O țară cu istoria Ucrainei nu poate să se alăture unei alianțe militare care a fost creată în perspectiva unei confruntări cu Rusia fără ca asta să creeze automat uriașe probleme.

Ideea că Ucraina ar putea adera la NATO într-un viitor previzibil este, in realitate, total irealistã. In primul rând, este limpede că NATO nu dorește să coopteze Ucraina. Asta s-a văzut limpede la summitul din Marea Britanie, luna aceasta. Președintele ucrainean Petro Poroșenko a fost foarte stânjenit atunci când a fost intrebat de jurnaliști despre o posibilă aderare a Ucrainei la NATO. Când, după aceea, Poroșenko a călătorit la Washington pentru a-i cere președintelui Barack Obama să acorde Ucrainei un statut de “aliat major non-NATO,” răspunsul a fost un NU foarte clar.

E limpede că dacă Ucraina ar fi membru NATO, ar beneficia atunci de protecția garantată de articolul 5, care spune că un atac asupra unuia din membri este un atac împotriva tuturor. Oricum, inainte de a deveni membru, Ucraina ar trebui să primească mai intâi un Membership Action Plan, Plan de Acțiuni în vederea aderării, iar aplicarea acelui plan ia mulți ani. Albania, care a aderat la NATO în 2009, odată cu Croația, a avut nevoie de 10 ani pentru punerea la punct a acelui plan. Odată lansat acest proces, asta ar împinge Rusia să facă tot ce îi stă în putință pentru a împiedica Ucraina să îndeplinească condițiile unei aderări la NATO.

Apoi, câtă vreme Moscova va vedea NATO ca pe un inamic, o bună parte a populației Ucrainei, in special în estul rusofon, va fi de asemenea opusă intrării in NATO. Chiar inainte de anexarea Crimeei, 51% din ucraineni declarau că se opun intrării țării lor in NATO. In estul Ucrainei, 72% din cei intervievați se opuneau intrării in NATO.

Apoi, o țară cu istoria Ucrainei nu poate să se alăture unei alianțe militare care a fost creată în perspectiva unei confruntări cu Rusia fără ca asta să creeze automat uriașe probleme.

Președintele Petro Poroșenko participă astăzi la evenimentele la evenimentele care marchează împlinirea unui an de la primele manifestații de pe Maidan, piața centrală din Kiev.

Nemulțumirea vizavi de politica pro-rusă a președintelui de atunci Viktor Ianukovici avea să ducă la extinderea manifestațiilor, violențe și, în cele din urmă, fuga lui Ianukovici, anexarea Crimeei de către Rusia și întregul lanț de evenimente ce au generat situația actuală.