Linkuri accesibilitate

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

13:47 5.3.2016

UE prelungește sancțiunile împotriva lui Ianukovici

Vladimir Putin cu Viktor Ianukovici la Jocurile Ollimpice de iarnă de la Soci din februarie 2014.
Vladimir Putin cu Viktor Ianukovici la Jocurile Ollimpice de iarnă de la Soci din februarie 2014.

UE a prelungit cu un an sancțiunile și blocarea conturilor impuse fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici și a 15 din asociații și apropiații săi.

Asta pune capăt oricărei veleități a lui Ianukovici de a reveni în Ucraina, al cărei președinte el a anunțat că încă se consideră președintele țării.

Pe lista europeană se mai află și fostul premier Mikola Azarov.

Fosta ministră a sănătății Raisa Bohatîriova a fost scoasă de pe listă după ce a returnat statului o parte din fondurile deturnate.

12:40 4.3.2016

Juncker: Ucraina nu va intra în UE decât peste o generație

Premierul Arseni Iațeniuk și președintele Comisiei UE Jean-Claude Juncker la Bruxelles, 7 dec., 2015
Premierul Arseni Iațeniuk și președintele Comisiei UE Jean-Claude Juncker la Bruxelles, 7 dec., 2015

„În următorii 20-25 de ani, Ucraina cu siguranta nu va deveni membru al UE”, a declarat presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker în vizită la Haga. Același lucru este valabil și în ceea ce priveste intrarea Ucrainei în NATO, a spus Juncker.

Declarațiile sale au fost făcute în legătură cu viitorul referendum din Olanda cu privire la adoptarea acordului de asociere al UE cu Ucraina. Juncker căuta astfel să liniștească temerile acelei majorități a olandezilor care ar putea să se pronunțe împotriva acordului de asociere.

Pe 6 aprilie, olandezii vor putea vota pentru sau împotriva acordului. Rezultatele referendumului nu vor afecta decizia guvernului, acesta fiind un vot consultativ, dar majoritatea partidelor au declarat că „vor respecta decizia cetățenilor”.

16:23 2.3.2016

Procurorii cer 23 de ani împotriva lui Savcenko, care anunță greva foamei


Procurorii ruși au cerut astăzi tribunalului din Donețk (în Rusia, nu Donețk în Ucraina) o condamnare de 23 de ani împotriva Nadiei Savcenko, femeia pilot militar închisă în Rusia și al cărei proces are loc acum, fiind acuzată de uciderea a doi jurnalişti ruşi pe când era voluntară pe frontul de est.

Ucraineanca Nadia Savcenko, a declarat că a fost adusă pe ascuns în Rusia, sub ameninţarea armelor, după ce separatiștii care au capturat-o i-au spus că o vor “vinde” Kremlinului.

Nadia Savcenko a anunțat că va începe o grevă a foamei nelimitată.

14:24 1.3.2016

Posibilitatea unei peninsule: țările UE au atitudine conflictuale vizavi de Crimeea

Viktor Orban in vizită la Putin, 17 febr., 2016.
Viktor Orban in vizită la Putin, 17 febr., 2016.

Cu ocazia împlinirii a doi ani de la anexarea Crimeei, ministerul lituanian de externe a publicat pe site-ul său un comunicat în care afirmă că Lituania nu va accepta niciodată acea anexare și că susține menținerea sancțiunilor impuse Rusiei până când Crimeea va fi returnată Ucrainei.

Atitudinea Lituaniei contrastează cu prudența neutră a majorității celorlalte țări din UE, sau cu atitudinea prietenoasă față de Rusia a Ungariei. Luni, în momentul în care ministerul lituanian de externe posta amintitul mesaj, premierul maghiar Viktor Orban își exprima convingerea că sancțiunile impuse Rusiei și care expiră în iunie nu vor fi reînnoite.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG