După 30 de ani de reforme eșuate și 30 de miniștri, școala românească pare mai debusolată ca oricând. Pandemia a scos la iveală toate lipsurile din învățământ – copiii nu au tablete ca să învețe de la distanță, școlile nu sunt digitalizate, iar profesorii sunt nepregătiți să predea online, când nu sunt nepregătiți pur și simplu. În secolul vitezei, școala românească înaintează cu frâna pusă. Ce e de făcut?
Experții în educație spun că după Revoluția din 1989 calitatea educației a scăzut constant, iar astăzi suntem în situația în care 8 din 10 studenți lucrează în cu totul alte domenii față de cele studiate, sunt deci instruiți la locul de muncă, iar 4 din 10 elevi sunt analfabeți funcțional - citesc, dar nu înțeleg ceea ce citesc.
Ce se va întâmpla după terminarea pandemiei, când Ministerul Educației va fi pus în situația de a face un bilanț și să contabilizeze pierderile provocate de pandemie? Într-o singură zi, ministrul Sorin Cîmpeanu a apărut la 9 televiziuni să spună cam aceleași lucruri: pierderile sunt mari și vor fi necesare schimbări mari din nou.
Până în prezent, ministrul Educației nu a reușit să depășească linia foștilor miniștri postdecembriști ai Educației. Sorin Cîmpeanu s-a răzgândit de mai multe ori – a anunțat o măsură și peste câteva zile a anulat-o. Se pare însă că sindromul nu ține de pandemie, ci a devenit politica publică în sine în ceea ce privește Educația „Din păcate, schimbările mult prea dese, la intervale mult prea scurte, nu au permis niciunui ministru al Educației să-și impună până la capăt un plan vizionar, integrat și coerent, în cazul în care a existat așa ceva”, recunoștea chiar Sorin Cîmpeanu în urmă cu doi ani.
România a avut însă un ministru al Educației care a reușit să-și pună în practică planul vizionar. Este vorba despre legendarul Spiru Haret, ministru al Instrucțiunii Publice în trei mandate (1897-1899, 1901-1904, 1907-1910) – în total 12 ani.
Istoricii și experții în educație consultați de Europa Liberă au creionat portretul lui Spiru Haret, omul care a pus bazele învățământului românesc în urmă cu mai bine de 120 de ani. Într-o țară în care puțină lume știa să scrie și să citească, într-o țară în care conform recensământului populației din 1899, analfabetismul era de 78%, Spiru Haret a reușit să impună reforme profunde, să înființeze primele grădinițe și să construiescă 2.000 de școli într-un interval de timp scurt. Unele dintre școlile construite sub ministeriatul lui Spiru Haret funcționează și astăzi, fără a avea îmbunătățiri față de perioada în care au fost construite.
„Spiru Haret a fost înainte de toate un savant. A urmat cursuri de matematică, a fost un pasionat al matematicii, și-a susținut doctoratul la Sorbona, așa cum o fac foarte mulți congeneri care își desăvârsesc studiile la universitățile franceze sau germane indiferent de domeniu, teza lui de doctorat referindu-se la calcule utilizate după aceea în astronomie. De exemplu, el este autorul unei teoreme care se aplică la calculul orbitele planetelor. Omul de știință Spiru Haret avea posibilitatea continuării unei cariere academice în Franța, dar va refuza această oportunitate și se va întoarce în România”, spune Alin Ciupală, profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București.
Spiru Haret a alfabetizat satele românești
„Noi îl reținem pe Spiru Haret nu din punct de vedere al contribuțiilor lui științifice remarcabile, ci din punct de vedere al activității lui de organizator al instrucțiunii publice în România”, continua profesorul Ciupală, care spune că cel mai cunoscut ministru al educației din România a realizat mai multe premiere științifice în epoca sa.
„Spiru Haret a elaborat o lucrare cu totul deosebită, o premieră în epocă. Din păcate, despre această lucrare astăzi aproape că nu se mai vorbește. Ar merita reeditată în România. În „Mecanica socială”, așa cum se intitulează această lucrare publicată la Paris, în limba franceză, Spiru Haret a aplicat un model matematic în cadrul unei analize sociologice. El propunea un model de interpretare a evoluțiilor sociale de tip matematic”, mai arată Alin Ciupală.
Spiru Haret a fost descoperit de Dimitrie A. Sturza, cel care îi urmase la conducerea PNL lui Ion C. Brătianu, după un scurt mandat al fratelui acestuia Dimitrie Brătianu. În 1882, Haret se înscrie în Partidul Național Liberal. Însă, înainte de a fi ministru, Spiru Haret a fost timp de doi ani inspector general al școlilor în Ministerul Instrucțiunii Publice, funcție care l-a pus în contact direct cu tot ceea ce însemna școala românească din epocă, cu profesorii din țară.
„A fost foarte important că în momentul în care va fi numit pentru prima dată ministru al Instrucțiunii Publice, a avut în total trei mandate de aproape 12 ani, știe foarte bine care sunt problemele sistemului românesc și mi se pare acest aspect foarte important fie și numai dacă ne gândim astăzi că după Revoluție foarte mulți miniștri ai instrucțiunii publice din România postdecembristă habar nu au avut despre ce înseamnă învățământul românesc și ce probleme reale sunt în școala românească”, consideră istoricul Alin Ciupală.
Eleve de la Școala de fete din Orhei/Basarabia în perioada interbelică. Datorită forței învățământului din Vechiul Regat, imediat după Marea Unire, îm Basarabia au fost înființate licee. Ele lipseau din cauza politicilor de deznaționalizare duse de Imperiul Țarist, fapt ce a făcut ca românii să locuiască mai ales la sate și să poată merge doar la școala primară.
Haretismul - curentul care a schimbat satele din România
Ramona Caramelea, cercetătoare la Institutul de Istoria Artei, a studiat îndeaproape personalitatea lui Spiru Haret pentru elaborarea unei teze de doctorat despre arhitectura școlară românească în secolele XIX-XX. În opinia ei, Spiru Haret a privit școala ca o sursă a progresului social, cultural și economic.
„Învățământul primar a constituit o preocupare fundamentală a politicii școlare a ministrului. A urmărit să faciliteze accesul populației din mediul rural la educația publică prin dezvoltarea rețelei școlare, construirea de localuri școlare și o mai strictă aplicare a obligativității învățământului primar. Măsurile inițiate de Haret au dus la diminuarea analfabetismului de la 78% în anul 1899 la 60,7% în 1912, însă efectele în planul alfabetizării s-au resimțit mult după încheierea mandatelor sale”, arată Ramona Caramelea. Iar progresele făcute de sistemul de învățământ în ansamblul său s-au făcut simțite până după cel de-al doilea război mondial, chiar și în vremea regimului comunist.
Este vorba despre faptul că Spiru Haret a creat un curent social care i-a purtat numele, haretismul, un curent care avea ca obiectiv ridicarea socială și culturală a lumii satului și care a pus accent pe cunoștințe cu aplicabilitate practică în comunitatea rurală. Potrivit acestei viziuni, învățătorii și profesorii aveau o misiune extraordinar de importantă în comunitate, erau liderii ei spre bunăstare, iar rolul lor nu se limita la sălile de clasă.
Școala Centrală din București în 1910
„Discipline insuficient valorificate până atunci, precum lucrul de mână, au căpătat o pondere însemnată în programul școlilor primare alocându-li-se un număr mai mare de ore. Din aceleași considerente, a promovat metoda activă de învățare prin introducerea lecțiilor practice în cadrul unor discipline ca geografia sau științele naturii sau prin utilizarea excursiilor, expozițiilor și competițiilor școlare cărora le-a imprimat valențe educaționale. Însă, cea mai inovatoare măsură a constat în introducerea unei noi discipline în școala primară rurală: orele practice de agricultură, înzestrând școlile cu grădini care urmau să fie cultivate de elevi și învățător după metode și cunoștințe științifice. Prin această măsură, ministrul intenționa să ofere comunității rurale un exemplu de agricultură pe baze raționale și să convingă părinții reticenți de utilitatea școlii”, arată Ramona Caramelea.
