Linkuri accesibilitate

CCR: Înregistrările specifice culegerii de informații nu sunt probe


CCR elimină din rândul mijloacelor de probă în procesul penal interceptările făcute de servicii
CCR elimină din rândul mijloacelor de probă în procesul penal interceptările făcute de servicii

Curtea Constituţională a României a admis marţi o excepţie de neconstituţionalitate privind o prevedere din Codul de procedură penală care se referă la folosirea interceptărilor în cadrul proceselor penale.

Este vorba de acele interceptări făcute în activitățile specifice culegerii de informații, transmite Curtea Constituțională.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege”.

„Cu majoritate de voturi, CCR a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.139 alin.(3) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice culegerii de informații (s.n) care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991”, transmite CCR.

Cu unanimitate de voturi, CCR a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.11 alin.(1) lit.d) din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României, se mai arată în comunicatul CCR.

Înregistrările făcute ca urmare a activitățile de culegere de informații se fac pe mandat de siguranță națională iar decizia CCR, așa cum arată comunicatul remis presei marți, fără motivarea în întregime a deciziei, ar duce la interzicerea folosirii în procesul penal a interceptărilor făcute de SRI sau, mai mult, la eliminarea lor din procesele penale în curs, cum este cazul TelDrum, arată G4Media care a consultat specialiști în domeniu.

XS
SM
MD
LG