Problemele României erau mari și multe, așa cum sunt acum cele ale Republicii Moldova și Ucrainei, iar închiderea capitolelor de condiționalități nu a fost o sarcină ușoară. Ea a depins și de câțiva oameni providențiali, dar și de determinarea clasei politice de la un punct încolo.
Democrația, situația teribilă din orfelinate, adopțiile, economia de piață funcțională, corupția și independența justiției, crearea unor instituții pe model european funcționale, agricultura au fost tot atâtea pietre de încercare peste care România a sărit cu greu.
Să ne aducem aminte de începutul anilor 2000, când baroana Emma Nicholson, vorbea despre „vânzarea copiilor” și declara că în zece ani peste 30.000 de copii au fost înfiați de familii din Occident.
Corupția, nuca în care România era să-și spargă dinții
În Raportul de țară din 2003, întocmit de baroana Emma Nicholson, se menționează că „Finalizarea negocierilor de aderare la sfârșitul lui 2004 și integrarea în 2007 sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme structurale endemice: eradicarea corupției și punerea în aplicare a reformei".
Iar comisarul european Günther Verheugen, exasperat de corupția din România, recomanda autorităților să prindă „peștii cei mari, nu plevușca”.
Dar acest lucru s-a întâmplat de abia după 2004, când la ministerul justiției a ajuns Monica Macovei, care a reformat Parchetul Național Anticorupție (PNA), înființat în vremea guvernării Adrian Nastase și în timpul ministeriatului Rodicăi Stănoiu. Instituția, o formă fără fond, îl avea în frunte pe Ioan Amarie, venit de la Curtea de Apel Suceava.
Primele succese ale PNA au fost un controlor RATB și doi polițiști, dar sub presiunea externă este arestat, după un flagrant ca în filme, Fănel Păvălache, consilier al ministrului Șerban Mihăilescu, supranumit „Miki Șpagă”. Presa vremii relatează că ministra justiției ar fi făcut o criză de nervi la auzul știrii.
Practic, reformele în justiție cerute de Bruxelles încep după schimbările legilor justiției, aducerea unor procurori independenți la vârful DNA și Pachetului General. Deși în 2004 capitolul „Justiție și Afaceri Interne” este închis, România rămâne sub monitorizare. Este introdus MCV-ul ( Mecanismul de Cooperare și Verificare), care nu a fost ridicat nici până în prezent, semn că justiția continuă să fie o problemă.
De altfel, diverse rapoarte MCV sau luări de poziție ale GRECO(Grupul de State Împotriva Corupției) și Curții de la Veneția arată că derapajele continuă să fie penalizate și că Uniunea Europeană este cu ochii pe statul de drept.
După experiența negativă cu România și Bulgaria, UE a devenit mai vigilentă
Ce s-a modificat în mod clar după valul mare al extinderii din 2004, când au fost primite zece noi țări- Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria- și după aderarea, în 2007, a României și Bulgariei, este că s-a mărit durata negocierilor. România a început efectiv negocierile în 2000 și în 2004 acestea erau încheiate. Muntenegru, de exemplu, a început negocirile din 2010, iar perspectiva este încă îndepărtată, așa cum s-a văzut joi la Consiliul European.
Promisiunile care nu au fost respectate de România și Bulgaria au devenit criterii pentru negocieri mai dure cu următorii candidați, spune pentru Europa Liberă Cristian Preda, fost europarlamentar.
„Cel mai dramatic a fost punctul corupției, al independentei justitiei, a fost promisiunea cel mai greu acceptată si când s-a ratifictat Tratatul de aderare.
Experiența negativă românească și bulgărească a făcut Uniunea să fie mai vigilentă și riguroasă, mai severă în negocieri. În mod pervers am consolidat exigențele Uniunii. Arată că promisiunile neținute nu sunt uitate, ca exemplu, MCV-ul încă nu a fost ridicat. Promisiunile care nu au fost respectate au devenit criterii pentru negocieri mai dure cu următorii candidați”, spune Cristian Preda.
Stegulețele roșii au fâlfâit până în ultimul moment
Chiar dacă independența justiției și corupția au fost nuca tare în negocierile de aderare ale României, cele mai multe „stegulețe roșii” au fost pe Agricultură și ele au fost ridicate doar în ultimul moment.
De pildă, în raportul din 2006 al Comisiei Europene se făcea referire la patru stegulețe roșii, trei pe Agricultură și unul pe Finanțe. În cazul Agriculturii problemele erau legate de operaționalizarea Agențiilor de Plăți.