Spiru Haret valorizează deci foarte mult învățătorii în procesul de reformare a satului românesc, făcându-i responsabili de „luminarea” comunităților rurale și atribuindu-le numeroase sarcini extrașcolare.
„Spiru Haret ajunge la concluzia, o concluzie foarte interesantă pentru epocă și foarte bine argumentată în același timp, că problema principală a țăranului român nu este lipsa de pământ, ci este înapoierea culturală și spirituală. Și atunci încearcă să găsească soluții care să ducă la rezolvarea acestei probleme și identifică soluția în creșterea rolului învățătorului și al preotului în lumea rurală românească”, consideră istoricul Alin Ciupală.
A înființat școlile profesionale. Dar ele îi excludeau pe evrei
Reforma cu cel mai mare impact propusă și implementată de Spiru Haret este cea a școlilor profesionale, reformă implementată prin legea învățământului profesional votată în 1899 în Parlament.
„Această lege a declanșat o foarte mare dezbatere în Parlament pentru că Spiru Haret din punctul acesta de vedere nu face excepție, dând dovadă de un puternic sentiment antisemit. Legea învățământului profesional în mod oficial îi excludea pe tinerii evrei, adică tinerii evrei nu se puteau înscrie în școlile profesionale ale statului, în școlile publice. Argumentul lui Haret, pe care l-a expus și în Parlament, fiind acela că evreii au de la natură anumite însușiri și nu este nevoie ca acestea să fie cultivate pe cheltuiala statului român. Este un argument clasic al antisemitismului, dar nu numai în România, în toată Europa. Cel care i-a dat replica în Parlament cu ocazia dezbaterii acestei legi a școlii profesionale a fost unul dintre liderii Partidului Conservator, Petre Carp. El îl combate pe Haret răspunzându-i că nu excluderea evreilor este soluția pentru a-i ridica pe români la aceste calități indispensabile omului modern”, explică Alin Ciupală.
Legile educației nu se schimbau
Legea trece în versiunea propusă de Spiru Haret și a rămas în vigoare până la Primul Război Mondial. Spre deosebire de vremurile noastre, în urmă cu 150 de ani legile educației nu se schimbau așa de des - exista un proiect comun de țară care viza modernizarea instituțională și realizarea României Mari.
Regele Carol I ține discursul de inaugurare al Fundațiilor Regale, inițial Fundația Carol I. Instituția acorda sistematic burse tinerilor merituoși din multe domenii. Un fel de „România Educată”, dar varianta concretă. În stânga regelui, membrii guvernului, în lojă principele moștenitor Ferdinand, soția sa Maria și Regina Elisabeta. 14 martie 1895. Foto: Arhivele Naționale.
„Trebuie să spunem că în toată perioada României din timpul lui Regelui Carol l constatăm o continuitate legislativă foarte pronunțată. Adică în momentul în care se schimbau guvernele, pentru că potrivit sistemului patru ani conduceau liberalii, patru ani conduceau conservatorii, nu se schimbau și legile. Existența acestui proiect comun i-a unit de fapt pe toți în jurul unor principii. Din păcate, această continuitate legislativă nu o mai întâlnim după 1990 în România. Dacă ne referim strict la domeniul învățământului, în 30 și ceva de ani am avut vreo 30 și ceva de reforme ale învățământului care au dus la haosul total care există astăzi în învățământul românesc”, mai spune Alin Ciupală.
Izbucnirea Răscoalei din 1907 l-a pus la zid pe Spiru Haret
Reforma învățământului, mai ales cea din învățământul rural, i-a adus multe critici lui Spiru Haret. Cu toate că el a fost cel care a pus creionul în mâna elevilor din mediul rural, a înființat biblioteci rurale, a înființat mici muzee etnografice cu specificul zonei respective în școlile rurale, reformele lui l-au pus la zid mai ales după izbucnirea Răscoalei din 1907.
