Linkuri accesibilitate

Protestele de la 10 august văzute de guvernanți după un an. Dăncilă insistă cu lovitura de stat, Moga spune că „lucrurile au fost combinate”


Peste 700 de plângeri penale ale victimelor bătăilor și ale inhalării gazelor lacrimogene aplicate de jandarmi
Peste 700 de plângeri penale ale victimelor bătăilor și ale inhalării gazelor lacrimogene aplicate de jandarmi

La un an de la protestele înăbușite de Jandarmerie cu gaze lacrimogene, premierul Viorica Dăncilă susține că ar fi fost o lovitură de stat și consideră că procurorii au acces la toate informațiile, deși operațiunea jandarmilor este în continuare clasificată.

Noul ministru de Interne, Nicolae Moga, a declarat joi, referindu-se la violenţele din 10 august 2018, din Piaţa Victoriei, că ceea ce s-a întâmplat a fost un eveniment nefericit, iar acolo ”lucrurile au fost combinate”, cerând ca niciun cetăţean să nu mai fie bătut de un jandarm dacă respectă legea, dar, în egală măsură, niciun jandarm să nu mai fie jignit sau bătut de către un cetăţean care încalcă legea.

„Un eveniment nefericit. Lucrurile au fost combinate. Cer ca niciun cetăţean să nu mai fie bătut de un jandarm atât timp cât respecta legea, dar niciun jandarm să nu mai fie jignit sau bătut de către un cetăţean care încalcă legea”, a spus Moga la preluarea mandatului de ministru, potrivit news.ro.

În privința violențelor la care au recurs jandarmii la 10 august împotriva protestelor pașnice a peste 100.000 de oameni care cereau anul trecut demisia Guvernului și a lui Liviu Dragnea, șefa Guvernului a insistat, într-un interviu în premieră la postul de televiziune Digi24, pe teoria pe care o susținea și în 2018 - lovitura de stat.

”În momentul în care se încearcă intrarea în guvernul României, se forţează intrarea în Guvernul României, eu cred că acest lucru seamănă cu o lovitură de stat. (...) Eu ştiu un lucru: că au încercat să intre în clădirea Guvernului României. Uitaţi-vă în orice ţară a Uniunii Europene. Dacă cineva forţează şi încearcă să intre în Guvernul României, cum aţi cataloga acesti lucru”, a spus Dăncilă.

În plus, premierul a comparat protestatarii din 10 august 2018, veniți în mare parte cu copii și care nu au fost violenți, în marea lor majoritate, cu mișcarea vestelor galbene din Franța. Cea care a devastat încă de la primele proteste din centrul Parisului magazinele de lux de pe Champs-Élysées​. Despre mișcarea vestelor galbene, care militează pentru facilități economice pentru micii producători și mărirea taxelor pentru cei bogați, s-a dezvăluit că ar fi infiltrată de separatiști de la Donbas. Trolli ruși, comandați de la Moscova au dat amploare protestelor pe rețelele de socializare, incitând la proteste.

Ce spune Viorica Dăncilă despre protestarii din Piața Victoriei - „Uitaţi-vă la ce s-a întâmplat cu Vestele Galbene în Franţa, haideţi să facem un pic de comparaţie şi să vedem. Li se permitea să intre în clădirea Guvernului sau se intră în altă parte prin forţă? Nicăieri în lume nu este permis acest lucru”

Dosarele secrete încă ale operațiunii 10 august, în care stau descrise ordinele de intervenție asupra protestatarilor, au fost ocolite de Viorica Dăncilă. Ce răspunde primul ministru la întrebarea despre declasificarea lor -„Eu cred că procurorii au acces la aceste documente şi cred că ministrul trebuie să facă tot ce e posibil legal pentru aflarea adevărului", a mai spus premierul.

Dosarul care investighează intervenția jandarmilor în Piața Victoriei, la 10 august 2018, a fost declinat de Parchetul militar către DIICOT, pentru că procurorii au considerat că există elemente de siguranță națională. Sunt peste 700 de plângeri penale în acest dosar din partea civililor care au fost victime ale bătăilor și ale inhalării de gaze lacrimogene, folosite de forțele de ordine din subordinea Ministerului de Interne.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG