În 1991, în primul an școlar al Ucrainei independente, în regiunea ucraineană Odesa funcționau 18 școli în care se preda, integral, în limba română.

În ele învățau peste 5.000 de elevi.

Astăzi mai există una singură – Liceul din satul Borisăuca, din raionul Cetatea Albă, unde învață mai puțin de 150 de copii. Șase sunt în clasa I.

În regiunea Odesa, vecină cu județele românești Galați și Tulcea, trăiesc în prezent în jur de 4.500 de elevi care vorbesc limba română.

Aproape 3.000 dintre ei învață la școală în limba ucraineană. 1.500 de copii merg la școli cu predare mixtă – ucraineană și română.

Oficial, în regiune se află peste 120.000 de vorbitori de limbă română. Cel puțin asta indică cel mai recent recensământ care datează din 2001, așa că cifrele pot fi substanțial diferite.

Reprezentanții comunităților de limbă română din Ucraina estimează că în regiunea cu 2,3 milioane de locuitori ar mai fi aproape 80.000 de oameni care vorbesc unul cu altul în românește.

Dar în scriptele statului ucrainean, cei mai mulți dintre ei s-au declarat moldoveni, nu români.

Oficial, în ultimele trei decenii, ei au vorbit „limba moldovenească” – un instrument promovat de sovietici după ocuparea Basarabiei în 1940, pentru a induce ideea că populația din dreapta Prutului (Republica Moldova de azi) e total diferită față de cea din stânga râului-graniță (România) și că Unirea din 1918 cu România a fost un act expansionist al Bucureștiului.

„Limba moldovenească” a fost limbă oficială în R. Moldova, de la ocupația sovietică din 1940-1944 și apariția Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești din vremea comunismului, până în 2023 – când a fost înlocuită prin lege cu limba română.

Partea de sud a Basarabiei, cele trei județe/ raioane numite tradițional Bugeac, parte a Basarabiei și a Regatului României până în 1940, zonă strategică esențială la Gurile Dunării, a fost transferată Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene, la finele celui de-al doilea Război Mondial. E vorba chiar de regiunea Odesa din Ucraina de azi.

Aici, cei 80.000 de minoritari românofoni vorbesc limba română, fie că se consideră moldoveni, fie că se consideră români.

E o limbă mai apropiată de graiul ce-l poți auzi pe străzile din Chișinău decât de limba vorbită la București. Din cauza dominației Moscovei, atât asupra Basarabiei, cât și asupra Ucrainei, limba română/ moldovenească, nefiind limbă recunoscură oficial, nu a evoluat la fel ca cea vorbită în Republica Socialistă România.

Însă dacă ar sta la aceeași masă o femeie vorbitoare de limbă română din Ismail/ regiunea Odesa cu una din Brașov și alta din Chișinău – cele trei s-ar putea înțelege fără nicio problemă, în ciuda dialectelor diferite.

Această situație lingvistică complicată – într-o regiune în care se mai vorbesc ucraineană, rusă sau bulgară – s-a suprapus în ultimii ani cu efortul statului ucrainean de a-și impune propria limbă și a ieși de sub dominația istorică a limbii ruse.

Unul dintre cele mai importante domenii în care s-a manifestat acest efort a fost educația.

Accesul la educație în limba maternă este o nemulțumire mai veche a reprezentanților comunității vorbitoare de limbă română din Ucraina, în special a celor din Bugeac, adică a celor din sudul Basarabiei/ regiunea Odesa.

Frustrările s-au acutizat în contextul măsurilor luate de autoritățile locale sau centrale ucrainiene, pe fondul invaziei neprovocate a Rusiei, când Ucraina a încercat să se desprindă cât mai mult din punct de vedere identitar de tot ceea ce este rusesc.

Acest demers s-a manifestat și din punct de vedere politic și religios, nu doar lingvistic.

De pildă, Biserica Ortodoxă subordonată Patriarhiei Moscovei, de care aparțineau în trecut cele mai multe biserici și mănăstiri din Ucraina, a fost interzisă prin lege.

Cum multe comunități românești erau arondate Moscovei în încercarea de a se feri de anumite tendințe naționaliste ucrainiene, măsura a avut un impact și asupra lor.

Noile reglementări de la Kiev au stârnit nemulțumirea comunităților vorbitoare de limbă română din Ucraina, care s-au plâns – în special în ultimii doi ani – că bisericile la care se roagă etnicii români, subordonate canonic de Moscova, riscă să fie închise.

