Diana Olteanu, director executiv al Direcției de Urbanism din Primăria Capitalei a fost plasată sub control judiciar și acuzată de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 că le-a oferit anchetatorilor documentele falsificate, cu care le-a înlocuit pe cele originale din dosarele de autorizare a unor imobile într-o zonă protejată construită din Sectorul 1.
Împotriva ei și a alte șapte persoane a început miercuri seară urmărirea penală. Toate cele opt persoane au fost reținute miercuri seară de procurori iar joi au fost plasate sub control judiciar pentru mai multe infracțiuni de fals, favorizarea făptuitorului şi executarea fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia. Plasarea sub control judiciar a fost făcută pentru o cauțiune totală de 775.000 de lei, scrie News.ro.
Procurorii spun că trei dintre inculpaţi au construit locuințe colective într-o zonă protejată, fără respectarea autorizaţiei de construcţie şi au determinat funcţionari ai Primăriei Bucureşti şi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii să consemneze în documente că autorizaţiile au fost respectate. Ulterior, au determinat alte persoane să înlocuiască documentele originale cu unele falsificate, acestea din urmă fiind prezentate la cererea organelor judiciare de către directorul executiv al Direcţiei Urbanism.
Este vorba despre patru imobile, situate într-o zonă construită protejată, pe străzile Străbună, Şaradei, Episcop Vulcan din Sectorul 1 Bucureşti.
„Cu privire la imobilele situate în străzile Străbună şi Episcop Vulcani, doi inculpaţi au determinat membrii comisiei de recepţie, formată din reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti, Inspectoratului de Stat în Construcţii şi specialişti să ateste în mod nereal, cu ocazia întocmirii procesului verbal de recepţie, că lucrările de construire au fost executate conform autorizaţiei de construire, deşi lucrările nu erau finalizate şi erau executate cu nerespectarea prevederilor acesteia. Pentru a scăpa de răspundere penală, doi inculpaţi au determinat alte persoane să sustragă documente din dosarele de autorizare existente la Primăria Municipiului Bucureşti şi să înlocuiască documentele respective cu altele falsificate”, spun anchetatorii.
Opt persoane au fost reținute miercuri seară de procurorii de la Sectorul 1 după perchezițiile care au avut loc în aceeași zi în mai multe locații din București și din județul Ilfov, inclusiv la Primăria Capitalei, într-un dosar care vizează lucrări de construcții fără autorizație de construire sau de desființare din zona Bucureștii Noi - Chitila, din Sectorul 1.
Poliția Capitalei a anunțat în cursul zilei că polițiști de la Serviciul Investigații Criminale din Poliția Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, au pus în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară la adrese din București și din județul Ilfov, precum și mandate de aducere emise pe numele mai multor persoane.
Dosarul vizează infracțiunile de executare fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, conform Legii nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, fals material în înscrisuri oficiale, favorizarea făptuitorului, sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, uz de fals, fals intelectual, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, instigare la fals intelectual, instigare la sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri, precizează Primăria Capitalei.
În urma percheziților făcute miercuri seară, pe 16 decembrie, la Primăria Capitalei, polițiștii au ridicat documente de interes în cauză, telefoane mobile, medii de stocare precum și peste 52.000 de euro, 48.000 de lei și 4.300 de dolari.