce aceștia nu au mai reușit să ajungă la întâlnirea de duminică, pentru a discuta despre polițele RCA, mai transmite Guvernul.
În plus, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, are luni și marți întâlniri programate cu reprezentanţii asociaţiilor de fermieri.
Îți mai recomandăm A cincea zi. Negocierile cu ministrul Finanțelor au eșuat. Transportatorii și fermierii continuă protestulAceste discuții au loc după ce negocierile manifestanților cu mai mulți miniștri au eșuat duminică.
Unul dintre liderii fermierilor, Dănuţ Andruş, a afirmat duminică, după întâlnirea avută la Ministerul Finanţelor, că nu s-a ajuns la niciun acord şi că protestele vor continua „la nesfârșit, până când autorităţile vor înţelege că neputinţa lor de a gestiona o ţară este reală”.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat ulterior că „sunt o parte dintre măsuri cu care am fost de acord”, dar că o parte dintre cererile protestatarilor nu pot fi aplicate deoarece ar încuraja inclusiv evaziunea fiscală.
În plus, unele dintre măsuri ar trebui discutate cu Comisia Europeană, deoarece ar implica angajamente externe ale României.
În ceea ce privește solicitarea protestatarilor legată de cerealele din Ucraina, ministrul Boloș a precizat că trebuie înăsprite toate măsurile care ţin de tranzitarea României și a anunţat introducerea sigiliului electronic al mărfurilor.
Ce revendicări au protestatarii:
- plafonarea prețurilor RCA;
- evitarea unor duble taxări;
- măsuri de fluidizare a traficului prin vămi;
- acordarea alocației de cazare fără documente jutificative și în mediul privat, așa cum se întâmplă în sectorul bugetar;
- introducerea unei alocaţii de hrană neimpozabilă pentru lucrătorii detaşaţi, neimpozabilă;
- reglementarea unei legi anti-dumping care să pedepsească prestarea unui serviciu la un tarif care nu acoperă costurile implicate;
- posibilitatea recuperării unui procent din acciza la combustibil pentru firmele de transport;
- controlul camioanelor ucrainene pe teritoriul României să se facă așa cum se face și în cazul celor românești;
- ușurarea accesului camioanelor românești în Portul Constanţa, aglomerat de fluxul mare de camioane ucrainene.