Linkuri accesibilitate

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

13:02 12.2.2015

Putin anunță un acord de încetare a focului

Vladimir Putin a detaliat câteva din punctele acordului la care s-a ajuns: luptele vor înceta pe 15 februarie, la miezul nopţii; armamentul greu va fi retras în spatele liniei de demarcaţie (care se pare că a rămas cea negociată în primul acord de pace de la MInsk, din septembrie 2014).

Pe termen lung, va avea loc o reformă constituţională în cursul căreia să se stabilească statutul regiunilor separatiste Doneţk şi Luhansk. Nu este clar dacă va fi vorba de mai multa autonomie sau de federalizare.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, la o altă conferinţă de presă, a respins categoric ideea federalizării. Şi a vorbit despre retragerea trupelor străine din estul Ucrainei, deşi Rusia neagă de la începutul conflictului că ar avea militari de partea cealaltă a graniţei.

00:11 12.2.2015

Posibil acord la Minsk mâine

Potrivit agenției rusești oficiale RIA Novosti, care îl citează pe ministrul de externe Serghei Lavrov, un posibil acord în chestiunea Ucrainei "ar putea fi semnat mâine", joi, de către cei patru lideri: Vladimir Putin, Petro Poroșenko, Angela Merkel și Francois Hollande.

15:36 11.2.2015

Poroșenko vrea să introducă legea marțială în caz de eșec la Minsk



Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, s-a declarat gata să introducă „legea marțială pe tot teritoriul ucrainean”, în cazul în care summit-ul de pace de la Minsk se va solda cu un eșec.

„Totul va depinde de rezultatul summit-ului: fie reușim să oprim agresorul pe cale diplomatică, fie va fi (instaurat) un cu totul alt regim. Eu însumi, guvernul și parlamentul suntem gata să introducem legea marțială pe întreg teritoriul ucrainean (...) în cazul escaladării conflictului”, a declarat miercuri Poroșenko, în timpul unei reuniuni a Consiliului de miniștri, cu câteva ore înainte de a se alătura, la Minsk, liderilor rus, german și francez.

Potrivit lui Poroșenko, Ucraina, Franța și Germania vor vorbi miercuri pe „o singură voce” cu președintele rus Vladimir Putin și vor cere, în timpul summit-ului de la Minsk, „o încetare necondiționată a focului” în estul separatist pro-rus.

13:57 11.2.2015

Putin participã la negocierile de la Minsk



Kremlinul a confirmat, miercuri, că preşedintele rus Vladimir Putin va participa la negocierile de la Minsk pe tema conflictului din Ucraina, potrivit unui comunicat oficial.

"Preşedintele pleacă astăzi (miercuri) către Minsk, unde va participa la discuţiile în format Normandia", anunţă Kremlinul pe site-ul său de Internet.

Liderii Rusiei, Ucrainei, Germanei şi Franţei - formatul Normandia - urmează să se întâlnească miercuri în capitala belarusă pentru a negocia un acord de pace.

Anunţul a fost făcut după ce cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Francois Hollande, şeful statului ucrainean Petro Poroşenko şi liderul rus Vladimir Putin au discutat duminică la telefon despre planul de pace.


Merkel, Hollande, Poroşenko şi Putin au avut o conferinţă telefonică "extinsă" duminică, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Seibert, într-un comunicat.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG