Linkuri accesibilitate

Iranul, scăderea populației în estul UE și cum un ziarist englez se bucură că plătește impozite în Franța. Revista presei europene


Unul din motoarele aionului ucrainean de tip Boeing 737-800 doborât în Iran.

Un ambasador arestat, fie și scurtă vreme, în ciuda imunității diplomatice, asta nu se mai văzuse in Iran de patru decenii, de la criza ostatecilor de la ambasada SUA, din 1979, care a dus la ruperea relațiilor diplomatice. Sâmbătă, însă, în marginea protestelor din Teheran, autoritățile l-au arestat pentru mai puțin de o oră pe ambasadorul Marii Britanii, Rob Macaire.

The Times informează că imediat după aceea, protestatari au ars, în fața ambasadei, steagul Marii Britanii, așa-numitul Union Jack. The Guardian descrie furia manifestanților împotriva autorităților, care au răspuns cu gaze lacrimogene, în vreme ce The Telegraph comentează că un Iran disfuncțional ar reprezenta în realitate o amenințare și mai mare pentru Occident.

Tot The Guardian are un comentariu despre Ucraina, scriind că această țară începe să aibă sentimentul că toate nenorocirile se adună asupra ei. “Au apărut de îndată comparațiile inevitabile cu zborul MH17, doborât în estul țării de o rachetă rusească în urmă cu cinci ani. Dar plutește și un sentiment de confuzie în legătură cu felul în care țara este târâtă încă o dată într-un conflict care nu-i aparține. /.../ Acasă, Zelenski e criticat pentru felul în care a tăcut, în vreme ce alți lideri acuzau public Iranul, dar e greu de văzut ce ar fi putut să facă fără să vadă dovezile. /.../ Felul în care administrația Trump s-a purtat cu președintele Ucrainei Volodimir Zelenski este la limita disprețului. Lui Zelenski nu i s-a oferit o întâlnire la Casa Albă, iar vizita plănuită a secretarului de Stat Mike Pompeo, menită să arate sprijin pentru Ucraina, a fost anulată din pricina tensiunilor din Orientul Mijlociu. Joi, surse în Washington arătau jurnaliștilor dovezile că iranienii au doborât avionul. În Canada, Justin Trudeau a putut să acuze public Teheranul. Dar nimeni nu le-a arătat dovezile ucrainenilor, lăsându-l pe Zelenski să se plângă pe Facebook vineri dimineață și cerând occidentalilor să împartă dovezile cu el.”

La Moscova în schimb, Nezavissimaia Gazeta scrie că Zelenski e foarte criticat din alte motive. În momentul în care a fost doborât avionul în Iran, el se afla într-o vacanță prelungită în sultanatul Oman și în loc să întoarcă imediat, pe 8 ianuarie, el a mai stat o zi, până pe 9, iar la întoarcere a pretins că mersese acolo pentru a obține niște misterioase investiții, ceea ce a fost primit cu mare scepticism.

Putin și Erdogan, stăpânii crizei din Libia

Presa italiană se ocupă de cealaltă criză, cea din Libia, mai apropiată de italieni și unde, ca și în Siria, Turcia și Rusia au început să preia inițiativa, depășindu-i pe occidentali. Putin îi convoacă pe Serraj și Haftar: “Veniți la Moscova și semnați pacea” este titlul din La Repubblica, fiind vorba despre liderii celor două principale facțiuni care se înfruntă militar în Libia.

Corriere della Sera descrie o confuzie globală care merge din Orientul Mijlociu în Libia iar La Stampa anunță că la Bruxelles, propunerea ministrului italian de externe Luigi Di Maio de trimitere a unei misiuni de pace europene în Libia a fost primită cu maximă prudență. De altfel, tot La Stampa îl citează pe fostul premier Matteo Renzi, care se declară cu totul împotrivă. Astăzi, premierul Conte se află în Turcia pentru discuții de urgență cu Erdogan, care a devenit un personaj de neocolit.

Despre satrapii est-europeni și scăderea populației

În Spania, El Pais se ocupă de extrema toleranță a Ursulei von der Leyen care facilitează deriva autoritară a lui Orbán și Kaczynski în Ungaria și Polonia. Judecători și avocați din toată Europa au sprijinit sâmbătă o manifestație în Varșovia a colegilor lor polonezi împotriva unei legi care amenință independența justiției, dar Comisia Europeană tace. În Italia, Corriere della Sera explică astăzi influența autoritară a lui Orbán și Kaczynski și prin aceea că foarte mulți dintre cei care ar fi putut să voteze împotriva puterii crescânde a celor doi au plecat din țară și nu iau parte la alegeri, sau o fac cu mult sub media națională:

Luna trecută, Viktor Orbán a naționalizat șase clinici pentru fecundarea artificială, declarându-le «strategice»: asta deoarece o zecime din maghiari a părăsit deja țara, iar pentru liderul de la Budapesta a sprijini nașterile a devenit vital. În urmă cu câteva zile, chiar si premierul croat Andrej Plenković și-a început președinția rotativă a UE spunând că scăderea populației este acum o «problemă esențială». Reducerea demografiei și plecarea tinerilor spre țări cu nivel de trai mai ridicat a făcut că în 2018 populația a scăzut în zece din cele 28 de țări ale UE. Printre acestea: Ungaria, Croația, Grecia și Italia.” În mod surprinzător, Corriere nu vorbește despre România.