„Răscoala din 1907 până la urmă ne arată și eșecul proiectului lui Spiru Haret legat de ridicarea lumii rurale. Au fost voci în epocă care l-au acuzat în mod direct pe Spiru Haret. Au fost articole în care se spune răspicat: „Tu ești de vină pentru că a izbucnit răscoala pentru că ai aruncat în aer toată tradiția societății rurale, l-ai bulversat pe țăran cu școală, cu bibliotecă, cu bănci populare. Uite ce ai făcut, uite care e rezultatul”. Evident că este fals, argumentul nu e valabil. Dar în 1907, Spiru Haret este pus la stâlpul infamiei, cu atât mai mult cu cât în momenul acela el încă mai este o figură politică proeminentă”, consideră Alin Ciupală.
Statuia lui Spiru Haret, aflată alături de cea a cărturarului pașoptist, Ion Heliade Rădulescu, a învățătorului ardelean Gheorghe Lazăr și a Voievodului Unirii, Mihai Viteazul, sunt amplasate vis-a-vis de Universitatea București. Parada de 10 Mai. Ziua Națională a României până în 1948, trecea prin fața lor în semn de respect.
După ce Dimitrie Sturza nu va mai fi președintele PNL, Spiru Haret se retrage și el din viața politică. Nu va mai deține funcții importante, dar va rămâne profesor la Universitatea din București și o figură foarte cunoscută în viața publică românească.
Reformele lui Spiru Haret sunt studiate și acum de către unii dintre experții de la Institutul de Științe ale Educației ( transformat anul trecut în Centrul Național de Politici si Evaluare în Educație ). Cercetătoarea Irina Horga arată pentru Europa Liberă că reforma lui Haret are la bază mai multe principii:
- organizarea educației în spiritul unității culturale a neamului;
- educația patriotică;
- educația realist știintifică;
- diversificarea selecției și orientării profesionale;
- educația extrașcolară;
- reducerea diferențelor socio-culturale dintre sat și oraș, implicit a diferențelor dintre școala din mediul urban și din mediul rural.
„Din perspectivă pedagogică, haretismul a vizat activitatea extrașcolară a învățătorilor ca „apostoli" care trebuie să învețe nu numai pe copii, ci care trebuie să facă educația, luminare a tuturor celor din comunitate”, consideră Irina Horga.
Expertul în educație a punctat principalele inovații realizate de Spiru Haret:
- prelungirea duratei învățământului secundar de la 7 la 8 ani și extinderea învățământului primar, gratuit și obligatoriu, la 4 clase;
- structurarea învățământului secundar, la nivelul liceului, pe cele trei secții- clasic, real, modern;
- organizarea școlilor profesionale cu finalități și continuturi diferențiate pe trei niveluri (elementar, inferior, superior);
- orientarea realist - științifică a conținutului învățământului;
- întărirea caracterului aplicativ al învățământului, la toate nivelurile;
- orientarea spre un învățământ cu caracter formativ, educativ și promovarea activităților educative extrașcolare (excursii, serbări școlare etc.);
- instituirea unui examen general la sfârșitul fiecărui ciclu de absolvire pentru a evalua capacitățile formate la nivelul elevilor;
- organizarea școlilor pentru adulți în scopul reducerii analfabetismului și al unei minime pregătiri generale și profesionale;
- instituirea seminarului pedagogic universitar pentru pregătirea pedagogică a profesorilor și înființarea unor școli normale pentru pregătirea învățătorilor;
- pregătirea profesorilor pentru predarea a două-trei specializări: instituirea examenului de capacitate, la nivel național pentru candidații la aceeași disciplină, în locul concursului (local) pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul secundar.
Profesorul era reper pentru societate, salariul era pe măsură
În urma acestor reforme, profesorii universitari, de gimnaziu și liceu, dar și învățătorii sunt respectați nu numai de către autorități, dar sunt valorizați la nivelul societății. Selecția profesorilor era una riguroasă, consursurile erau foarte serioase, iar aspiranții către acest statut profesional trebuiau să fie erau conștienți că au foarte multe de făcut.
