Principalele cauze de mortalitate din România - cancerul, bolile cardiovasculare, diabetul, obezitatea - ar putea fi prevenite printr-un program de screening național, spune medicul Roxana Bohîlțea, președinta Societății Române de Medicină Preventivă, într-un interviu pentru Europa Liberă.
Reforma administrativă a României trebuie să transforme modul de luare a deciziilor în zonele metropolitane și să creeze comune care să ofere servicii mai bune populației, tot mai îmbătrânite, spune expertul în administrație Sorin Ioniță. Scopul nu trebuie să fie reducerea cheltuielilor bugetare.
Nu trebuie să fii milionar ca să investești la bursă sau în titluri de stat, spune profesorul de economie și finanțe comportamentale, Adrian Mitroi. Și dintr-un salariu cineva poate economisi și poate investi inteligent.
România iese din sezonul de iarnă 2023 cu o rezervă de gaze de 1,3 miliarde de metri cubi. Asta ar însemna că, pentru anul viitor, asigurarea capacităților de stocare poate fi realizată doar din producția internă, spune directorul general Transgaz, Ion Sterian, în interviul pentru Europa Liberă.
Inflația își va mai face simțite efectele până la finalul anului viitor, este de părere profesorul de finanțe Radu Ciobanu, de la Academia de Studii Economice din București.
Atingerea unui deficit bugetar de doar 4,4% din PIB pare imposibilă fără ca guvernul român să renunțe la o serie de investiții importante pe care și le-a asumat, spune la #10Întrebări analistul financiar Dragoș Cabat.
Alcoolul și drogurile încetinesc percepția și prezența de spirit a șoferilor, dar și vorbitul la telefon la volan este cel puțin de îngrijorător, spune expertul în conducere defensivă Titi Aur, multiplu campion de raliuri. Toate trei comportamente pot expune șoferii la cele mai grave pericole.
Președintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, vorbește într-un interviu pentru Europa Liberă despre propunerea de schimbare a legii malpraxisului. Astfel, cazurile de erori medicale vor fi judecate de experți juridici cu expertiză medicală.
Creșterea ratelor dobânzilor a expus băncile, într-un domeniu în care efectul de contagiune este mult mai puternic decât în altele. Riscul ca alte bănci să falimenteze este ridicat, spune pentru Europa Liberă profesorul de economie Bogdan Glăvan.
Mai mulți transportatori acuză neputința statului după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat noile tarife de referință pentru asigurările RCA, care vor duce la scumpierea polițelor auto.
Președinta Consiliului Elevilor, Miruna Croitoru, spune într-un interviu pentru Europa Liberă că Evaluarea Națională este suficientă pentru ierarhizarea elevilor și că admiterea la liceu nu este decât „un stres în plus” pentru absolvenți.
Delta Dunării este protejată, teoretic, la nivel internațional, dar pare că este expusă masiv mai ales slăbiciunilor statelor pe care le unește. Bâstroe, un canal mic, readuce în discuție riscurile la care este expusă cea mai întinsă zonă umedă naturală a Europei.
Încarcă mai mult
© Europa Liberă România 2021
Nici o sursă media