Protestele s-au răspândit în Bosnia-Herțegovina după ce un bărbat a transmis în direct pe Instagram uciderea fostei sale soții. La înmormântarea victimei au participat mii de oameni. Compania care deține Instagram, Meta, a declarat pentru RFE/RL că este „profund întristată”.
Oamenii din orașul Gradacac, situat în nord-estul Bosniei, și-au exprimat șocul și indignarea după ce un culturist și-a ucis fosta soție și a transmis momentul în direct pe Instagram, înainte de a se sinucide, pe 11 august.
Misiunea KFOR condusă de NATO în Kosovo a anunțat că mai mulți dintre soldații săi au fost răniți în timp ce dispersau protestatarii de etnie sârbă în orașul Zvecan, la 29 mai. Unii demonstranți au dat foc și au atacat trupele KFOR cu pietre și sticle.
Jakov Milatovic, un economist în vârstă de 36 de ani, și-a declarat victoria în alegerile prezidențiale din Muntenegru: "În această seară este noaptea pe care o așteptăm de peste 30 de ani" - referindu-se la lunga carieră politică a rivalului său, Milo Djukanovic, în vârstă de 61 de ani.
Serbia ia în considerare extinderea interdicția fumatului în spații închise la baruri și restaurante, exceptate până acum. Circa o treime din populația adultă din Serbia fumează, iar 15.000 de persoane mor în fiecare an din cauza bolilor legate de fumat, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
Liderii din Serbia și Kosovo au stabilit că nu e nevoie de discuții suplimentare pentru acordul pregătit de UE pentru normalizarea relațiilor dintre cele două țări, a transmis președintele diplomației europene Josep Borrell.
Russian international broadcaster RT has been banned in the EU for perceived Kremlin propaganda. Already resistant to joining European sanctions over Russia's war on Ukraine, EU candidate Serbia could open a side door for Moscow by giving RT a license to operate there.
Locuitorii din Veliki Crljeni, de lângă capitala Serbiei, Belgrad, locuiesc în umbra celei mai vechi centrale pe bază de cărbune din țară.
Zahar Shvets, în vârstă de 10 ani, nu a putut fugi din Mariupol fără papagalul lui mult iubit, Sonic.
Pe 15 iunie, la Bruxelles, au avut loc primele runde ale discuțiilor dintre Serbia și Kosovo. Discuțiile organizate de UE nu au reușit să îmbunătățească relația dintre cele două țări.
Suedia a adoptat o abordare diferită față de o mare parte a lumii în combaterea răspândirii noului coronavirus.
Mikkael Sekeres,medic oncolog la Centrul Clinic de Cancer din Cleveland, Ohio, explica gradul de vulnerabilitate față de COVID-19 al bolnavilor de cancer
Dr. Tobias Welte este profesor de medicină pulmonară și membru al grupului de lucru COVID-19 din Germania. Într-un interviu acordat serviciului balcanic al Europei Libere, Welte a vorbit despre amenințarea unei recrudescente a pandemiei în toamnă.
„Lipește un sticker, opune-te abuzului puterii!” Este sloganul unei ample acțiuni de protest, ce are loc la Belgrad de trei luni. În cadrul campaniei, protestatarii au „tapetat” zidurile orașului cu lozinci antiguvernamentale, îndreptate împotriva președintelui sârb Aleksandar Vucic.