Linkuri accesibilitate

Șeful Transelectrica, demis pentru că și-ar fi falsificat diploma de licență


Marius Dănuț Carașol, șeful Directoratului Transelectrica, a fost revocat joi dimineață din funcție de către Consiliul de Supraveghere al companiei, au spus pentru HotNews.ro surse din Transelectrica.

+++ UPDATE

Transelectrica a conformat revocarea din funcție. "Se revocă din calitățile de membru al Directoratului și de Președinte al Directoratului domnul Marius Dănuț CARAȘOL începând cu data de 19 septembrie 2019", se arată într-un comunicat al Transelectrica. În locul lui Carașol a fost numită Claudia Gina Anastase.

+++

Acesta și-a trecut în CV că are diplomă de inginer diplomat, obținută în 2005. Însă, diploma ar fi falsă, fapt confirmat și de Facultatea de Electrotehnică, în cadrul Universității Politehnica București.

Informația privind falsificarea diplomei a început să circule de luni pe internet, pe Facebook și diverse site-uri. Deși Ministerul Economiei, acționarul majoritar al Transelectrica, s-a sesizat încă de acum două zile, nici până acum nu a fost luată vreo măsură.

Cu această diplomă falsă, Carașol a trecut în CV că a absolvit Facultatea de Electrotehnică.

Universitatea Politehnica din București (UPB), Facultatea de Electrotehnică, arată într-un răspuns transmis la solicitarea presei că "a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile".

Potrivit surselor HotNews.ro, Ministerul Economiei și Consiliul de Supraveghere al companiei i-au solicitat lui Carașol încă de luni, când au apărut primele sesizări, lămuriri despre diploma sa de inginer. Carașol le-a spus membrilor Consiliului de Supraveghere că diploma sa este reală și neagă vehement că ar fi fost falsificată.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG