Linkuri accesibilitate

Dragnea, din închisoare, îi amintește lui Vasile Dîncu de prietenia lor, înainte de audierea amândurora în Dosarul TelDrum


Dragnea, interviu din închisoare acordat fostei sale consiliere, Anca Alexandrescu
Dragnea, interviu din închisoare acordat fostei sale consiliere, Anca Alexandrescu

Fostul președinte al PSD, acum în închisoare, Liviu Dragnea, i-a acordat un interviu fostei sale consiliere, Anca Alexandrescu, acum jurnalist la Realitatea Plus.

Condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman, Dragnea se pregătește pentru dosarul TelDrum în care a fost citat pentru vineri la DNA, dar nu ca suspect, cum era până acum, ci ca inculpat, așa cum o spune chiar el.

Anca Alexandrescu a revenit în presă după mai mult de 20 de ani în slujba PSD, unde a fost pe rând consilieră a lui Adrian Năstase, Victor Ponta, apoi a lui Dragnea și a Vioricăi Dăncilă. Discuția s-a centrat în jurul bătăliei de putere din PSD, în care Dragnea are ambiția de a mai încerca să dea tonul, fie și din închisoare, și în jurul problemelor sale penale, ocazie cu care Dragnea a lansat avertismente deloc voalate celor pe care spune că i-a considerat prieteni dar care, iată, sunt aduși cu mandat ca martori, dacă nu cumva denunțători, în dosar. Trimiterea a fost directă la Vasile Dîncu, sociologul care a făcut parte din Guvernul Năstase și a fost prim-vicepremier în Cabinetul Cioloș, iar acum negociază revenirea la PSD.

Alexandrescu: „S-a dezgropat dosarul Teldrum, am văzut că îl vor aduce cu mandat pe Dâncu să dea declarații. E presat și el?

Liviu Dragnea: „Eu sper să nu, nu știu ce gânduri și obiective are. În schimb, eu, indiferent ce a spus el, nu mă dezic de el, pentru că eu nu pot să șterg cu buretele atâtea discuții avute cu un om la care am ținut foarte mult. Mâine sunt citat la DNA în dosarul Teldrum. E resucitat brusc, înainte de campania electorală, ca să se dezbată despre acest dosar. Sunt acuzat că în timpul mandatului meu s-au facut două drumuri. Și domnul Șova s-a trezit și el că trebuie sa facă denunțuri și bineînțeles că vrea și el să dea testul cu detectorul de minciuni. Și după ce s-a întâmplat cu Nițulescu, după ce inițial a zis DA, în fața aparatului a zis că renunță.”

De altfel, lui Vasile Dîncu i-a rezervat un spațiu special, mimând nostalgia prieteniei, în care Dîncu ar fi fost cel care l-ar fi inspirat pe Dragnea cu privire la „sistemul ocult” al statului paralel, alimentându-l în tot acest timp cu diverse informații din sfera serviciilor.

„Vasile Dîncu mi-a dat primele explicații despre „statul paralel,” despre acest sistem ocult de putere. Dâncu știa despre astea din discuțiile dese pe care le avea cu băieții de la SRI, cu Maior, cu Coldea și cu alții. Ce mi-a spus s-a adeverit, nu mi-a spus lucruri nerealiste sau care nu aveau o reprezentare in realitate (…). Mi-a relatat și multe alte discuții care aveau loc, de exemplu în dosarul meu cu Referendumul. O mizerie politică de la un cap la altul. Vasile Dâncu, care era prietenul meu, știu că era foarte revoltat și îi certa destul de serios pe cei de la SRI, discutând destul de deschis faptul că e un dosar politic și că trebuie să înceteze practicile astea în care SRI se implica în viața politică și în acțiunile Justiției”, spune Dragnea din închisoare.

Fostul lider al PSD nu a ratat ocazia nici de a lansa încă un atac la adresa fostei șefe a DNA, acum șefă a Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, împotriva căreia dă de înțeles că tot Dîncu l-ar fi alimentat cel puțin cu informații, care ar fi fost confirmate chiar de adjunctul SRI, Florian Coldea, fără să spună și cum.

„În legătură cu procesul care m-a adus aici, de exemplu, Dîncu mi-a spus că atunci când eu am fost cu Tăriceanu la o emisiune, la Antena 3, chiar în seara în care ANAF a decis evacuarea Antenei 3, Maior și Coldea se uitau la mine. În timpul emisiunii, Kovesi l-a sunat pe Coldea si îi spune că o să îmi arate ea mie, cum îmi permit eu să merg și să apăr trustul împotriva dumneaei. Și că o să mă bage în pușcărie. Ulterior și Coldea mi-a confirmat acea discuție”, a spus Dragnea, sugerând astfel că el a fost condamnat de judecători dintr-o răzbunare a fostului procuror șef al DNA.

Și condamnarea pe care o execută acum, Dragnea o traduce tot ca pe o scoatere a sa din joc, pentru ca președintele Iohannis, pătruns de „accese dictatoriale”, să nu mai aibă un opozant seară de seară.

„M-au condamnat nevinovat. Cred că dacă m-au adus aici, uite domnule l-am scos din viața politică, e suficient. Un simplu fapt – doar într un an și o lună, 13 luni, eu n-am avut voie sa vorbesc cu presa. Iohannis nu are un adversar care să-i combată accesele și atitudinile dictatoriale. De ce să iasă unul în piață și să vorbească săptămânal la TV despre lucruri evidente? Mi se ia dreptul la comunicare, la a vorbi liber, pentru a nu deranja. Acum, majoritatea îi ciugulesc din palmă. Mai apar din când în când niște acțiuni timide de contre, de a nu fi de acord, dar în final toată lumea devine înțeleaptă și cu multe plecăciuni merg înainte.”

Acesta e contextul în care Dragnea se implică, din închisoare, și în bătălia de putere din PSD, în care se poziționează împotriva taberei Ciolacu, aflată acum la putere. Atacurile sugerate la adresa lui Dîncu, care se poate dovedi o piatră de hotar prin mărturiile pe care le poate face împotriva lui Dragnea, se circumscriu și bătăliei pentru putere din interiorul PSD, în care Dâncu s-a poziționat deja de partea adversarilor, de sorginte PRM-istă, ai taberei Ciolacu, susținători în egală măsură ai lui Liviu Dragnea, care i-au alimentat spaimele și umorile până la intrarea sa în închisoare.

Administrația Națională a Penitenciarelor a reacționat joi cu privire la interviul acordat de Dragnea din închisoare și spune că nu a aprobat intervievarea sa. Nici nu ar fi avut cum, pentru că pandemia ar fi făcut imposibilă realizarea unui interviu care potrivit legii trebuie să se desfășoare față în față. Ceea ce nu spune Administrația Penitenciarelor este că i-a aprobat Ancăi Alexandrescu realizarea unei discuții online cu deținutul Dragnea, respingând în acest timp cererile altor jurnaliști.

Surse oficiale din ANP au explicat pentru Europa liberă că accesul deținutului la mijloacele care să-i permită purtarea unei discuții pe skype cu membrii familiei este permis dar că discuția este confidențială și că autoritățile din penitenciar nu pot interveni decât dacă discuțiile sunt obscene sau cu potențial agresiv.

Acestea nu au putut oferi, însă, nicio explicație cu privire la faptul că „discuția” Dragnea-Alexandrescu, prezentată de Alexandrescu pe post ca interviu, ea nefiind nici măcar membru al familiei Dragnea, nu va rămâne confidențială ci va fi dată publicității la postul de televiziune la care s-a reîncadrat Anca Alexandrescu după căderea sa în dizgrația liderilor PSD, odată cu concedierea sa de către Viorica Dăncilă, la scurt timp după ce Dragnea a ajuns în închisoare, pe 27 mai 2019.

De asemenea, ANP nu a răspuns Europei libere cine este autoritatea care a aprobat realizarea „discuției”, pe care a refuzat-o altor jurnaliști.

După ce Realitatea Plus a tot dat în buclă o porțiune din interviul-„discuție” al deținutului Dragnea cu fosta sa consilieră, în care Alexandrescu s-a lăudat cum a obținut ea acceptul penitenciarului pentru un interviu refuzat altor jurnaliști, ANP a revenit cu două rânduri de precizări, ultima fiind că va face o anchetă pentru a afla cine a aprobat, totuși, discuția-interviu.

„În continuare, în contextul dezbaterilor publice care vizează modalitatea de acordare a unei comunicări online la nivelul unei unități penitenciare subordonate, Administrația Națională a Penitenciarelor a solicitat administrației locului de deținere documentarul în baza căruia a fost aprobată exercitarea dreptului. Demersul vizează verificarea aspectelor de legalitate, prin raportare la prevederile actelor normative care reglementează acordarea dreptului la comunicări online.”

Așadar, Alexandrescu nu a făcut un interviu, ci s-a încadrat cu demersul său jurnalistic în „drepturile” primite de deținutul Dragnea, printre care și cel de a purta o discuție online. Numai că Alexandrescu nu a dat publicității pe postul de televiziune un „drept” al unui deținut, ci ditamai interviul. Și nu ca membru al familiei sau apropiat, ci ca jurnalist cu care Dragnea s-a conversat despre problemele sale penale, despre situația PSD și în care a mai lansat niște amenințări voalate și niște acuzații la adresa fostei șefe a DNA, în nostalgia amenințărilor fățișe de odinioară în consecința cărora Kovesi a și fost demisă din funcția de procuror-șef al DNA.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG