Șeful Secției Speciale intră de luni în pâine la CCR. Înainte n-a uitat să-i scape de apeluri pe Ghiță, Hrebenciuc și Chiuariu

Gheorghe Stan si Adina Florea, Secția Specială

Președintele Iohannis a semnat vineri decretul de eliberare din funcția de procuror șef al Secției Speciale a lui  Gheorghe Stan, care urmează să își preia mandatul de judecător al Curții Constituționale.

Eliberarea din funcție are loc ca urmare a demisiei lui Stan și începe cu data de 15 iunie, aceeași la care procurorul va deveni judecător constituțional. El a fost propulsat în această funcție de coaliția PSD-ALDE. Stan va lua locul judecătorului Ștefan Minea.


Fostul șef al controversatei Secții de anchetare a magistraților a făcut câteva mișcări interesante și care ridică multe semne de întrebare înainte de a părăsi funcția. Este vorba de retragerea unor apeluri în mai multe dosare, dând în felul acesta o prețioasă mână de ajutor celor care aștepau să fie judecați în apel.

Ultimul pe listă este chiar Sebastian Ghiță, care fusese achitat în faza de fond , dar DNA contestase decizia în apel. Prin retragerea apelului, Ghiță rămâne cu prima decizie, deci cu achitarea.

Potrivit unor informații ale ziare.com, Gheorghe Stan, cel care a semnat retragerea apelului, a luat decizia după ce a sutdiat rechizitoriul, hotărârea de achitare și motivele de apel ale DNA, deci nu a ananlizat de fapt întregul dosar.

De altfel, motivarea trimisă de Stan la Înalta Curte, care a aceeptat cererea de retragere a apelului, are doar o pagină și jumătate, în care cuvintele-cheie sunt: "Am ajuns la concluzia ca hotararea instantei de fond este legala si temeinica, fiind in mod judicios motivata, avand un puternic suport probator".

Sebastian Ghiță fusese acuzat în acest dosar de dare de mită, cumpărare de influență, spălare de bani, șantaj, folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și conducerea unui vehicul fără permis.

În acest dosar, alături de Sebastian Ghiță mai sunt inculpați Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești; Viorel Dosaru, fost șef al Inspectoratului de Poliție Județeană Prahova, Constantin Ispas, ofițer de poliție, și Aurelian Constantin Mihailă, fost procuror. Toți fuseseră achitați de prima instanță.

Un alt dosar în care Gheorghe Stan a intervenit retrăgând apelul înaintat de DNA la Înalta Curte este cel în care urmau să fie judecați Viorel Hrebenciuc și Tudor Chiuariu. Mutarea a fost făcută în 13 mai și cu ajutorul ei Tudor Chiuariu rămâne cu achitarea dată de prima instanță.

În cazul lui Hrebenciuc, procesul va continua pentru că însuși acesta a făcut apel la decizia de condamnare la 2 ani de închisoare cu executare pe care o primise. Riscul este ca lui Hrebenciuc să i se reducă pedeapsa sau chiar să fie achitt.

O altă mișcare controversată a lui Gheorghe Stan este că a cerut să îi fie rezervat un post de procuror la Secția Specială, până la încetarea mandatului de la CCR. Solicitarea acestuia va fi discutată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii.