Ucraina continuă să caute modalități de reparare a scutului de protecție al centralei nucleare de la Cernobîl, la mai bine de două luni după ce o dronă rusească a făcut o gaură mare în structură. Domul masiv de oțel a fost conceput pentru a proteja și izola resturile radioactive ale reactorului.
Bloggeri patrioți revoltați și presa tabloidă din Rusia îi avertizează pe soldații țării cu privire la escrocheriile făcute de „văduvele negre”, femei care îi seduc și îi ademenesc în căsătorii ca să poată apoi beneficia de indemnizația de deces.
Cel care care a găsit – în dimineața zilei de 10 martie 1948 – trupul întins din curtea de piatră a Ministerului de Externe al Cehoslovaciei a fost un portar. Îmbrăcat în pijama, cadavrul era rece, cu fața în sus, cu picioarele îndreptate spre clădire, spunea bărbatul, potrivit Poliției.
Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a declarat în exclusivitate pentru RFE/RL că România susține restricționarea circulației cetățenilor ruși în spațiul UE pentru că „turismul nu este un drept fundamental”, dar că excepție ar trebui să facă dizidenții și cazurile umanitare și medicale.
După ce o echipă de demolări a făcut o descoperire impresionantă în pereții unei case din Praga, lucrările lui Gertrud Kauders au fost predate descendenților ei.
Căpitanul în retragere al Marinei Ucrainene Andrii Rijenko s-a întors la casa sa din orașul bombardat Irpin pentru a descoperi că a fost spartă și jefuită de trupele ruse.
Demostrațiile din Rusia au declanșat un nou val în moda moscovită.