„Atunci nu era deloc ușor să ocupi un post de profesor. Presiunea socială era foarte mare pentru că, fiind un punct de reper în comunitate, profesorul era condiționat de un anumit comportament, nu prea avea libertate de mișcare. Orice încălcare a normelor era imediat sancționată pentru că profesorul era un punct de reper”, arată Alin Ciupală.
Universitatea Iași, carte poștală. Arhivele Naționale.
În vremea aceea, statutul deosebit al profesorilor era reflectat și în salariu.
„Până la Primul Război Mondial, salariul unui profesor universitar era egal cu salariul unui ministru și cu al unui deputat, în jur de 500 de lei. Salariul unui profesor de liceu era undeva în jur de 300 de lei. Sumele acestea în absolut nu ne spun nimic, trebuie să ne uităm la prețuri și la alte venituri ca să avem niște fapte de referință. De exemplu, un ziar costă 5 bani, o pereche de pantofi cam 20 de lei, un kilogram de pâine costa aproximativ 80 de bani, un litru de vin costa aproximativ 60 de bani. Chiria unei case în București putea să ajungă la 60, 70, 80 de lei pe lună. Cu alte cuvinte vedem că salariile respective erau foarte, foarte bune”, dezvăluie istoricul Alin Ciupală.
Reforma lui Spiru Haret a dat roade
Cercetătoarea Irina Horga punctează câteva dintre rezultatele obținute în urma reformei făcute de Spiru Haret într-un interval scurt de timp:
- reducerea consistentă a analfabetismului. În anul școlar 1909-1910, frecvența elevilor la școală era cu 50% mai mare față de anul școlar 1897-1898. În 1899, recensământul populației arăta că 22% din totalul populaţiei era alfabetizată; în 1909, proporţia ajunsese la 39,4%.
- construirea unui număr semnificativ de școli; În intervalul 1897-1910 s-au construit 2.343 de şcoli, dintre care 1.980 în timpul mandatelor de ministru ale lui Haret.
- profesionalizarea profesiei de învățător;
- structuri ale sistemului de învățământ realiste, actuale, inovative;
- promovarea educației continue;
- evitarea pedagogiei elitiste, ca obstacol în calea democratizării educației
Pedagogul Vasile Băncilă, care a trăit în timpul reformelor lui Spiru Haret, îl caracteriza astfel: „Era dintr-o bucată. Nu căuta admiraţie, ci eficienţă. Scrisorile sale adresate profesorilor sunt pline de sfaturi, de îndrumări, de răspunsuri fără ocolişuri... Cu felul său de a fi, Spiru Haret a dat demnitatea de care avea nevoie profesiei de învăţător... El a transformat învăţătorul în educator, pe unii chiar în apostoli. Haret e o dovadă de ce poate să facă un om când se acordă cu vremea sa, când ştie totuşi să se distanţeze de ea prin ideal şi când are instituţia şi instinctul metodei adevărate”
Biografia lui Spriu Haret
- S-a născut pe 15 februarie 1851, la Iaşi, într-o familie cu origini armene
- Absolvit Colegiul Naţional „Sf. Sava” (1862-1869) şi Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti (1869-1874)
- În 1875, Spiru Haret obţine la Universitatea Sorbona din Paris licenţa în matematică, iar în 1876 licența în fizică
- Pe 18 ianuarie 1878, susține teză de doctorat - „Asupra invariabilităţii axelor mari ale orbitelor planetare”
- La 1 aprilie 1878 este suplinitor la catedra de Mecanică de la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, iar aici va fi profesor până la final de carieră în 1911
- În 1885, Dimitrie A. Sturdza îl numește secretar general în Ministerul Instrucțiunii Publice
- Începând cu 1897 are trei mandate de ministru al Instrucțiunii Publice
- Spiru Haret moare la 17 decembrie 1912
Spiru Haret a fost profesor la Universitatea din București