Campania lui Klaus Iohannis a costat peste 18.4 milioane de lei, iar întreagă sumă a venit din subvenția primită de PNL de la bugetul de stat. Liberalii au beneficiat în 2019 de aproape 66 de milioane de lei, bani publici, aproape 14 milioane de euro.
Actualul președinte nu a beneficiat în campania electorală de nici un leu finanțare privată. Pentru obținerea celui de-al doilea mandat, strategia echipei de campanie a fost să direcționeze cele mai mari sume către promovarea la televizor a candidatului Iohannis.
Între televiziuni și echipa de campanie a lui Klaus Iohannis s-a încheiat un acord cadru, minutele în care candidatul a apărut la televizor fiind taxate conform contractului semnat cu fiecare instituție media în parte. Mitingurile și discursurile președintelui nu au fost difuzate gratuit, televiziunile cerând bani pentru difuzarea anumitor apariții ale actualului președintelui.
Există diferențe de la o televiziune la alta, neexistând o politică unitară a acestora în privința taxării știrilor în care a apărut Klaus Iohannis.
Potrivit prevederilor legale, un candidat la funcția de președinte a avut dreptul să cheltuiască pentru producția și difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune și în presa scrisă 16.640.000 de lei pentru primul tur de scrutin și 8.320.00 de lei pentru turul al doilea.
Mandatarii financiari coordonatori au fost obligați să depună la Autoritatea Electorală Permanentă contractele cu televiziunile, dar și datele și orele de difuzare ale materialelor de propagandă pentru a se vedea că aceste cheltuieli sunt reale.
Cum s-au împărțit sumele între televiziuni
Europa Liberă a solicitat PNL date privind sumele care au fost plătite televiziunilor pentru promovarea lui Klaus Iohannis. În răspunsul oficial primit din partea liberalilor se poate observa rolul crescut al televiziunilor în campania lui Klaus Iohannis.
Dacă întreaga campanie a costat 18.4 milioane de lei, peste 10 milioane de lei au ajuns din contul de campanie în conturile televiziunilor.
Primul tur al prezidențialelor
În primul tur al alegerilor prezidențiale, pentru Klaus Iohannis s-au cheltuit peste 5.87 milioane de lei.
Cei mai mulți bani au încasat de la PNL cei de la RTV, plățile făcându-se către Ridzone Computers SRL, societatea care are licența pentru postul România TV.
Ridzone Computers SRL a emis facturi în valoare de peste 2.29 milioane de lei pentru PNL pentru campania lui Klaus Iohannis. Conform datelor obținute de Europa Liberă au existat patru tranșe de plată: 424.187 de lei, 713.249 de lei, 746.915 de lei și 407.811 de lei.
Pe locul al doilea se află B1 TV, care a primit de la liberali peste 1.16 milioane de lei pentru a-l promova pe actual președinte.
Prezențele lui Klaus Iohannis pe postul Digi24, dar și pe site-ul digi24.ro și pe postul de radio DigiFM au costat PNL peste un milion de lei. Suma reprezintă jumătate din ce s-a plătit către RTV. Au existat tot patru tranșe de facturare: 448.554 de lei, 448.432 de lei, 65.631 de lei și 41.055 de lei.
Realitatea TV a încasat prin DBV Media House SRL, firma care a administrat spațiul publicitar al Realitatea TV, peste 810 mii de lei. În trei tranșe au fost plătite sumele: 356.834 de lei, 323.687 de lei și 130.190 de lei.
În conturile Antena3 au intrat 366.713 de lei pentru promovarea electorală a lui Klaus Iohannis. Totul într-o singură tranșă.
Televiziunea fraților Micula, Național TV a beneficiat și de bani din partea PNL de 237.764 de lei.
Banii trimiși spre televiziuni în turul al doilea al prezidențialelor
PNL a continuat să plătească televiziunilor și în turul al doilea al prezidențialelor, pentru cele două săptămâni existând facturi de peste 4.12 milioane de lei.
Pentru ca evenimentele PNL și cele ale lui Klaus Iohannis să fie difuzate pe RTV, PNL a fost de acord să plătească peste 1.8 milioane de lei. Astfel, pentru întreaga campanie, Ridzone Computers SRL a încasat aproape un milion de dolari.
DBV Media House SRL a primit pentru prezențele lui Klaus Iohannis la Realitatea TV peste 805 mii de lei.
Pe locul trei între cele două tururi la capitolul încasări din promovarea electorală s-a aflat B1 TV cu 597.360 de lei.
Digi24, digi24.ro și DigiFM au încasat încă peste 550 de mii de lei pentru promovarea electorală a lui Klaus Iohannis în turul al doilea.
Antena3 a primit cei mai puțini bani din partea PNL – 326.742 de lei.
Potrivit datelor prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă, datoriile PNL rămase în urma campaniei lui Klaus Iohannis au fost de 7.129.239 de lei.
Klaus Iohannis a câștigat detașat turul al doilea al alegerilor prezidențiale, învingând-o fără emoții pe Viorica Dăncilă, candidatul PSD.
PSD încalcă legea
Europa Liberă a trimis în luna decembrie o solicitare similară pentru PSD pentru a afla care au fost sumele cheltuite de social-democrați pentru promovarea candidatului Viorica Dăncilă. Actuala conducere PSD a încălcat legea care prevede că răspunsul ar fi trebuit să fie trimis în termen de 30 de zile.
Trezorierul partidului, senatorul Ștefan Mihu, dar și Marcel Ciolacu au fost informați despre această situație, dar nu au oferit explicații pentru întârzierea răspunsului. Conducerea PSD a fost avertizată că încalcă legea și nu dă dovadă de transparență, deși sumele cheltuite în campanie provin de la bugetul de stat.
În 2019, în conturile PSD au intrat aproape 144 de milioane de lei de la bugetul de stat ca subvenție. În campania electorală, social-democrații au cheltuit pentru candidatul Viorica Dăncilă peste 16.6 milioane de lei din subvenția primită, iar 3.12 milioane de lei reprezintă finanțare privată.
Facebook Forum