Linkuri accesibilitate

Războiul generațiilor în PSD din cauza pensiilor speciale. „Am pierdut alegerile din cauza acestor pensii blestemate"


Social-democrații încearcă să câștige puncte electorale prin schimbarea strategiei politice: au votat pentru abrogarea recursului compensatoriu și vor să elimine și pensiile speciale pentru parlamentari.
Social-democrații încearcă să câștige puncte electorale prin schimbarea strategiei politice: au votat pentru abrogarea recursului compensatoriu și vor să elimine și pensiile speciale pentru parlamentari.

Ședința reunită a grupurilor PSD din Senat și Camera Deputaților a fost una tensionată, existând o ceartă în interior despre eliminarea pensiilor speciale. Mai mulți pesediști din tânăra gardă au spus că PSD a pierdut alegerile europarlamentare din cauza acestui subiect.

Tema pensiilor speciale a înfierbântat deputații și senatorii PSD trecuți de prima tinerețe, care au pledat pentru menținerea acestora.

Surse din PSD au declarat că printre cei care au luat cuvântul în favoarea pensiilor speciale pentru parlamentari se numără Liviu Pop, Nicolae Bacalbașa și Cristian Dumitrescu. Aceștia au încercat să-și convingă colegii să nu voteze eliminarea pensiilor speciale în cazul aleșilor, apelând la argumentul că și europarlamentarii beneficiază de astfel de beneficii după ce își termină mandatul.

Cei mai vehemenți pentru eliminarea pensiilor speciale au fost cei din tânăra gardă a PSD, ei fiind susținuți de Marcel Ciolacu.

Suciu: Dacă votăm pensiile speciale, nu ne mai spală nici zece ape

„Nu putem ieși din logica electorală pentru ne aflăm în ani electorali. Dacă un membru PSD iese și spune că susținem pensiile speciale, vă garantez că nu ne mai spală nici zece ape. Sunt câteva sute de mii de membri care își iau bobârnace din cauza acestui subiect. Suntem 35 de parlamentari tineri care sunt convinși că cineva oricum va scoate pensiile speciale, dacă nu acum, peste câțiva ani”, a spus Daniel Suciu, potrivit unor surse participante la ședință.

Simonis: Am pierdut alegerile din cauza pensiilor speciale

Imediat, a luat cuvântul liderul de grup din Camera Deputaților, Alfred Simonis, care a încercat să-i reducă la tăcere pe cei din vechea gardă.

„​Din măsurătorile care ne arată de ce am pierdut alegerile europarlamentare, pe primul loc se situează recursul compensatoriu. L-au votat toți, dar l-am decontat noi. Al doilea motiv pentru care am pierdut alegerile europarlamentare sunt aceste blestemate pensii speciale. De doi ani și jumătate stăm și blocăm dezbaterile pe acest subiect. Nu am văzut magistrații sau militarii ieșind și să susțină punctul nostru de vedere”, a fost poziția deputatului Simonis.

Deși face parte din generația nouă, Adrian Solomon, deputat PSD din județul Vaslui, a pledat pentru menținerea pensiilor speciale. El le-a amintit colegilor de partid că nici PDL nu a reușit să modifice Statutul deputaților și senatorilor și nici liberalii nu vor avea succes.

„De ce nu preluăm mesajul că pensiile speciale există și în Parlamentul European?”, a intervenit Liviu Pop.

Marcel Ciolacu a avut ultimul cuvânt de spus și le-a transmis social-democraților că PSD nu trebuie să mai susțină pensiile speciale pentru parlamentari.

Iancu: „Să abrogăm OUG 114”

Președintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, a venit cu o propunere radicală în ședința grupurilor PSD: abrogarea OUG 114. Miza ar fi creșterea prețurilor pentru populație, iar aceasta ar veni la următoarele alegeri să voteze PSD.

„Ar însemna creșterea prețului cu 30% la curent și gaze, oamenii vor înțelege când o vor resimți la propriu”, a fost mesajul lui Iulian Iancu.

Schimb de replici între Șerban Nicolae și Marcel Ciolacu

Senatorul Șerban Nicolae a criticat deciziile luate în partid în ultima perioadă, spunând că toate legile importante ale PNL vor ajunge la Senat, unde PSD are majoritatea. El a lăsat de înțeles că nu există voință politică pentru depunerea unei moțiuni de cenzură.

„Ai lăsat impresia că cineva vrea să boicoteze moțiunea. Fă acum un calcul și spune-mi cum trece moțiunea de cenzură. Să nu lăsăm discuția așa, spune cum trece moțiunea”, l-a înfruntat Ciolacu.

Șerban Nicolae i-a adus aminte că PSD a început să piardă majoritatea în Parlament din cauza dezertărilor din Camera Deputaților, acolo unde președinte este chiar Marcel Ciolacu.

„Aveam singuri majoritatea în Senat în luna august, nu știu ce s-a întâmplat în Cameră și cum s-a ajuns la această situație”, a replicat Nicolae.

Stănescu a explicat de ce a vorbit despre blatul Dăncilă-Iohannis

Un moment aparte al ședinței grupurilor PSD a fost legat de Paul Stănescu, actualul secretar general interimar. Acesta a dorit să le explice colegilor de ce a vorbit într-o conferință de presă la Slatina despre faptul că președintele Klaus Iohannis a convins-o pe Viorica Dăncilă să candideze la alegerile prezidențiale.

„Eu am spus ceva în conferința de la Slatina și vreau să vă explic de ce am spus. Eu îmi cer scuze dacă v-am supărat și dacă nu credeți că ar trebui să mai vorbesc despre ce a fost, eu nu o să mai vorbesc. Moralul este foarte important pentru partid și nu vreau să mai avem astfel de discuții dacă nu doriți”, a spus Stănescu, potrivit unor surse care au participat la ședință.

El a precizat că dacă partidul rămâne unit în perioada următoare, PSD va lua peste 30% la alegerile locale.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG