Polonia vrea o prezență NATO “permanentă” din pricina situației din Ucraina
Președintele polonez Andrzej Duda a cert Alianței Nord Atlantice, NATO, să își facă prezența “permanentă pe cât posibil" in Polonia, indicând situația din ucraina și agresivitatea Rusiei.
Duda a prezentat această cerere în cursul unei întâlniri la cartierul general NATO din Bruxelles cu secretarul general Jens Stoltenberg.
Stoltenberg nu a comentat pe marginea cererii lui Duda, dar a spus că Polonia nu va fi dezamăgită.
Summit anual NATO se va ține în 2016 la Varșovia.
Ucraina a detectat un virus în rețeaua aeroportului din Kiev
Experți ai Computer Emergency Response Team (CERT-UA), un organism de reacție în cazuri de atacuri cibernetice, au avertizat luni în legătură cu posibilitatea unor noi atacuri cibernetice în Ucraina, după ce un soft de tip malware a fost detectat la sfârșitul săptămânii trecute în sistemului IT de pe aeroportul Borispol de lângă Kiev
Un virus similar celui care a atacat trei companii ucrainene din domeniul energetic la sfârșitul lunii decembrie a fost descoperit sâmbătă într-un calculator din rețeaua IT a principalului aeroport ucrainean Borispol de lângă Kiev. Rețeaua IT a aeroportului include sistemul de control al traficului aerian.
Atacul pare a fi fost lansat de pe un server din Rusia.
4 membri ai unei familii ucrainene printre morții din Burkina Faso
4 membri ai unei familii ucrainene, printre care și un copil de 9 ani, au murit in atacul terorist de vineri asupra unui hotel și a unui bar în Ouagadougou, Burkina Faso.
Printre morți se află proprietara ucraineană a barului și copilul ei, precum și sora și mama ei.
29 de oameni au murit în atacul terorist, printre care 10 străini.
Ucraina pe agendă la Bruxelles și Zürich
Ucraina și chestiunea ridicării obligativității vizelor pentru ucraineni figurează pe agenda miniltrilor de externe ai UE care se reunesc astăzi la Bruxelles.
Miniștrii vor insista ca guvernul de la Kiev să implementeze reformele și, mai ales, să creeze un post de ministru al integrării europene.
Ucraina va mai figura și pe agenda întâlnirii de marți, 19 ianuarie, la Zürich, între secretarul de stat american John Kerry și ministrul rus de externe Serghei Lavrov.