Greve în Franța: guvernul dă înapoi

Edițiile speciale ale ziarelor de weekend si săptămânalele nu au avut cum să prindă anunțul premierului francez Edouard Philippe, făcut ieri, că guvernul renunță la prevederea din proiectul de nouă lege a pensiilor ca vârsta de pensionare să fie ridicată la 64 de ani (de la 62 actualmente).

Grevele din Franța continua să fascineze țările vecine cum o arată, în numerele lor de weekend, britanicele Financial Times (FT) și săptămânalul The Economist. Venerabilul săptămânal The Economist, într-un editorial, a mers chiar până la a-i cere direct lui Macron să nu cedeze în fața greviștilor, să nu se predea.

Alas ! Macron s-a predat, constată publicația, guvernul anunțând că renunță să ridice vârsta de pensie la 64 de ani, de la 62 actualmente (52 pentru conductorii de tren) pentru că sindicatele erau cu totul împotrivă. Libération scrie de altfel că multe sindicate sunt prudente, văzând în asta o viclenie a guvernului pentru a diviza frontul sindical.

Publicația franceză Courrier International, care în fiecare săptămână oferă un sumar al presei internaționale, preia din italianul La Repubblica un articol despre dușmănia feroce, personală pe care o inspiră multora Emmanuel Macron. Nici măcar Sarkozy nu stârnea atâta aversiune, iar acolo era mai degrabă ceva legat de vulgaritatea lui. Oamenii, francezii, simțeau că Sarkozy nu se potrivește cu demnitatea funcției, în vreme ce în cazul lui Macron e vorba de o aversiune profundă pentru o atitudine percepută ca arogantă.

Întreaga situație a generat un minunat și contradictoriu comentariu al lui Simon Kuper, de la Financial Times, care locuiește în Paris de 18 ani și care explică, în numărul special de weekend, de ce iubește el și deplânge în același timp statul providență din Franța (the welfare state). El analizează cele două atitudini, cea a dreptei care consideră să statul francez risipește prea mult în sectorul public și ar dori să-l reducă și cea a stângii care consideră, dimpotrivă, că Macron reduce prea mult beneficiile statului. După care, ziaristul financiar britanic scrie:

Plătesc mai mult de jumătate din ce câștig statului francez. Pe de o parte, asta mă demotivează să prestez mai multă muncă plătită. Pe de alta, e ciudat de relaxant, deoarece, când nu ai motive să muncești mai mult, poți să-ți dedici viața unor lucruri mai interesante. Știu că sună dement, dar faptul că plătesc pentru îngrijire medicală universală de cel mai înalt nivel și pentru construirea a 68 de stații de metro în suburbii (cel mai mare proiect de transport public din Europa) mă face să simt că munca mea are un scop moral. Sunt fericit să plătesc, pentru că datorez mult statului francez. În 2011, soția mea a fost diagnosticată cu un cancer foarte agresiv. Am traversat curtea spitalului discutând cum să cresc eu singur copiii dacă ea moare. Un spital parizian fantastic a salvat-o. Aș vrea ca toată lumea să poată beneficia de asemenea sistem medical. Totuși, nu-s bucuros să plătesc pentru ca niște conductori de tren să iasă la pensie la 52 de ani.”

În sfârșit, tot Financial Times are un articol-anchetă despre firma de securitate privată care l-a scos pe Carlos Ghosn, fostul patron Renault-Nissan din Japonia, aducându-l până în Liban în condiții rocambolești.

Aflăm de acolo de existența unor firme de securitate privată care și-ar avea locul în orice film din seria James Bond. E vorba de foști militari americani și britanici din forțele speciale. Unii dintre ei au făcut deja închisoare pentru fapte extravagante. Astfel, David Tomkins, un mercenar britanic, a fost deja închis în SUA pentru că în 1991 a încercat să cumpere un avion de luptă cu care trebuia să bombardeze închisoarea care îl găzduia pe șeful narcotraficant din Columbia Pablo Escobar.

Facebook Forum

VIDEO

Mașinării uriașe caută cele mai mici particule ale universului
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:43 0:00
XS
SM
MD
LG