Cât despre statutul de economie de piață funcțională, acesta a fost primit de abia în 2004. Dar în 2006, cu doar un an înainte de aderare, raportul Comisiei arăta că la Finanțe erau mari întârziei cu implementarea sistemelor informatice pentru centralizarea datelor privind TVA si accize.
„Victimele războiului plătesc încă prețul războiului”
Experiența României arată că drumul pe care îl vor avea de parcurs cele două țări care au primit de la Bruxelles statutul de candidate este mai complicat decât pare la prima vedere.
„În cazul ucrainean și moldovenec tot ce înseamnă agricultură și industrie alimentară vor fi capitole foarte sensibile. Interacțiunea mediului de afaceri cu elitele politice este esențială, pentru că dacă ai o economie controlată de mafie, nu primești OK-ul. E o problemă fundamentală și, doi, problema democratizării și a funcționalității statului de drept”, spune pentru Europa Liberă Cristian Preda.
Chiar dacă Ucraina și Moldova au primit statutul într-un moment mai delicat decât cel în care s-a găsit România, acest lucru nu e suficient.
„Experiența războiului nu te califică pentru o cale mai ușoară, vezi cazul țărilor din Balcani, singurii intrați dintre foștii iugoslavi sunt Slovenia și Croația. Deci, victimele războiului plătesc încă prețul războiului”.
Jaloane pe drumul aderării
- Procesul de aderare a României la Uniunea Europeană a început la 1 februarie 1993, cu prilejul semnării Acordului european instituind o asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi România, pe de altă parte.
- La 22 iunie 1995, la Paris, ministrul român al afacerilor externe Theodor Meleşcanu a depus cererea oficială a României de aderare la Uniunea Europeană. Cererea de aderare avea ataşată documentul „Strategia naţională de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană", semnat la Snagov, la 21 iunie 1995.
- La 27 iunie 1997, cu prilejul summit-ului Uniunii Europene de la Amsterdam, au fost invitate să participe şi statele candidate, România fiind reprezentată de o delegaţie condusă de preşedintele Emil Constantinescu.
- Guvernul României a realizat Programul Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană pe termen mediu, program prezentat, la 21 mai 1998, în şedinţa de guvern.
- Comisia Europeană a propus, la 13 octombrie 1999, începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Malta, Letonia, Lituania, Slovacia, Bulgaria şi România.
- Deschiderea negocierilor de aderare ale României cu Uniunea Europeană a avut loc la Bruxelles, la 15 februarie 2000, în cadrul Conferinţei Interguvernamentale România-Uniunea Europeană, la nivel de miniştrii de externe ai celor 15 state membre.
- La 11 martie 2004, Parlamentul European a votat, cu 374 de voturi favorabile, 10 împotrivă şi 29 de abţineri, raportul referitor la candidatura României şi Bulgariei de aderare la Uniunea Europeană.
- Ceremonia dedicată celei mai ample extinderi a blocului comunitar până în prezent s-a desfăşurat la Dublin, la 1 mai 2004, moment în care Uniunea Europeană a primit zece noi state membre - Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria.
- România încheie, din punct de vedere tehnic, negocierile de aderare la Uniunea Europeană la 8 decembrie 2004, la Bruxelles, prin închiderea provizorie a ultimelor două capitole: "Politica în domeniul concurenţei" (cap. 6) şi „Justiţie şi afaceri interne" (cap. 24), în cadrul conferinţei de aderare România-UE.
- Parlamentul European a votat, la 16 decembrie 2004, raportul referitor la progresele României pe calea aderării la Uniunea Europeană, recomandând semnarea Tratatului de aderare în primăvara anului 2005 şi aderarea efectivă, împreună cu Bulgaria, la 1 ianuarie 2007.
- Cu prilejul Consiliului European, din 17-18 decembrie 2004, liderii europeni au aprobat semnarea în aprilie 2005 a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la UE, iar aderarea ca state cu drepturi depline a celor două ţări să aibă loc în 2007, cu obligativitatea continuării reformelor şi îndeplinirii angajamentelor asumate.
- La 13 aprilie 2005, la Strasbourg, Parlamentul European a votat, cu 497 de voturi favorabile, 93 împotrivă şi 71 de abţineri, avizul conform pentru semnarea Tratatului de aderare al României la Uniunea Europeană.
- Comisia Europeană a prezentat, la 26 septembrie 2006, la Strasbourg, raportul comprehensiv de monitorizare a României şi Bulgariei, în care s-a menţionat, pentru prima dată, că Bulgaria şi România sunt pregătite să adere la 1 ianuarie 2007.
- Consiliul European de la Bruxelles (14-15 decembrie 2006) a confirmat aderarea României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană pentru data de 1 ianuarie 2007.
