Este o măsură punctuală, cu valoare mai mult simbolică, dar efectul ei asupra calității predării va fi zero, spune Miclea. Pe de altă parte, el admite că e bine că, totuși, profesorii evident incompetenți vor fi îndepărtați de la catedră, fie și pe termen scurt. Pe termen mediu și lung, soluția ar fi fost condiționarea măririlor salariale de criterii de performanță, ceea ce era la latitudinea PSD să facă, dar nu a vrut.
Europa liberă: Cum apreciați decizia ministrului Andronescu de a le interzice să mai predea profesorilor care au luat sub nota 5 la examenul de titulariare ori s-au retras din examen?
Mircea Miclea: Dacă este vorba de a le împiedica accesul la catedră în calitate de suplinitori până anul viitor când va fi următorul examen, mi se pare o decizie corectă. Nu cred că trebuie lăsați la catedră oameni care nu sunt capabili să-și ia examenul de titularizare. Problema este dacă dânsa va găsi suficienți oameni să facă suplinirea. Dacă însă este vorba de a interzice accesul de acum încolo, nu numai pentru acest an, atunci măsura este greșită și este discreționară.
Europa Liberă: Este o măsură corectă chiar și pentru acei profesori care au plecat din examen? Poț fi aceștia penalizați la fel ca aceia care nu au luat nota 5?
Mircea Miclea: Să luăm prin comparație un examen de admitere la facultate: dacă ieși din examen înseamnă că ai picat. Când intri într-un examen, iei subiectele, faci acest gest, și după aceea pleci, atunci se consideră examenul picat. Este logica care se aplică la orice examen de admitere, iar pe această logică toți cei care s-au retras se consideră că au picat examenul. Cineva care dă subiectele înapoi, nu se consideră că s-a retras sau e absent, ci că are lucrarea notată cu 1. E o logică pe care eu o consider firească: dacă iei subiectele, le vezi și abia după aceea dai foaia înapoi, performanța este de nota 1. Eu așa procedez și cu studenții mei, nu-i consider prezenți, le dau nota 1.
Europa Liberă: Credeți că această măsură va duce la creșterea calității predării, cum spune doamna ministru?
Mircea Miclea: Nicidecum. Măsura creșterii calității predării ar fi fost la îndemâna PSD-ului: măririle salariale trebuiau conditionate de performanță. De exemplu, să stabilească pentru toată lumea o creștere salarială de, să zicem, 50% din cât a crescut acum, iar restul de 50% să fie distribuit diferențiat în funcție de performanță. În baza unor criterii de performanță, un profesor nu ar fi avut salariul ca toți ceilalți, ci un salariu de 2 sau de 3 ori mai mare. Asta ar fi dus la creșterea calității predării, nu o măsură punctuală. Condiționarea salarizării de criterii de performanță este un factor care pe termen lung poate să ducă la creșterea calității. Altfel, un profesor slab sau unul bun beneficiază de exact aceeași creștere salarială, ceea ce nu e motivant.
Europa Liberă: Totuși, ați admis faptul că e bine că sunt îndepărtați de la catedră, chiar și pe termen scurt, profesorii evident slabi
Mircea Miclea: Da, dar are mai mult valoare simbolică, nu un efect real. Toți cei care sunt deja titulari, sunt deja la catedră, vor fi la fel de slabi sau de buni pentru că primesc exact același salariu. Efectul asupra calității predării în școală va fi zero.
Europa Liberă: Care ar fi aceste criterii de performanță, pot fi ele obiective și nu subiective? Rezultatele obținute de elevi la examene, de exemplu?
Mircea Miclea: Sunt destui factori obiectivi, de pildă: există evaluarea la clasa a II-a, la clasa a IV-a și a VI-a, elevii tăi au obținut o anumită medie la evaluarea de clasa a II-a, care te pune într-o anumită poziție la nivel național. Peste doi ani, la clasa a IV-a, ai din nou o medie. Se compară învățătorul din clasa a II-a cu școala însăși și cu media la nivel national. Adică se poate vedea ce a făcut învățătorul ca să schimbe în bine poziția clasei sale atât în raport cu școala, cât și la nivel national. Vom compara mere cu mere și nu mere cu pere. Așa ne vom putea da seama dacă tu, ca învătător, ai făcut ceva cu elevii tăi sau n-ai făcut. În primul rând se compară progresul. Aceasta era logica din spatele evaluărilor, dar, din păcate, nu au vrut să le aplice, pentru că există această complicitate între profesori și părinți.
Europa Liberă: Din punct de vedere politic, cum vă explicați această măsură, într-un fel neașteptată, corpul profesoral fiind mereu mai apropiat de PSD?
Mircea Miclea: Să vedem dacă doamna ministru perseverează. Sunt sceptic că PSD o va duce până la capăt, e și an electoral...
Facebook Forum