Revenind la limbă, în Ucraina, autoritățile consideră că limba rusă este „un instrument de propagandă”.

Acesta e contextul în care, pe 3 decembrie 2025, Rada (Parlamentul) din Ucraina a modificat o lege care stabilește lista limbilor protejate de Carta Europeană, adică sunt vorbite de minoritățile etnice din țară.

Pentru ucraineni, cea mai importantă modificare este excluderea limbii ruse de pe această listă. În motivarea legii, aleșii de la Kiev spun că, deși limba de stat în Ucraina este ucraineana, aceasta este amenințată de limba rusă, care este dominantă și riscă să o marginalizeze pe cea de stat.

Cele două limbi sunt similare în proporție de aproximativ 60%.

Prin legea de pe 3 decembrie, pe lista limbilor protejate în Ucraina în baza Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Limbilor Minorităților au fost incluse: belarusă, bulgară, găgăuză, tătaro-crimeeană, neoelenă, germană, poloneză, română, slovacă, maghiară, cehă și ivrit.

Ce înseamnă asta concret? Că vorbitorii acestor limbi vor avea prin lege dreptul să primească informații de la instituțiile publice în limba lor maternă, că ar trebui să aibă acces în limba lor la educație în școlile publice, în teatre sau biserici etc.

Pentru comunitățile vorbitoare de limbă română din Ucraina, modificarea nu e o simplă formalitate legislativă.

De ea se leagă speranța că, odată ce legea va fi promulgată de președintele Volodimir Zelenski, accesul la educație al vorbitorilor de limbă română va fi înlesnit. Lucru care acum, spun ei, nu prea se întâmplă.

Optimismul comunității este, însă, unul rezervat.

Reacții din Ucraina

„Pentru comunitatea istorică românească din Ucraina, decizia Radei Supreme este în primul rând un veritabil act de recunoaștere a adevărului istoric – a aceluia că denumirea limbii materne, a limbii de comunicare a românilor din Ucraina este limba română, indiferent de exonimul folosit de autoritățile ruse, sovietice și apoi ucrainene cu privire la români, maramureșeni, bucovineni, moldoveni sau basarabeni”, spune într-un interviu pe acest subiect Anatol Popescu, președintele Asociației Național-Culturală „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa.

Popescu este unul dintre reprezentanții comunității vorbitoare de limbă română care au atras atenția, în special în ultimele luni, despre dispariția școlilor cu predare în limbă română din regiunea Bugeac.

Liderul Asociației „Basarabia” speră că noua lege va înlesni societății civile românești din Ucraina „calea spre recunoașterea ulterioară, dar indispensabilă, a unității tuturor românilor din Ucraina sub același nume, și renunțarea definitivă a Ucrainei la practicile sovietice de divizare artificială și forțată în români și «moldoveni»”.

„Cel mai probabil, acest proces va fi indisolubil legat de evoluția situației similare din Republica Moldova”, adaugă Anatol Popescu.

Problemele cu care se confruntă vorbitorii de limbă română din Bugeac în privința accesului la educație sunt bine cunoscute și la București.

Recent, președintele Nicușor Dan a primit un memoriu în care i s-a prezentat situația.

Documentul conține o serie de date strânse de Asociația „Basarabia”, din care reiese declinul școlilor de limbă română din zonă.

De pildă – arată memoriul – în anul școlar 2024-2025, doar unuia dintre trei elevi vorbitori de limbă română i s-a predat în limba maternă. Asta în condițiile în care, acum zece ani, trei din patru vorbitori de română aveau acces la ore în limba lor.

„Această scădere dramatică reflectă o tendință alarmantă de diminuare drastică, galopantă, a învățământului în limba română și, implicit, a păstrării identității românești în Sudul Basarabiei”, se menționa în memoriul adresat președintelui.

În interviul pentru Europa Liberă, Anatol Popescu atrage atenția că situația s-ar putea înrăutăți odată cu noua reformă a învățământului din Ucraina, care prevedere renunțarea la modelul rusesc de 11 clase preuniversitare și adoptarea celui occidental – cu 12 clase.

Asta ar duce la desființarea mai multor unități școlare în care se predă în limba română, chiar dacă – până la acest moment – nu e clar cum va arăta, în detaliu, structura școlară a Ucrainei pentru viitorul an școlar.

Anatol Popescu crede că „acoperindu-se cu noua reformă educațională”, autoritățile din Ucraina ar intenționa să „decapiteze” toate școlile seculare românești de clasele liceale.

„Majoritatea acestor școli sunt atestate la 1857, înainte de domnia lui Cuza Vodă în județele Bolgrad, Cahul și Ismail! Și, ca prin minune se face, ca niciuna din fostele 18 școli cu clase liceale cu predare integrală în limba română, existente în anul 1991, să nu fie propusă azi în calitate de «instituție de învățământ de bază/reper», cu statut de liceu, iar după absolvirea ciclului gimnazial elevii din clasele românești să fie practic obligați să se înscrie în clasele ucrainene, și nici acelea din școala din satul natal, ci cu deplasare în alte localități.”

„Poate suna dur, dar satele românești din Bugeac riscă să devină donori de elevi pentru liceele din sate cu populație majoritară alolingvă – ucrainene, bulgărești, rusești etc”, concluzionează Anatol Popescu.

Într-un comunicat de presă recent, Ambasada Ucrainei la București a catalogat ca „mit” temerea că numărul de școli cu predare în limba română se va reduce în anul școlar 2026-2027.

„Dreptul la educaţie în limba maternă va fi garantat în mod continuu şi pe viitor”, a transmis Ambasada.

Iar faptul că limba română a devenit oficial limbă minoritară protejată ar putea cântări în viitoarele decizii ale statului ucrainean.

Într-un interviu la Euronews pe acest subiect, Viktor Ielenski, președintele Serviciului pentru Etnopolitică și Libertate de Conștiință a Ucrainei, a transmis că autoritățile ucrainene lucrează deja la legiferarea unor derogări în privința numărului minim de elevi într-o clasă, în așa fel încât minoritățile naționale să nu fie afectate.

„Lucrăm la modificarea legii privind localitățile cu populație specială, în care minoritățile naționale locuiesc în mod tradițional, în satul, orașul sau municipiul respectiv, și reprezintă acum peste 10% din populația satului sau orașului, pentru a stabili norme speciale și cote speciale pentru școli, toponimie, indicatoare stradale, utilizarea limbii în instanțe”, a spus Ielenski.

Dascălii vorbitori de limbă română vs. statul ucrainean

Decizia Ucrainei de a renunța prin lege la sintagma sovietică de „limbă moldovenească” este bine-primită și la Cernăuți, în inima Bucovinei de Nord – acolo unde locuiește cea mai importantă comunitate de vorbitori de limbă română din Ucraina – în jur de 180.000, conform recensământului din 2001.

Avocatul Eugen Patraș, vicepreședinte al centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, e de părere însă că decizia Kievului „nu s-a făcut ca urmare a recunoașterii adevărului științific al inexistenței acestui produs stalinist”, ci mai degrabă ca un efect al schimbărilor geopolitice din ultimii ani, în contextul invaziei Rusiei din Ucraina.

„Poate cea mai «protejată» limbă din Ucraina până mai recent a fost cea «moldovenească», întrucât stătea la temelia constructului sovietic al unei etnii separate de cea română, construct atât de necesar pentru a ne dezbina, exact după cum s-a întâmplat și în R. Moldova”, spune Patraș, într-un interviu pentru Europa Liberă.

„Sunt multe de făcut”, spune avocatul, care reprezintă cauza a zece școli din regiunea Odesa, care se luptă în instanță cu Ministerul Educației de la Kiev încă din 2021 pentru ca predarea să se facă în limba română.

„Pârâtul (n.r. Ministerul Educației), ce face parte din Guvernul care în 18 octombrie 2023 a luat decizia de renunțare la «limba moldovenească», nici până azi n-a catadicsit să vină în instanță cu propunerea de încetare a procesului”, explică Patraș, care spune că procesul e pe rol și că sentința ar putea fi una importantă pentru soarta viitoare a școlilor din regiunea Bugeac.

„Sper ca decizia Radei Supreme să fie un început pentru o discuție sinceră și asupra aceleiași identități etnice a comunității românofone din Ucraina.”

Eugen Patraș, care s-a implicat în demersurile de înființare a unei Biserici Ortodoxe Române în Ucraina, are interdicție de a intra în Ucraina. Motivul: la o întâlnire dintre avocații poporului român și ucrainean din 28 mai 2024, de la Universitatea din Cernăuți, a vorbit despre asemănarea identitară dintre români și moldoveni.

„Opinia mea a fost expertizată de SBU ca o amenințare pentru integritatea teritorială și suveranitatea statului ucrainean.”

Ce a făcut până acum statul român?

Prea puține, spun reprezentanții societății civile.

Anatol Popescu, președintele Asociației „Basarabia”, vorbește despre o „prea slabă implicare a factorilor decidenți de la București”.

„Nici tăcerea Chișinăului nu este de neglijat”, adaugă el.

Popescu spune că, în ultimele decenii, au fost pierdute deja câteva școli cu predare în limba română din așa-zisa „Transnistrie ucraineană” – la est de Nistru, care au fost rusificate și mai apoi ucrainizate complet încă din anii '90.

„Cu siguranță, aceeași soartă era pregătită și școlilor seculare românești din Sudul Basarabiei, și este prea devreme să lăsăm garda jos și să ne îmbătăm cu apă rece.”

Riscul ca și viitoarele generații de vorbitori de limbă română din regiunea Odesa să urmeze calea ucrainizării este punctat și de Aurica Bojescu, președintele executiv al Centrului bucovinean independent de cercetări actuale din Cernăuți.

Ea spune pentru Europa Liberă că, prin legea de pe 3 decembrie, „s-a produs un adevăr istoric”, însă simpla recunoaștere formală a limbii române nu e suficientă pentru protejarea minorității.

E nevoie, completează Bojescu, în special de protejarea școlilor în care se predă în limba română.

„Odată ce își pierd limba de învățământ în școală”, spune profesoara, „la viitoarea generație, copiii lor nu vor mai cunoaște limba. Astfel, după o generație, se schimbă componența etnică.”

„Dacă își pierd limba, după aceea urmează asimilările. Asta s-a produs deja în regiunea Odesa, cu părere rău.”

Acesta este și argumentul pentru care, în Bugeac, asociațiile luptă acum pentru menținerea învățământului liceal în limba română, despre care spun că este amenințat de reforma educației din Ucraina.

„Această treaptă este liantul indispensabil pentru formarea continuă a viitorilor intelectuali români din Ucraina, fără de care comunitățile istorice din Ucraina – atât de încercate de-a lungul istoriei și în prezent – din cele trei regiuni, ar fi condamnate la asimilare și dispariție chiar pe durata secolului curent”, punctează Anatol Popescu, președintele Asociației „Basarabia”.

În memoriul trimis președintelui României acum câteva săptămâni, Asociația „Basarabia” critică decizia Bucureștiului de a sista, din anul școlar 2023-2024, bursele acordate prin Programul „Susținerea educației în limba română în Ucraina”, finanțat de Guvernul României încă din anul 2017-2018.

„Aceste burse nu au mai fost alocate, fapt care a influențat negativ decizia multor părinți privind înscrierea copiilor în clase cu predare integrală în limba română.”

Asociația cere ca bursele să fie reluate, considerând că „sprijinul Guvernului României în acest domeniu este vital pentru păstrarea limbii și identității românești în comunitățile istorice românești din Ucraina.”

Pe 14 noiembrie, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRPD) a anunțat că va începe o procedură de selecție a asociațiilor și fundațiilor prin intermediul cărora să reia acordarea acestor burse.

„Bursele de studiu se acordă elevilor etnici români înscriși în clasele I-II în anul școlar 2024-2025, în școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română”, a transmis DRDP. Valoarea bursei urmează a fi de 2.000 de lei pentru fiecare elev.

Consilierul lui Nicușor Dan: România sprijină comunitățile, însă fără a inflama lucrurile

Multe dintre școlile românești din Bugeac sunt înființate încă de la 1857, din perioada Principatului Moldovei. Reprezentanții societății civile cred că România are „o datorie de onoare” de a se implica în salvarea acestor școli și că statul român ar trebui să elaboreze o strategie pentru comunitatea românească din Ucraina.

„Aceasta ar trebui să includă măsuri diplomatice, culturale, educaționale și financiare pentru susținerea comunităților istorice românești din regiunile Odesa, Cernăuți și Transcarpatică.”

Într-un interviu pentru Europa Liberă, consilierul onorific pentru problemele românilor de pretutindeni al președintelui Nicușor Dan, Eugen Tomac, spune că decizia Radei de pe 3 decembrie „este un pas firesc așteptat de către autoritățile de la București”.

„România este fermă, angajată și preocupată și într-un dialog constant cu autoritățile de la Kiev pentru a preveni orice formă care ar afecta educația în limba română pentru românii din statul vecin, fără a inflama lucrurile.”

De altfel, Tomac este născut în localitatea Babele din raionul Ismail, regiunea Odesa.

„Problema ne preocupă și pe noi, la fel ca și pe românii din Ucraina, dar în același timp ținem cont de toate aspectele care pun în dificultate comunitatea românească din statul vecin, ținând cont că Ucraina, de aproape patru ani de zile, este supusă unui atac barbar și noi susținem că este în interesul strategic al României ca Ucraina să reziste în fața acestei amenințări fără precedent”, a punctat consilierul președintelui României.

Scurt istoric al „limbii moldovenești”

În 2023, sintagmele „limba moldovenească”, „limba oficială”, „limba de stat” și „limba maternă” au fost înlocuite în Republica Moldova cu „limba română”.

Procedura legislativă a fost contestată de partidele proruse de la Chișinău.

După ce a intrat în vigoare cu voturile majorității proeuropene, modificarea legislativă a dus la schimbarea tuturor actelor și legilor din țară în care apărea sintagma „limba moldovenească”.

Președinta Maia Sandu spunea pe 23 martie 2023, când promulga legea, că se restabilește un „un adevăr istoric și incontestabil: limba de stat a Republicii Moldova este cea română”.

„Cei care ne-au zis decenii la rând că noi, cetățenii Republicii Moldova, vorbim limba «moldovenească» și nu româna – au urmărit un singur lucru: să ne dezbine. Și aceasta pentru că, odată ce ai divizat un neam, îl poți subjuga și controla mai ușor. Un popor dezbinat nu reprezintă o forță unită, care să se poată proteja. Nu de lingvistică și-au bătut capul cei care au încercat să ne divizeze, ci de cum să țină blocată Moldova într-o veșnică ceartă națională”.

Decizia Chișinăului a venit și în contextul în care țara aspiră acum către aderarea la Uniunea Europeană.

Conceptul de „limbă moldovenească” a apărut la mijlocul anilor 1920, când în interiorul Republicii Sovietice Socialiste Ucraina – parte a nou formatei Uniuni Sovietice comuniste – a apărut Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASS).

Teritoriul coincidea cu Transnistria de astăzi, plus câteva raioane din regiunea ucraineană Odesa în care se vorbește românește și în prezent.

După adoptarea unor așa-zise legi de moldovenizare, cu sprijinul Moscovei a fost implementat proiectul de creare a „poporului moldovenesc” și a „limbii moldovenești”. Cele două erau considerate distincte de români și de limba română, scrie istoricul Octavian Țicu.

„Constituția RASS Moldovenești din 1925 prevedea ca limbi oficiale moldoveneasca, ucraineana și rusa. Deși autoritățile sovietice au efectuat campania de «moldovenizare», propunând (dar nepunând în practică) sancțiuni pentru activiștii de partid care nu vorbeau moldovenește sau stimulente financiare pentru cei care cunoșteau limba, în întreaga perioadă de existență a RASS Moldovenești adevărata limbă oficială a fost rusa”, notează acesta, într-un articol publicat de Europa Liberă Moldova.

Pe atunci, de la stânga Nistrului până la Prut – Republica Moldova de astăzi – era teritoriul românesc. Avea să rămână așa până în 1940, când Basarabia a fost anexată de Uniunea Sovietică și conceptele de „popor moldovenesc” sau „limbă moldovenească” au fost extinse de propaganda sovietică până la Prut, pentru a accentua diferențele Basarabiei față de România.

În 1991, după declararea independenței de către Republica Moldova, după prăbușirea URSS, „limba moldovenească” a fost menținută ca limbă de stat de guvernările socialiste sau apropiate Moscovei.

Și astăzi, de altfel, dincolo de Prut, partidele proruse aflate în opoziție consideră că locuitorii vorbesc „moldovenească”, nu română.

La recensământul din 2024, 31,8% din cetățenii Republicii Moldova au declarat ca limbă maternă româna, față de doar 22,6% cât declaraseră cu zece ani înainte. Ponderea celor care considerau „moldoveneasca” drept limbă maternă era de 55,5%, față la 48,1% în 2014.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.